Prima pagină » International » Vladimir Putin l-a felicitat pe Donald Trump cu câteva ore înainte de învestirea acestuia. Spune că este „deschis dialogului” cu privire la Ucraina
Vladimir Putin l-a felicitat pe Donald Trump cu câteva ore înainte de învestirea acestuia. Spune că este „deschis dialogului

Vladimir Putin l-a felicitat pe Donald Trump cu câteva ore înainte de învestirea acestuia. Spune că este „deschis dialogului” cu privire la Ucraina

20 ian. 2025, 18:21,
Redacția BZI în International

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a felicitat luni pe preşedintele ales al SUA, Donald Trump, cu câteva ore înainte de învestirea acestuia, declarându-se „deschis dialogului” cu privire la Ucraina pentru a se ajunge la o „pace durabilă”, relatează AFP, EFE şi Reuters, conform Agerpres.

„Suntem de asemenea deschişi dialogului cu noua administraţie americană cu privire la conflictul ucrainean”, a spus Putin în cursul unei reuniuni a Consiliului de securitate al Rusiei consacrată exclusiv relaţiilor cu Statele Unite, difuzată de televiziunea publică.

„Referitor la reglementarea situaţiei, aş vrea să subliniez că obiectivul nu trebuie să fie un scurt armistiţiu (…), ci o pace durabilă”, a subliniat el.

Liderul de la Kremlin a afirmat, de asemenea, că Moscova a luat act de declaraţiile lui Trump şi ale echipei sale „despre dorinţa de a relua contactele directe cu Rusia, care au fost întrerupte nu din vina noastră, ci din cauza administraţiei în exerciţiu”.

Rusia „nu a renunţat niciodată” la dialog şi s-a arătat întotdeauna dispusă să stabilească „relaţii de cooperare cu orice administraţie americană”, a adăugat Putin.

Ce a mai precizat Putin

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a felicitat luni pe Donald Trump pentru revenirea la Casa Albă şi s-a declarat dispus să reia „contactele directe” cu preşedinţia SUA, relatează agenţia EFE.

„Am ascultat declaraţiile dumneavoastră despre necesitatea de a face tot posibilul pentru a evita un al Treilea Război Mondial. Desigur, salutăm acest spirit şi îl felicităm pe preşedintele ales al SUA pentru învestirea sa”, a afirmat Putin în timpul unei reuniuni extraordinare a Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, dedicată exclusiv relaţiilor cu SUA şi de la începutul căreia televiziunea de stat rusă a difuzat câteva secvenţe.

Putin a subliniat că victoria lui Trump la alegerile prezidenţiale din noiembrie a fost una „convingătoare” şi că preşedintele ales al SUA a dat dovadă de „curaj” în timpul campaniei electorale, în timpul căreia el a fost şi ţinta unei tentative de asasinat.
Preşedintele rus a menţionat de asemenea că Moscova a luat notă de declaraţiile lui Trump şi ale echipei sale „despre dorinţa de a relua contactele directe cu Rusia, care au fost întrerupte nu din vina noastră, ci din vina administraţiei în exerciţiu” a preşedintelui Joe Biden.

Putin a subliniat în acest sens că Rusia nu a renunţat „niciodată” la dialog şi s-a arătat întotdeauna dispusă să stabilească „relaţii de cooperare cu orice administraţie americană”.

„Plecăm de la premisa că dialogul trebuie cimentat pe o bază a egalităţii şi respectului reciproc, ţinând cont de rolul semnificativ pe care îl joacă ţările noastre într-o serie de chestiuni cheie de pe agenda globală, inclusiv consolidarea stabilităţii şi a securităţii strategice”, a indicat liderul de la Kremlin.

Acesta a subliniat mai ales că Moscova este deschisă dialogului cu noua administraţie de la Washington pentru soluţionarea conflictului ucrainean. „Cel mai important lucru aici este eradicarea cauzelor aflate la originea crizei”, a punctat Putin, făcând astfel referire, potrivit EFE, la opoziţia Rusiei faţă de apropierea infrastructurii militare a NATO de frontierele ruse.

De asemenea, potrivit lui Putin, obiectivul unor negocieri pentru încheierea conflictului din Ucraina „trebuie să fie nu un armistiţiu scurt, nu o pauză de regrupare sau reînarmare pentru a continua conflictul, ci o pace durabilă bazată pe respectul faţă de interesele legitime ale tuturor persoanelor, ale tuturor popoarele care trăiesc în această regiune”.

