Volodimir Zelenski a afirmat marți, 24 septembrie, în cadrul unei ședințe a Consiliului de Securitate al ONU, că războiul dintre Rusia și Ucraina nu poate fi soluționat doar prin negocieri, ci Putin trebuie constrâns să accepte pacea, potrivit agenției Reuters.
Președintele Ucrainei a cerut susținerea liderilor occidentali pentru „planul său de victorie”, care urmărește încheierea războiului.
Zelenski a subliniat că războiul se va termina la un moment dat, dar nu pentru că „cineva s-a săturat” sau printr-un compromis cu președintele rus, Vladimir Putin. Aceasta a fost o referință la propunerile care sugerează ca Ucraina să cedeze teritorii ocupate de Rusia pentru a pune capăt conflictului.
„Acest război nu poate fi oprit prin discuții. E nevoie de acțiuni concrete”, a afirmat Zelenski, mulțumindu-le țărilor care au sprijinit Ucraina.
El a continuat spunând că Putin a încălcat atâtea norme internaționale încât nu se va opri de bunăvoie, iar singura soluție este forțarea Rusiei să accepte pacea, deoarece este „singurul agresor în acest război” și „singura țară care încalcă Carta ONU”.
Volodimir Zelenski: Vladimir Putin nu se va opri de unul singur
Zelenski a criticat, de asemenea, Coreea de Nord și Iranul pentru furnizarea de arme Rusiei, acuzându-le că sunt „complici de facto” ai Moscovei. El a subliniat că, dacă planul său de pace va fi sprijinit de Occident, acesta va exercita o presiune semnificativă asupra Moscovei, inclusiv una psihologică, care ar putea contribui la determinarea lui Putin să pună capăt războiului prin mijloace diplomatice.
Președintele ucrainean nu a oferit prea multe detalii despre planul său de victorie, dar a menționat că acesta ar putea fi un pas către un al doilea summit pentru pace, pe care Ucraina dorește să îl organizeze, invitând și Rusia spre sfârșitul anului.
Ambasadorul Rusiei la ONU, Vassily Nebenzia, a criticat faptul că Zelenski a fost invitat să vorbească în fața Consiliului de Securitate al ONU, acuzând țările occidentale că au provocat o „atmosferă toxică” concentrându-se din nou pe problema ucraineană.
În cadrul reuniunii, secretarul de stat american Antony Blinken a susținut că nu doar Coreea de Nord și Iranul sprijină Rusia, ci și China. El a afirmat că Beijingul este un furnizor principal de echipamente și microelectronică pe care Rusia le folosește pentru a-și reface și întări mașina de război.
În replică, ministrul chinez de externe, Wang Yi, a respins acuzațiile, afirmând că a arunca vina asupra Chinei sau a o ataca este o acțiune „iresponsabilă” și fără rezultat.
Ce a făcut Zelenski după ce a ajuns în SUA
Într-o altă ordine de idei, reiterăm cum preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a început luni, 23 septembrie, vizita în SUA, unde urmează să îşi prezinte„planul pentru victorie”, context în care ucrainenii se aşteaptă la mai mult sprijin într-o etapă crucială a războiului, precum şi la mai multă claritate din partea aliatului lor cheie cu privire la dimensiunea angajamentului acestuia, scrie, într-o analiză, agenţia spaniolă de presă EFE, potrivit Agerpres.
Zelenski susţine că Ucraina ştie ce trebuie să facă pentru a învinge Rusia şi a obţine o pace justă, bazată pe restabilirea integrităţii sale teritoriale şi pe garanţii de securitate.
„Acest război nu se poate termina decât cu o pace justă, mulţumită eforturilor internaţionale. Planul victoriei Ucrainei se va afla pe masa tutror aliaţilor noştri”, a afirmat Zelenski, într-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare X.
„Obiectivul este consolidarea Ucrainei şi apărarea întregului nostru popor”, a mai scris liderul de la Kiev.
După ce a sosit în SUA, Zelenski a vizitat o fabrică de armament în Pennsylvania, care produce obuze de 155 de milimetri, foarte folosite de Ucraina împotriva forţelor ruse, notează AFP.
„Mi-am început vizita în Statele Unite exprimându-mi recunoştinţa faţă de toţi angajații fabricii”, a mai afirmat el, în mesajul de pe rețeaua X. „În acest fel de loc, vezi cu adevărat că lumea democratică poate învinge”, a adăugat Zelenski.
Cu toate acestea, întrebarea dacă hotărârea aliaţilor este egală cu voinţa ucrainenilor de a lupta, care persistă în pofida tuturor dificultăţilor acumulate în cei peste doi ani şi jumătate de război, rămâne deschisă pentru mulţi în Ucraina.
iar e in sevraj
,, Moscova a avertizat că, dacă Statele Unite ar da Ucrainei arme pentru a ataca Rusia, ar răspunde dându-le inamicilor Washingtonului arme pentru a riposta. Cealaltă fortăreață a KM, Israel, este, de asemenea, în mari probleme și încă încearcă cu disperare să provoace al treilea război mondial pentru a ieși din închisoare. Cea mai recentă încercare a acestora este să arunce în aer dispozitive electronice: BEIRUT, 18 septembrie. /O serie de noi explozii care implică dispozitive de comunicații fără fir în Liban au rănit cel puțin 300 de persoane și au ridicat numărul morților la nouă, a declarat Ministerul Libanez al Sănătății. Walkie-talki-urile, telefoanele și dispozitivele alimentate cu baterii solare și litiu-ion au explodat în diferite regiuni ale țării, potrivit televiziunii Al Hadath. Incidentul de miercuri a avut loc la o zi după ce prima serie de explozii de pager au ucis 12 persoane și au rănit aproximativ 2.800. „Această demonstrație șocantă a arătat lumii întregi că acest lucru poate fi făcut de oricine, oricând și oriunde în raza de acțiune a unui turn celular. O pot face”, spune o sursă Mossad. Am primit confirmarea de la contactul meu din Mossad-ul israelian din NY. Aceasta a fost cu siguranță o operațiune Mossad. Nu e de mirare că președintele turc Recep Tayyip Erdogan spune că Israelul se comportă ca o organizație teroristă a cărei țintă nu este doar Fâșia Gaza, ci întreaga regiune. Țările din regiune știu că Israelul și controlorii săi KM încearcă cu disperare să declanșeze al Treilea Război Mondial și, în loc să ia momeala, fac ca întreaga planetă să își unească forțele împotriva acestui stat necinstit.
De exemplu, Curtea Penală Internațională depune acuzații penale împotriva ministrului israelian al Crimei Benyamin Netanyahu și a ministrului Apărării Yoav Gallant, ceea ce înseamnă că nu au voie să călătorească în niciuna dintre cele 124 de țări membre ale CPI.
În plus, Pentagonul a retras două unități navale din Orientul Mijlociu, USS Theodore Roosevelt și USS Abraham Lincoln, în loc să lupte pentru Israel. Aceasta vine după ce miliția Houthi a tras o rachetă hipersonică în Tel Aviv. Field Marshal Douglas MacGregor și alții notează că Houthii nu au o astfel de tehnologie și sunt doar un proxy pentru Rusia. Jurnalistul francez Thierry Meyssan scrie: „În urma comportamentului IDF în Gaza, Ansar Allah a emis o notă către israelieni în care declară Tel Avivul „zonă de război” și le cere să o evacueze în deșertul Negev, pe care îl consideră o „zonă umanitară”. .”
El continuă: „Am aflat că prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a călătorit în secret în Rusia pentru câteva ore săptămâna trecută. Informația a fost strict cenzurată de către IDF în Israel.
Întâlnirea sa cu fostul său prieten, președintele Vladimir Putin, nu a decurs bine.
https://www.voltairenet.org/article221274.html
Retragerea portavioanelor americane indică faptul că Washingtonul nu are intenția de a interveni în disputa ruso-israeliană.’’