Prima pagină » Local » Zile pline pentru polițiștii din Iași. După câteva controale, zeci de șoferi au fost sancționați
Zile pline pentru polițiștii din Iași. După câteva controale, zeci de șoferi au fost sancționați

Zile pline pentru polițiștii din Iași. După câteva controale, zeci de șoferi au fost sancționați

25 iul. 2023, 02:00, 1 ,
Dragos Savin în Local

Zeci de șoferi au fost sancționați de polițiști în urma unor controale în trafic. Unii dintre ei s-au ales cu dosare penale și cu dreptul de a conduce suspendat

Zeci de nereguli sunt constatate de oamenii legii în fiecare zi. Șoferii certați cu legea au de plătit scump pentru faptele lor. De exemplu, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Iași au depistat un bărbat de 48 de ani, care ar fi condus un auto pe raza mun. Iași, deși ar fi fost sub influența alcoolului.

Astfel, întrucât șoferul autovehiculului emana halenă alcoolică, a fost testat alcoolscopic, rezultând o alcoolemie de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării de probe biologice. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. De asemenea, tot polițiștii din cadrul Biroului Rutier Iași și ai Secției nr. 4 Poliția Rurală Miroslava au acţionat pe raza comunei Miroslava în vederea reducerii riscului rutier și depistarea persoanelor care conduc auto fiind sub influența alcoolului.

Au fost efectuate 325 de testări alcoolscopice, au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale. Valoarea acestora este de 9.325 de lei. De asemenea, au fost reținute 5 permise de conducere, dintre care 4 pentru conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe și au fost retrase 2 certificate de înmatriculare. Spre exemplu, un bărbat de 38 de ani a fost depistat conducând un auto pe raza comunei Miroslava, având, în urma testării alcoolscopice, valoarea de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost sancționat contravențional și i-a fost suspendat dreptul de a conduce auto pentru 90 de zile.

Zeci de șoferi au fost sancționați

Zilele trecute, oamenii legii au tras pe dreapta mai mulți șoferi pentru control. Cum unii dintre ei prezentau un adevărat „buchet”, au fost testați cu aparatul alcooltest. Din acel moment, distracția s-a terminat, iar tristețea s-a instalat odată ce șoferii au aflat că tocmai s-au ales cu un dosar penal pentru că au condus pe drumurile publice sub influența alcoolului.

De exemplu, în cadrul unei acțiuni, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Podu Iloaiei au oprit pentru control o autoutilitară condusă de un bărbat în vârstă de 35 de ani, pe raza orașului Podu Iloaiei. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, a fost testat alcoolscopic, rezultând o alcoolemie de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării de probe biologice.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Cercetările continuă.

Bugetul.ro
Zile libere de la Guvern pentru toată România. Angajații și elevii se vor bucura de un nou weekend prelungit în perioada imediat următoare
redactia.ro
Nicușor Dan a promulgat legea cerută de foarte mulți români. Care sunt măsurile legale stabilite
Bugetul.ro
Găselnița Digi RCS RDS pentru abonații din România. Toți cei care au un abonament la compania de telecomunicații se pot bucura de filme și în aplicația Digi TV
a1.ro
SPP-istul lui Nicușor Dan, care a făcut furori pe internet, a fost retras din post. Popularitatea sa, un risc de securitate
Playtech.ro
Cât costă o porție de hamsii pe litoralul românesc în 2025. Prețurile din restaurante, surprinzătoare pentru turiști
observatornews.ro
Stenograme în cazul morţilor de la Pantelimon. Asistent: "E încă pozitivă" / Medic: "Nu mai scăpăm de ea"
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Piața imobiliară, în continuă scădere. Criza se vede cu ochiul liber
realitatea.net
Guvernul dă 10.000 de lei pentru șoferii care au mașini vechi. Care sunt condițiile pentru a lua banii
SportpeSurse
Sărăcia lucie l-a izolat pe marele fotbalist român. Foștii colegi l-au dat uitării și trăiește din mila vecinilor
Playtech.ro
Stațiunea de la Marea Neagră unde turiștii riscă 1.000 de lei amendă pentru parcare. Ce alternative gratuite ai pe litoral
Dailybusiness.ro
Statul dă 700 de lei în plus pentru pensionari! CÂND ajung banii la aceștia
RomaniaTV
MapN sună alarmă despre ordinul de recrutare trimis românilor din Diaspora. Precizări de ULTIMĂ ORĂ – DOCUMENT
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Imagini SFÂȘIETOARE de la înmormântarea Teodorei Marcu. Părinții și soțul, îngenuncheați de durere. Tot satul își ia adio de la ea! VIDEO
redactia.ro
E DOLIU in Romania. Institutul National de Statistica a facut anuntul: "Ne luam ADIO de la Ilie Dumitrescu.."
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!
Comentarii
  • Cateva controale = zeci de soferi. Bre jurnalistule, ce matematica e asta? Ori poare nu am aflat ca la Iasi, masinile au cate 2-3 soferi…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`