Vremea rea nu i-a speriat pe pelerini. Echipați cu haine groase și cu umbrele, aceștia așteaptă la rând pentru a ajunge să se roage la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva.
„Suntem echipate, tot grupul este frumos echipat. O să rezistăm până la final. Avem umbrele, suntem echipați”, a declarat o credincioasă aflată la rând pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.
UPDATE 2: De la debut, au trecut pe la raclă aproximativ 40.000 de persoane. La rând sunt aproximativ 500 de persoane.
UPDATE 1: De la debut, au trecut pe la raclă aproximativ 36.000 de persoane. La rând aproximativ sunt aproximativ 4800 de persoane.
O parte dintre pelerini sunt veniți de la sute de kilometri distanță, astfel că își doresc cu tot sufletul să ajungă să se roage moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, iar răcirea vremii nu-i poate împiedica.
„O să rezist cu siguranță. Sunt venită de la Ploiești. Avem umbrele”, a mărturisit o credincioasă.
„Suntem echipați pentru vremea rece, numai umbrele nu avem. Nu avem pături, dar ce, facem năniță aici!? Stăm de circa o oră la coadă”, a precizat un pelerin.
i-auzi , rezista pana la final.
la mine n-au venit niciodata cand erau tinere sa vada daca rezista pana la final.