Prima pagină » Eveniment-Social » Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită de Opera Iași printr-un concert la Palatul Culturii
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită de Opera Iași printr-un concert la Palatul Culturii

Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită de Opera Iași printr-un concert la Palatul Culturii

13 ian. 2025, 08:46,
Redacția BZI în Eveniment-Social

Opera Națională Română din Iași va marca într-un mod inedit Ziua Culturii Naționale, care este sărbătorită în fiecare an pe 15 ianuarie, ziua de naștere a lui Mihai Eminescu.

Cu ocazia sărbătorii amintite, în acest an, în care se împlinesc 175 de ani de la nașterea marelui poet, teatrul liric ieșean a programat miercuri, de la ora 18:30, la Palatul Culturii din Iași, un spectacol special.

Programul evenimentului susținut de soliști și artiști instrumentiști ai Operei Iași cuprinde creații celebre din repertoriul românesc.

În această lună, Opera Națională Română din Iași va mai avea patru întâlniri cu publicul, în Sala Mare. Pe 22 și 23 ianuarie, de la ora 18:30, poate fi urmărit spectacolul de balet „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Ilici Ceaikovski, iar pe 29 și 30 ianuarie, de la ora 18:30, opera „Carmen”, de Georges Bizet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`