Furtuna a făcut prăpăd în Fălticeni, județul Suceava! Șarpanta unui bloc din centru municipiului a fost luată de vijelie și a căzut peste mai multe autoturisme
”Din primele informații nu sunt victime. Intervin pompierii militari pentru dezafectarea și îndepărtarea elementelor de construcție”, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.
Mai multe mașini au fost avariate, unele dintre ele fiind parcate, iar altele afându-se în deplasare.
Județul Suceava, sub cod portocaliu de vreme rea
În județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Suceava, Neamț, Bacău, Botoșani, Iași și Vaslui vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată, au anunțat meteorologii români. Vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 70…80 km/h, frecvente descărcări electrice și grindină.
Pe alocuri aversele vor fi torențiale, iar cantitățile de apă vor depăși izolat 25…30 l/mp. Avertizarea este valabilă până pe 28 iulie, la ora 23:00.