Președintele Vladimir Zelenski a făcut o nouă declarație duminică 20 martie, că este pregătit să negocieze cu Vladimir Putin, la mai bine de trei săptămâni de la izbucnirea războiului.
Acesta a avertizat că lupta celor două state ar duce la un al Treilea Război Mondial, dacă tentativele de negociere eșuează.
Președintele Ucrainei a declarat că este pregătit să negocieze cu Vladimir Putin
Președintele a mai subliniat faptul că fără negocieri nu se va încheia acest război. Însă, Zelenski a ținut să avertizeze că, dacă orice tentativă de negociere eșuează, lupta dintre cele două state ar duce la un al Treilea Război Mondial.
„Sunt pregătit pentru negocieri cu el. Am fost pregătit în ultimii doi ani. Și cred că fără negocieri, nu putem pune capăt acestui război”, a declarat Zelenski, într-un interviu pentru CNN.
În cadrul interviului oferit pentru CNN, Volodomir Zelenski a mai declarat că trebuie să profite de această șansă pentru a opri focul asupra Ucrainei.
Zelenski este pregătit pentru o întâlnire cu Vladimir Putin
Volodimir Zelenski a fost nevoit să ia o decizie, deoarece din momentul în care a început războiul, au murit sute de oameni, iar mii au plecat imediat din țară.
„Dacă există doar 1% șansă ca noi să oprim acest război, cred că trebuie să profităm de această șansă. Trebuie să facem asta. Vă pot spune despre rezultatul acestor negocieri. În orice caz, pierdem zilnic oameni, oameni nevinovați pe teren”, a mai spus Volodimir Zelenski.
Dacă aceste încercări eșuează, înseamnă că aceasta este al Treila Război Mondial
Totodată, a mai ținut să sublineze faptul că, dacă aceste încercări eșuează, înseamnă că aceasta este al Treila Război Mondial.
„Dar, din păcate, demnitatea noastră nu va salva vieți. Deci, cred că trebuie să folosim orice format, orice șansă pentru a avea o posibilitate de negociere, posibilitate de a vorbi cu Putin. Dar dacă aceste încercări eșuează, asta ar însemna că acesta este al Treilea Război Mondial”, a mai spus Zelenski.
În ceea ce privește cererile Rusiei, inclusiv ca ei să recunoască că Crimeea face parte din Rusia, că Luhank și Donețk sunt republici independente și garanția că Ucraina nu va fi niciodată membră a NATO, Volodimir Zelenski a spus că „există compromisuri pentru care nu putem fi pregătiți ca stat independent”.
„Orice compromisuri legate de integritatea noastră teritorială și suveranitatea noastră, iar poporul ucrainean a vorbit despre asta, nu i-au întâmpinat pe soldații ruși cu un buchet de flori, i-au întâmpinat cu curaj, cu arme în mâini”, a mai spus președintele ucrainean.