Prima pagină » Economic Local » Zeci de firme din Iași, admise în Programul pentru digitalizarea IMM-urilor cu finanțări de până la 100.000 de euro
Zeci de firme din Iași, admise în Programul pentru digitalizarea IMM-urilor cu finanțări de până la 100.000 de euro

Zeci de firme din Iași, admise în Programul pentru digitalizarea IMM-urilor cu finanțări de până la 100.000 de euro

05 iul. 2024, 02:00,
Raluca COSTIN în Economic Local

Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene a publicat o nouă listă cu firmele din Iași și din restul țării ce au fost admise în Programul pentru digitalizarea IMM-urilor cu finanțări de până la 100.000 de euro. Antreprenorii din Iași obțin între 20.000 și 100.000 de euro. Lista cu beneficiarii poate fi consultată AICI pui lista din pagina 6

O nouă listă cu firmele admise în Programul pentru digitalizarea IMM-urilor cu finanțări de până la 100.000 de euro a fost publicată pe site-ul Ministerului Investițiilor și Fondurilor Europene (MIPE). Cele 1.163 de proiecte la nivel național, din lista intermediară numărul 4 a proiectelor admise la finanțare, au obținut între 100 și 82 de puncte în urma evaluării tehnice și financiare (ETF). În perioada următoare, atât deciziile de acceptare la finanțare, cât și cele de respingere vor fi transmise solicitanților prin platforma proiecte.pnrr.gov.ro.

Potrivit MIPE, listele care vor fi publicate în viitor vor putea include și alte proiecte cu punctaje între 100 și 82 de puncte, care la acest moment se află în diverse faze ale procesului de verificare a conformității administrative și a eligibilității, respectiv de clarificări. Comunicarea cu solicitanții de finanțare, inclusiv notificări asupra rezultatului verificării, se realizează exclusiv prin platforma dedicată proiectelor de investiții finanțate în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență: https://proiecte.pnrr.gov.ro. Numai la finalul procesului de evaluare, o cerere de finanțare este considerată admisă sau respinsă la finanțare, iar solicitantul este înștiințat în acest sens.

Noi beneficiari din Iași primesc banii în programul de digitalizare a IMM-urilor

Toate proiectele pentru care s-au emis decizii de acceptare la finanțare vor intra în etapa de contractare. Solicitanții vor fi înștiințați cu privire la documentele necesare încheierii contractului de finanțare, cu indicarea termenului de transmitere a acestora, conform prevederilor ghidului specific. Astfel, la acest moment, prioritară este publicarea listelor intermediare cu proiectele admise la finanțare, urmând ca în perioada viitoare să fie afișate și liste cu proiectele respinse. Înscrierile în programul de digitalizare s-au derulat anul trecut. În perioada 15 februarie, ora 10:00, și 30 iunie 2023, ora 24:00, au fost depuse 7.188 de proiecte din toată țara. MIPE și-a propus să semneze un număr estimat de 5.384 de contracte de finanțare cu beneficiarii, în limita bugetului total disponibil, de 347,5 milioane de euro, echivalentul în lei. Valoarea sumei nerambursabile a unui proiect este cuprinsă între 20.000 și 30.000 euro pentru microîntreprindere, 20.000 și 50.000 euro pentru întreprindere mică și 20.000 și 100.000 euro pentru întreprindere mijlocie.

Programul Start-Up Nation se lansează la finalul verii

Un alt program care are succes la Iași este Start-Up Nation. Antreprenorii au semnat 337 de contracte de finanțare în programul Start-Up Nation 2023. Beneficiarii primesc 40.000 de euro pentru fiecare proiect eligibil în 6 luni de la semnarea contractului de finanțare. O nouă ediție Start-Up Nation 2024 ar putea fi lansată la finalul verii. Antreprenorii din Iași care vor să se înscrie în programul Start-Up Nation, ediția 2024, spun că noile condiții nu sunt necesare. Anul acesta, trebuie să participe la cursuri de formare antreprenorială, chiar dacă au absolvit studii economice sau superioare. Pe de altă parte, beneficiarii din Iași primesc banii în programul de digitalizare a IMM-urilor până la finalul anului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`