Prima pagină » Cancan » Vlăduţa Lupău, acuzată că a apelat la mamă surogat pentru fiul său, Iair

Vlăduţa Lupău, acuzată că a apelat la mamă surogat pentru fiul său, Iair

07 sept. 2022, 14:21,
în Cancan

Vlăduța Lupău a făcut o serie de declarații după ce a fost acuzată că a apelat la o mamă surogat pentru fiul său Iair. Cântăreața le-a explicat tuturor cum stau lucrurile, de fapt, și a încercat să treacă peste valul de critici pe care l-a stârnit în mediul online.

Soția lui Adrian Rus a trecut prin momente grele, mai ales după ce a devenit mamă pentru prima dată, deoarece o mulțime de persoane au început să o critice dur în mediul online. Deși nu este pentru prima dată când artista ajunge să fie jignită de cei care o urmăresc, de această dată, Vlăduța Lupău a ales să vorbească despre acest aspect care o deranjează foarte tare.

Vlăduța Lupău a fost acuzată de fani că a apelat la o mamă surogat

Cântăreața arată foarte bine la numai o lună după ce a dat naștere unui băiat frumos și sănătos. Aceasta a reușit să revină la silueta de dinainte de sarcină foarte repede, ceea ce i-a făcut pe urmăritorii săi să se întrebe cum este posibil acest lucru. Unii dintre ei au considerat că aceasta ar fi apelat la o mamă surogat pentru fiul ei, deoarece este imposibil ca o femeie care dă naștere unui copil să arate atât de bine într-un timp atât de scurt.

Invitată în emisiunea „Teo Show”, Vlăduța Lupău a negat vehement acuzațiile care i se aduc, spunând că a avut noroc, deoarece nu a adunat foarte multe kilograme în plus în timpul sarcinii. Aceasta recunoaște că a reușit să se pună foarte repede pe picioare după naștere, deoarece a avut o mulțime de spectacole la care a trebuit să își facă apariția.

„Chiar am avut un mesaj pe Instagram, m-a întrebat cineva, mi-a zis cineva așa că un hate, de ce nu recunosc că am avut mama surogat, pentru că arăt prea bine după naștere! Mulțumesc! Nu știu dacă arăt foarte bine după naștere! Arăt ok!”, a spus artista.

Vlăduța Lupău a oferit detalii despre botezul fiului său

Potrivit declarațiilor sale, Vlăduța Lupău s-a împărțit între pregătirile pentru eveniment, creșterea copilului, dar și mutarea în casă nouă. Astfel, perioada în care se află este una aglomerată și agitată, însă are parte de ajutor din partea celor dragi. Ba mai mult, vedeta a dezvăluit ce decizie a luat în legătură cu marele eveniment.

„Gata, e bătut în cuie, botezul va avea loc pe 27 septembrie, la Cluj. Nu a fost ușor pentru mine să mă împart între evenimente, copil, pregătiri pentru botez, mutat în casă nouă. Dar m-a ajutat Dumnezeu și am reușit să le fac. Totul pentru botez este deja stabilit, însă nu vă pot da mai multe amănunte pentru că am semnat un contract de exclusivitate cu PRO TV pe acest eveniment”, a spus Vlăduța Lupău.

Bugetul.ro
Directivă UE pentru România care nu mai suportă amânare. Sistemul bancar din țara noastră trebuie să implementeze rapid ce se cere de la Bruxelles
redactia.ro
Cum a apărut Ilinca Simion la secția de vot din Mogoșoaia? Ce rochie a ales să poarte
Bugetul.ro
Spaima care vine dinspre UE! Guvernul României ar putea primi ordin să mărească toate salariile actuale din sistemul bugetar în perioada următoare
a1.ro
Cum a apărut Ilinca Simion la secția de votare pentru alegerile prezidențiale 2025, turul 2. Simion şi Georgescu, împreună la vot
Playtech.ro
Cele mai roditoare soiuri de meri. Când se plantează pentru a avea roade din belşug
observatornews.ro
O tânără din Bacău a pierdut 160.000 de euro, crezând în promisiunile unei ghicitoare de pe TikTok
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Un nou pericol mondial. Supermicrobul care sfidează tratamentele
realitatea.net
Colesterolul redus într-o săptămână. Cinci pași recomandați de nutriționiști
SportpeSurse
Scene incredibile la urna de vot, cu Ion Țiriac. Mesaj controversat transmis fără să scoată o vorbă
Playtech.ro
Traian şi Maria Băsescu, apariţie rară împreună. Soţia fostului preşedinte a atras toate privirile
Dailybusiness.ro
Românii, „salahorii” Europei: Muncim cel mai mult, dar trăim cel mai puțin!
RomaniaTV
EXIT POLL alegeri prezidenţiale 2025, turul 2! E TSUNAMI de la prima oră! Surprize mari după primele cifre!
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Familia Sterp, din nou în culmea fericirii. Denisa și Iancu Sterp se pregătesc să devină părinți! Fanii i-au felicitat!
redactia.ro
Cum a apărut Mirabela Grădinaru la secția de vot din Făgăraș? Ce rochie a purtat
ego.ro
Oana Roman, momente dramatice, EXCLUSIV: ”O relație abuzivă și toxică...”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`