Prima pagină » International » Vladimir Putin va ține un discurs „extrem de important” în această săptămână
Vladimir Putin va ține un discurs „extrem de important” în această săptămână

Vladimir Putin va ține un discurs „extrem de important” în această săptămână

15 iun. 2022, 21:13,
în International

Presa rusă informează că președintele Vladimir Putin urmează să țină vineri, 17 iunie, un discurs care a fost descris ca fiind „extrem de important” și „foarte interesant”, deși, potrivit Sky News, nu este prea clar în ce va consta acesta.

Președintele rus, Vladimir Putin, va vorbi în cadrul Forumului economic internațional anual de la Sankt Petersburg (SPIEF), care găzduiește de obicei lideri politici mondiali și din lumea afacerilor, dar care, din motive evidente, va avea mult mai puțini invitați internaționali în acest an.

Oficialii occidentali ar fi forțat participanți să nu se prezinte

Pentru a compensa lipsa marilor participanți occidentali, actorii mai mici și țări precum China vor avea un loc de cinste. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că oficialii occidentali au exercitat presiuni asupra unor participanți pentru a-i forța să nu participe.

Întâlnirile președintelui rus cu presa vor arăta, de asemenea, destul de diferit. În loc să apară în fața celor mai importante media din lume, el se va întâlni în schimb cu corespondenții de război și cu presa rusă.

Aproape nicio companie occidentală nu va fi prezentă

Kremlinul a înființat Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg (SPIEF) în 1997 pentru a atrage investiții străine, pentru a discuta politici economice și pentru a-și construi imaginea că este dispus să facă afaceri și că a depășit perioada sovietică.

Rusia a făcut de mult timp comparații între SPIEF și Forumul Economic Mondial de la Davos, unde o dată pe an se strânge toată elita lumii. Acum că toți liderii occidentali evită să facă afaceri cu Rusia, Putin nu va mai beneficia de pe urma tradiționalelor întâlniri cu marii actori internaționali de pe plan politic și economic din SUA și Europa.

Niciun nume de companie sau director executiv al unei firme americane sau europene nu se regăsea în programul pentru zilele de 15-18 iunie, perioada în care se va desfășura forumul economic de la Sankt Petersburg. Până și companiile care au rămas totuși în Rusia, în ciuda exodului de investitori, lipsesc de pe lista participanților.

Bugetul.ro
Recalculare de urgență pentru 5 milioane de pensionari! Se întâmplă pe 15 iulie la CNPP, este ordin clar de la ministrul Muncii
redactia.ro
Imagini de coșmar! Un tânăr grav rănit la Beach Please după ce a fost împins în public chiar de artistul lui preferat
Bugetul.ro
Omul lui Klaus Iohannis a devenit noul președinte CCR. Cine este judecătoarea Simina Tănăsescu, succesoarea controversatului Marian Enache
a1.ro
În ce stare se află tânărul de 15 ani care a sărit de pe scena „Beach, Please”, la îndemnul unui rapper! Mesajul lui Selly
Playtech.ro
Anunţ de ultimă oră despre Ion Iliescu! Medicii au recunoscut, situaţia nu este cum se aşteptau
observatornews.ro
Un furnizor a pierdut 42.000 de clienţi, înainte de expirarea plafonării. 75.000 s-au dus la Hidroelectrica
Playsport.ro
Zăcământul uitat care transforma România într-o superputere. Poate salva Europa de criza...
Evz.ro
Românii n-au avut noroc. Majorarea TVA putea fi evitată
realitatea.net
Ce temperatură trebuie să setezi la frigider când afară e caniculă. Trucul prin care să scazi factura la curent
SportpeSurse
Simona Halep a încălcat regulile familiei și a trecut un prag interzis în cultura machedonilor
Playtech.ro
Diferența dintre un medic primar și un medic specialist. Cu ce se ocupă fiecare, la cine să te programezi în funcție de probleme
Dailybusiness.ro
Guvernul anunță vouchere pentru plata facturii la electricitate pentru românii cu venituri mici. 4,5 milioane de persoane vizate
RomaniaTV
BOMBA BOMBELOR în showbiz! David Măruță se iubește cu fiica lui Nicolai Tand. Fiul Andrei, sărut pătimaș cu Ilona Tand, la mare / VIDEO
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Anamaria Prodan, anunţ de ultimă oră despre căsătoria cu Ronald Gavril. Party pe lux și opulență cu 50 de invitaţi, mese bogate, proţap şi lăutari / VIDEO
redactia.ro
Ilie Bolojan a fost întrebat dacă renunță la o parte din salariu! Ce a răspuns
ego.ro
Știați că Alin Gălățescu are o fiică? Iată ce relație are cu ea și cu mama ei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
14 iulie 2025
14 iulie 2025