Vouchere de vacanţă. Conform unui portal de rezervări hoteliere, românii au rezervat în luna iunie peste 50.000 de nopți de cazare. Perla litoralului, Mamaia, Valea Prahovei precum și stațiunile balneoclimaterice din tara sunt anul acesta în topul preferințelor romanilor. Preţul mediu pentru sejururile achitate cu vouchere de vacanță a fost de 1089 de lei.
Pandemia de coronavirus a afectat industria mondiala a turismului. Deoarece multe tari din Europa se bazează pe veniturile din turism, autoritățile din aceste state își îndeamnă cetățenii să petreacă vacantele anul acesta în țara natala. Bineînțeles, și frica de pandemie a contribuit la acest aspect. Este și cazul României, autoritățile romane îndemnând turiștii romanii să rămână anul acesta în tara, evitând pe cât posibil concediile în străinătate.
Vouchere de vacanţă. Câte nopți de cazare au rezervat românii în luna iunie
Anul acesta, românii se pare că se raliază cerințelor autorităților oficiale, încercând pe cât posibil să-și petreacă vacantele pe teritoriul României. Conform datelor înregistrate de portalul de rezervări hoteliere Travelminit.ro, din ce în ce mai mulţi turişti români înlocuiesc vacanţele în Bulgaria şi Grecia cu sejururi la pensiunile din România. Tot din datele portalului de rezervări hoteliere reiese că piscina şi restaurantul propriu sunt printre cele mai dorite facilităţi de turiştii aflaţi în căutarea unei vacanţe liniştite în ţara noastră.
În luna iunie, odată cu trecerea de la starea de urgență la starea de alertă, când a fost anunțată și renunțarea la anumite restricții de deplasare, românii au rezervat peste 50.000 de nopţi de cazare folosind vouchere de vacanţă. Astfel, cele mai căutate destinaţii de vacanţă sunt litoralul Marii Negre, Valea Prahovei, staţiunile balneare şi oraşele istorice, precum Sibiu, Cluj-Napoca, Sighişoara. Daca vorbim de costul rezervărilor, preţul mediu al sejururilor achitate cu vouchere de vacanţă este de 1089 lei.
Costul mediu pentru o vacanţă achitată cu vouchere este de 1089 lei
Peste 30% dintre românii care au rezervat concedii cu vouchere de vacanţă au suplimentat valoarea tichetelor pentru a achiziţiona cazare pe o perioadă mai îndelungată sau servicii de masă extinse.
Astfel, costul mediu pentru un pachet de vacanţă de 3 nopţi achitat cu vouchere de vacanţă este 1.089 RON pentru 2 persoane, însemnând o creştere de 8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Familiile au făcut cele mai multe rezervări cu tichete de vacanta (45%), iar costul mediu al unei vacanţe pentru doi adulţi şi 1-2 copii este de 1.065 RON/3 nopţi. De asemenea, mare parte din rezervări au fost efectuate şi de cupluri (42%), iar costul mediu al unei vacanţe pentru două persoane este de 726 RON/2 adulţi/3 nopţi.
”Oferim aceleaşi condiţii de flexibilitate şi anulare gratuită şi deţînătorilor de vouchere, precum şi asistenţa online sau telefonică pentru finalizarea rezervării. Suntem pe un trend ascendent în ceea ce priveşte numărul rezervărilor efectuate, însă turiştii sunt extrem de atenţi la condiţiile de anulare sau schimbare a datei sejurului oferite de hotelieri. Avem peste 3400 de proprietăţi care oferă anulare gratuită şi flexibilitate totală a rezervării şi suntem în discuţii permanente pentru a convinge din ce în ce mai mulţi hotelieri să ofere aceste facilităţi oaspeţilor lor” a declarat Timea Ambrus, Operations Manager Travelminit.ro.
Concediile în Bulgaria şi Grecia înlocuite anul acesta de către turiștii romani cu vacantele autohtone
Așa cum ne-am obișnuit în ultimii ani, cele mai căutate destinații externe de vacante de către turiștii romani sunt Grecia, Bulgaria și Turcia. Însă anul acesta pandemia de coronavirus a strict planurile pentru concediile în străinătate, incertitudinea posibilităţii de a călători în aceste destinaţii estivale având un rol major. Cum românul este cunoscut că se adaptează la toate, în acest sezon estival tot mai mulți romani s-au reorientat spre destinaţii din ţara noastră.
Conform datelor statistice, Valea Prahovei, zonele balneoclimaterice şi litoralul rămân cele mai căutate destinaţii pentru cei care îşi doresc să călătorească în ţara noastră.
Portalul de rezervări hoteliere Travelminit.ro mai specifica că aproape jumătate dintre rezervările făcute și achitate cu vouchere de vacanță sunt pentru vacanţe last minute, ce au check în-ul în mai puţîn de două săptămâni de la data rezervării.