Prima pagină » Local » Zi festivă la Direcția de Asistență Socială Iași: 15 ani de colaborare cu Armata Salvării

Zi festivă la Direcția de Asistență Socială Iași: 15 ani de colaborare cu Armata Salvării

25 oct. 2022, 02:00, 1 ,
Gabriela Corbu în Local

La Direcția de Asistență Socială Iași a avut loc o întâlnire cu membri ai organizației non-guvernamentale, Armata Salvării. Au fost prezenți invitați de la București, inclusiv o delegație din Norvegia, ce făcut o vizită la Centrul de recuperare și integrare a persoanelor fără adăpost. În această zi festivă, la Direcția de Asistență Socială Iași s-a vorbit despre proiecte implementate și beneficiari ai acestora

Luni, 24 octombrie 2022, la Direcția de Asistență Socială a avut loc un eveniment ce a marcat 15 ani de colaborare cu Armata Salvării, fiind prezenți și membri din Norvegia. Parteneriatul cu această organizație a adus multe proiecte și beneficiari, iar invitații norvegieni au rămas impresionați de modul în care se desfășoară lucrurile aici la Iași.

Luminita Munteanu

S-au împlinit 15 ani de colaborare între Direcția de Asistență Socială Iași și Armata Salvării

Zi festivă la Direcția de Asistență Socială Iași: Colaborare de 15 ani cu Armata Salvării

Directia de Asistenta Sociala

În cadrul acestei zile, la Direcția de Asistență Socială a avut loc un eveniment ce a marcat 15 ani de colaborare cu Armata Salvării, fiind prezenți și membri din Norvegia

La Direcția de Asistență Socială a avut loc o întâlnire importantă care a reunit membri ai Armatei Salvării de la Iași, București și din Norvegia.

Armata Salvării a desfășurat mai multe tipuri de proiecte, fie ele îndreptate spre educație sau adresate persoanelor defavorizate. Unul dintre cele mai importante proiecte de desfășurate de aceștia este proiectul SMART.

„Proiectul SMART vizează trei localități. Discutăm de Iași, Ploiești și București. Avem servicii multifuncționale anti sărăcie și transformare. În fiecare dintre cele trei orașe discutăm despre servicii sociale complexe. Aici, în Iași, avem un program after school pentru copii care provin din medii defavorizate, undeva între 25-30% sunt de etnie rromă și în fiecare an avem la 50 de copiii care frecventează centrele noastre. În Iași, de la începutul proiectului nostru, discutăm de peste 150 beneficiari direcți, adică copii, și părinții acestora care însumează la 150 de persoane de la începutul celor trei ani de zile. Scopul acestor servicii este de a ajuta copii să rămână în școală și să faciliteze accesul lor în școală. Proiectul este finanțat de Norway Grants, prin Fondul Român de Dezvoltare Socială, și este desfășurat pe perioada 2019-2022”, declară Ionel Sandu, director Asociația Armata Salvării din România.

În cadrul Direcției de Asistență Socială se desfășoară mai multe programe, iar multor dintre beneficiar li se asigură și locuri de muncă.

„Primarul municipiului Iași, încă de acum vreo 2 ani de zile, după o întâlnire cu directorii din subordinea autorității publice locale, a decis ca beneficiarii acestor proiecte să fie direcționați către salubritate, spații verzi, firmă de asfaltare, dar și către lucrul în unele restaurante, întrucât majoritatea sunt fără studii. Avem posibilitatea să-i angajăm și cu jumătate de normă pe cei care au un handicap ușor”, spune Luminița Munteanu, director executiv al Direcției de Asistență Socială Iași.

Conducere Directia de Asistenta Sociala

Implicarea lor în România a dus la o mai bună gestionare a numărului de persoane defavorizate cu care lucrează Direcția de Asistență Socială

Vizitatori din Norvegia, la Direcția de Asistență Socială Iași

Invitati Directia de Asistenta Sociala

La Direcția de Asistență Socială a avut loc o întâlnire importantă care a reunit membri ai Armatei Salvării de la Iași, București și din Norvegia

Vizita delegației din Norvegia nu a fost pur protocolară, ci a urmărit să vadă și cum se desfășoară proiectele la care ei au contribuit în mod direct. Implicarea lor în România a dus la o mai bună gestionare a numărului de persoane defavorizate cu care lucrează Direcția de Asistență Socială.

„Încă de acum 15 ani, ne-am dat seama că orice municipalitate, orice oraș, orice comunitate are nevoie de sprijinul asociațiilor și ONG-urilor, care la fel ca noi fac aceeași muncă, pentru cei nevoiași, cei care au nevoie de un cuvânt bun, de o faptă bună. Am început de atunci să aducem alături de noi oameni de calitate, care să ducă mai departe o serie de proiecte, pentru că nu întotdeauna reușim să acoperim tot ceea ce se întâmplă în jurul orașelor, care aduc foarte multe schimbări și provocări în asistența socială. Astăzi, la 15 ani de colaborare, ne bucurăm că am putut duce la capăt o serie de proiecte. Sperăm să dezvoltăm proiecte și mai mari”, spune directorul executiv adjunct al Direcției de Asistență Socială, Daniel Ciobotaru.

În urma vizitei, invitații din Norvegia au fost încântați de cele văzute, atât la nivelul frumuseții orașului, cât și la nivelul activității Direcției de Asistență Socială.

„Sunt pentru prima dată în Iași și sunt plăcut impresionat să văd ce oraș mare și frumos aveți, în special Palatul Culturii. Sunt foarte încântat de colaborarea dintre Armata Salvării și oficialitățile din Iași. Eu sunt de la departamentul de dezvoltare internațională din Norvegia și sarcina mea este să sprijini dezvoltarea proiectelor. O mare parte dintre proiectele noastre sunt susținute prin granturile norvegiene. Sunt foarte fericit să avem aici, în Iași, un asemenea proiect. Scopul vizitei noastre nu a fost doar să vedem ce oraș frumos aveți, ci să vedem și proiectele care se desfășoară și colaborarea dintre Armata Salvării și autoritățile din Iași”, spune Wouter van Gooswillingen, maior în Armata Salvării, prezent în această zi festivă la Direcția de Asistență Socială.

Comentarii
  • DAS IAȘI O GAȘCĂ DE INCOMPETENȚI. Nu fac nimic pentru persoanele vulnerabile, nu se implică în fenomenele abandonului școlar, folosirea si exploatarea minorilor și persoanelor vulnerabile etc. Nimic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *