Este forfotă mare pe șantierul Autostrăzii Moldovei (A7) Ploiești-Pașcani. Extrem de mulți oameni sunt nemulțumiți și transmit că autostrada mai mult încurcă. Localnicii care au suprafețe de teren invadate de buldozere și excavatoare spun că, pentru ei, autostrada înseamnă deranj, zgomot și pagube uriașe.
Armata de muncitori și utilajele lor de săpat au descins la marginea Buzăului în urmă cu o lună, iar de atunci au tot excavat și pregătit terasamentul, inclusiv noaptea, spre disperarea localnicilor din vecinătatea șantierului.
Autostrada Moldovei stârnește furie în satele pe care le străbate
În Vadu Pașii (Buzău) sunt foarte mulți sătenii care se plâng în primul rând de zgomotul produs de utilaje, care, cred ei, este un preambul la ce va fi după inaugurarea autostrăzii. Cele mai multe critici vin însă din partea sătenilor care și-au văzut suprafețele de teren incluse pe traseul autostrăzii.
Nicolae Cristea, un bărbat de 68 de ani, mărturisește că, fără să fi fost înștiințat de vreo autoritate, s-a trezit peste noapte cu utilajele constructorului pe terenul său. L-au lămurit doar muncitorii că o să primească la un moment dat o despăgubire.
„Am avut 6.700 de metri pătrați. Mi-a luat 1.300 și-ntr-o parte, și-n alta. Nu ne întreabă nimeni nici dacă ne dă bani, nimic. Au venit noaptea ca hoții și au săpat. Ne-am trezit dimineața cu mormanele de pământ”, spune Nicolae Cristea.
Alți săteni din Vadu Pașii se plâng că au de suferit din cauza blocării drumurilor locale, din câmp, autostrada fiind un baraj dificil de traversat.
„Avem mulți terenurile tăiate în două. Probabil, o să facem lucrările agricole de o parte, apoi ne mutăm cu muncile câmpului dincolo, pe podurile care vor fi la zeci de kilometri distanță între ele”, zice Dumitru Isivoiu, potrivit adevărul.ro.
Autostrada A7 Ploiești – Pașcani, denumită și „Autostrada Moldovei”, este cel mai mare proiect de infrastructură rutieră finanțat prin PNRR din toată Uniunea Europeană. Are o lungime de 320 de kilometri și include 13 loturi de execuție, cele mai multe adjudecate de antreprenorul român Dorinel Umbrărescu. Toate trebuie terminate până în 2025.
pai asa, niciodata numai construim nimic in plm ca li se iau dom’le pamanturile! nu au fost despagubiti? nu au fost platiti la m2? ce plm mai vor? pe timpul lui Ceausescu numai primeai nici bani si daca comentai luai si bataie!
Daca Umrarescu construia toate autostrazile in Romania, astazi aveam tara brazdata de ele. Dar noi am preferat sa dam bani „marilor” constructori straini care si-au batut joc.
Băgați mare,lasă terenurile,gata s-au trezit deranjați,nu-i bai că nu va deranjează toată ziua,este nevoie de autostradă,al dreakului ba niciodată nu o să găsești să mulțumești pe toti,dar acum când în sfârșit a început omul în forță nu e bine,daca era pe timpul lui Ceaușescu nu comenta unul boschetarilor.
Nea Umbrarescu brava,dă-i bătaie că ai inceput frumos,daca se vrea se poate.
Ăștia au crezut că se îmbogățesc daca autostrada trece pe pământul lor,o sa va de-a bani gata ați început să miorlaiti,lasati-l să facă treabă,e nevoie de autostradă se găsește tot timpul cate unul sa bage batul prin gard.