O familie din Iași se străduiește din greu să aibă o locuință a ei, acolo unde ar putea să asigure un trai mai bun pentru cei 8 copii. Trăiesc în două camere de câțiva metri pătrați și oricât de mult și-ar dori, nu au posibilitatea de a-și cumpăra propria casă. Copiii cresc și au nevoi la fel de mari, pe care salariile celor doi nu le acoperă. Familia face un apel la cei care ar putea da o mână de ajutor
Condițiile grele în care locuiesc de trei ani zece suflete par că nu se vor mai schimba vreodată. Nicolae și Maria Măncianu sunt căsătoriți de 25 de ani și au 12 copii. În prezent au în grijă 8 dintre ei, cel mai mare are 16 ani, iar cel mai mic, 4 ani. Ceilalți 4 copii sunt majori și și-au întemeiat propria familie. Minorii merg la școală și la grădiniță, iar părinții doresc să îi susțină cât mai mult, ca să aibă parte de educație.
Nicolae lucrează ca taximetrist de 12 ani, iar Maria a devenit asistent personal pentru fetița de 10 ani, Natalia, diagnosticată cu sindromul Down și încadrată în gradul I de handicap. Banii ajung pentru traiul de zi cu zi, pentru facturi și cheltuielile pentru școală, dar nu își permit să facă economii. Nu mai au decât o singură speranță și cea mai mare, și anume, ca într-o bună zi, să poată spune unui loc numai al lor „acasă”.
Fiecare ban pe care l-au câștigat a asigurat traiul de zi cu zi. În ciuda condițiilor grele, au refuzat să lase copiii în centrele de plasament
Nicolae are vârsta de 40 de ani, iar soția lui, Maria, 39 de ani. Ambii provin dintr-o familie săracă, fără posibilități. Nu au mers să cerșească, să lucreze în străinătate și să-și lase copiii de izbeliște, și nici nu au băut banii din alocații. În schimb, au ales să lucreze. O perioadă au muncit chiar și cu ziua, ca să asigure hrana pentru cei 12 copii. În pofida posibilităților limitate, au ales mereu să pună copiii pe primul loc și au refuzat să îi abandoneze la centrele de plasament.
„Dumnezeu ne-a binecuvântat cu copii. Am întâlnit persoane care aveau posibilități, dar nu puteau avea copii. Noi, în cei 25 de ani de când suntem împreună, avem 12. Doi dintre copii sunt cu probleme de sănătate, dar am reușit să îi punem pe picioare, restul sunt sănătoși. Este fetița de 10 ani, care are sindromul Down, este în clasa a III-a la o școală cu program special. Când a născut-o soția, noi nu știam ce înseamnă această boală, iar cei de la Direcția pentru Asistență Socială și Protecția Copilului au vrut să o ia, dar noi nu am acceptat.
Orice ar fi, o să avem grijă și de ea cum avem și de ceilalți. Nu vrem să fie dată la o parte, vrem să aibă o viață cât se poate de normală. Mai are probleme la genunchi, nu poate merge drept sau să alerge normal. Am vorbit cu medicul să o operăm, dar așteptăm să treacă pandemia asta. Madălin are 7 ani și a fost diagosticat cu epilepsie de la 6 luni, de doi ani nu a mai făcut nicio criză, dar continuăm cu tratamentul până când, treptat, va scăpa de el”, a povestit Nicolae Măncianu.
Locuința lor este o anexă cu două camere. Pe cei 40 de metri pătrați învață, mănâncă și dorm zece suflete
Locuiesc în două camere, într-o locuință oferită de Primăria Iași. Spațiul nu permite amenajarea unei bucătării. Toaleta este formată doar dintr-un vas WC și o chiuvetă racordată la instalația de apă. Despre duș nu se poate aduce vorba, nu există o soluție tehnică. Asta pentru că, spun ei, au înaintat o cerere către autorități pentru a extinde spațiul locuinței, dar din cauza vechimii și a riscului de a se dărâma peste ei, cererea a fost respinsă. Dorința lor cea mai mare este să aibă o bucătărie, unde toată familia să aibă loc la masă.
Acum, cina se ia pe o masă improvizată, formată din scaune. Pereții imobilului sunt îmbibați de fumul provenit de la soba care le asigură încălzirea pe timpul iernii și de aburii de la mâncarea de pe aragaz. Oricât ar încerca să scape de mucegai, este imposibil. Deși au îndreptat tavanul și au schimbat podeaua, nu au putut face mai mult de atât în cei 40 de metri pătrați.
„Ne-am dorit să punem un duș, dar nu am putut să ne extindem baia, fiindcă nu ar rezista pereții. Aburii de la mâncare din spațiul mic se răspândesc în cele două camere, afectând pereții, aerul. Ca să ajutăm copiii, fiindcă noi nu avem multă școală, i-am înscris la after school. Acolo e important că îi ajută la teme. Dacă o să le placă școala, cum o să putem, o să ne luptăm să reușească să aibă o educație, să ajungă ceva în viață”, a explicat tatăl copiilor.
O șansă la un trai mai bun pentru ei și copii ar fi o casă a lor. Cei mici nu vor decât să aibă un loc unde să ia masa împreună
Veniturile lunare sunt obținute din salariul de asistent personal al Mariei, de 1.490 de lei, cei 1.600-1.800 de lei din taximetrie pe care îi câștigă Nicolae și alocațiile copiilor. Din această sumă asigură hrana de zi cu zi, pachete la școală și plătesc facturile pentru întreținere. Nu au însă posibilitatea să strângă suficienți bani pentru achiziția unei locuințe.
„Sunt 50-60 de lei pe zi, nu pot spune că la sfârșitul lunii am un salariu. Ce câștig într-o zi, asigur pentru traiul de a doua zi, de asta nu am liber, lucrez continuu. La oraș este greu, pe când la țară am putea lucra și cu ziua, am putea pune într-o grădină mică verdețuri, cartofi și multe altele, ca să avem ce pune pe masă. În oraș îți cumperi tot, copiii văd la magazin una-alta, nu poți să nu le dai. Ne-ar ajuta foarte mult să avem o casă a noastră undeva, chiar și la kilometri distanță de oraș, dar unde să le putem asigura copiilor condiții mai bune. Când n-o să mai fim noi, să aibă unde să rămână, nu se știe niciodată ce se poate întâmpla”, a mai povestit ieșeanul.
Cei care doresc să îi ajute cu îmbrăcăminte, rechizite sau pachete pe cei 8 copii: Darius de 16 ani, Sidonia 14 ani, Cosmina 12 ani, Natalia 10 ani, Adelina 8 ani, Mădălin 7 ani, Rareș 6 ani și Antonia de 4 ani, pot merge la adresa str. Brândușa, nr. 15, din Iași. De asemenea, orice sprijin, cât de mic, din partea oamenilor cu suflet, poate fi făcut apelând numărul de telefon: 0749.429.874 sau direct prin donație în contul bancar al Mariei Măncianu: RO70 RZBR 0000 0600 2122 6128.