Rusia va continua să lupte pentru interesele poporului său în ceea ce priveşte

În orice caz, a atenţionat Putin, Rusia va continua să lupte pentru interesele poporului său în ceea ce priveşte „operaţiunea militară specială” (invazia în Ucraina n.red.) pe care a lansat-o în februarie 2022.

În cadrul întâlnirii, liderul de la Kremlin a ascultat un raport al ministrului de externe rus, Serghei Lavrov, despre relaţiile cu SUA. Putin speră că Trump însuşi va avea iniţiativa de a-l contacta telefonic după învestire.

Rusia aşteaptă acum „iniţiative concrete” din partea viitorului preşedinte al SUA, Donald Trump, cu care preşedintele rus Vladimir Putin doreşte să se întâlnească, a declarat Lavrov marţea trecută.

Rusia este dispusă să negocieze „garanţii de securitate” pentru Ucraina, dar prioritatea sa în viitoare negocieri cu SUA va fi crearea unei noi arhitecturi de securitate în tot spaţiul eurasiatic şi va trebui stabilit rolul Rusiei în viitorul sistem de securitate european, după ce puterile occidentale au folosit în ultimii ani Ucraina ca instrument „pentru a slăbi Rusia”, a explicat ministrul rus de externe.

Pentru o pace negociată cu Ucraina, preşedintele Putin a cerut în principal retragerea trupelor Kievului din cele patru provincii ucrainene revendicate de Rusia (Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson), precum şi renunţarea de către Ucraina la aspiraţia de aderare la NATO, în timp ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski insistă asupra acestei aderări.

Bugetul.ro
Adio, Parcul IOR din București în actuala formă! Primarul Robert Negoiță vrea să transforme locul de recreere din Sectorul 3 într-o oază modernă
redactia.ro
Răsturnare de situație. Cine va fi până la urmă premierul României. Nicușor Dan va face anunțul azi
Bugetul.ro
Prigoana ANAF bagă spaima în proprietarii de mașini din România. Controalele autorității s-au întețit, iar inspectorii sunt neiertători cu cei care încalcă legea
a1.ro
Ea este femeia care ar fi "dependenta" de a fi însărcinată. A fost gravidă timp de 21 ani. Cum e posibil
Playtech.ro
Cât te costă să îți tragi apă sau curent electric până în curte în 2025. Ce taxe trebuie plătite
observatornews.ro
Casa Albă a făcut publice fotografii din interiorul Camerei de Criză din momentul atacului SUA asupra Iranului
Playsport.ro
Mergi liniștit în concediu și speră că mai ai la ce să te întorci. Cel care te-ar putea înlocui muncește non-stop, nu cere libere și nici mărire...
Evz.ro
Românii nu mai vor pe litoralul din țară. Unde se duc în vacanțe
realitatea.net
Românii au găsit o nouă metodă de a păcăli aparatele de reciclare. Reușesc să obțină o grămadă de bani cu un singur pahar de plastic
SportpeSurse
EXCLUSIV Imagini devastatoare cu casa părintească a lui Ion Țiriac din Brașov. Locuința a ajuns o dărăpănătură în care colcăie șobolanii. Primarul orașului face declarații tulburătoare despre miliardar: ““Nu l-a interesat niciodată”
Playtech.ro
Horoscopul zilei de sâmbătă, 21 iunie. Nativii Leu vor fi în centrul atenţiei
Dailybusiness.ro
Pescobar umblă cu caracatița vopsită prin Londra. Britanicii s-au arătat dezgustați de preparatele afaceristului: „Prima mușcătură a fost îngrozitoare. Are un gust oribil”
RomaniaTV
Zile libere de care nu ştiai: Cum poţi să iei bani fără să mergi la job două zile. Alte concedii pe care poţi să le ceri oricând
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Adio garanţia de 50 de bani la punctele de reciclare. Românii, campioni în campania SGR
redactia.ro
Scandal între Nicușor Dan și Ilie Bolojan. De ce nu se înțeleg cei doi și soluția extremă la care se gândește președintele României
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
21 iunie 2025
21 iunie 2025