Meteorologii anunţă un nou val de caniculă. ANM a emis o avertizare cod galben pentru zilele de duminică şi luni, valabilă în București și în 12 județe.
Potrivit ANM, duminică şi luni, este cod galben de caniculă şi disconfort termic în Oltenia şi în cea mai mare parte a Munteniei.
”Se vor înregistra temperaturi mai ridicate decât cele normale pentru această dată, va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) local va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi de 34…37 de grade, mai ridicate luni (29 iulie) în sudul Olteniei”, a transmis ANM.
Disconfort termic accentuat şi caniculă vor fi duminică (28 iulie) şi în Banat, Crişana, estul Munteniei, în Moldova şi pe alocuri în Transilvania, unde se vor înregistra maxime de 35…36 de grade, dar luni (29 iulie), în aceste regiuni, valorile termice nu vor mai depăşi 32…33 de grade.
Codul galben de caniculă vizează judeţele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Giurgiu, Ilfov, Mehedinţi, Olt, Prahova, Teleorman, Vâlcea şi municipiul Bucureşti.
Vremea în București
Prognoză Meteorologică pentru intervalul 28.07.2024 Ora 10:00 – 29.07.2024 Ora 09:00
Vremea va deveni caniculară, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități, condiții în care disconfortul termic va fi accentuat.
Temperatura maximă va fi de 35…36 de grade, iar cea minimă de 17…20 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.
Prognoză Meteorologică pentru intervalul 29.07.2024 Ora 10:00 – 30.07.2024 Ora 10:00
Vremea se va menține caniculară și disconfortul termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate spre seară și la începutul nopții când va crește probabilitatea pentru perioade cu manifestări specifice instabilității atmosferice, respectiv averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 35 de grade, iar cea minimă va fi de 17…19 grade.