Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat Occidentul că Rusia va lovi noi ţinte dacă Statele Unite ale Americii vor începe să furnizeze Ucrainei rachete cu rază mai lungă de acţiune, a relatat duminică agenţia de presă oficială rusă TASS, citată de Reuters.
În cazul în care astfel de rachete vor fi livrate, vom lovi acele ţinte pe care până acum nu le-am lovit, a declarat Putin, într-un interviu pentru televiziunea rusă de stat Rossia-1, potrivit Agerpres.
„Dacă ajung să le furnizeze, vom trage concluziile care se impun şi vom folosi armele noastre, de care nu ducem lipsă, pentru a ataca acele obiective pe care până acum nu le-am lovit”, a susţinut şeful de la Kremlin.
Potrivit AFP, Putin a mai spus că livrarea de armament nou Kievului are ca scop „prelungirea conflictului”.
Ne pisam pe Putin și mafia psdnl
Nimeni nu rămâne veșnic pe pământ ! Omul că iarba, zilele lui că floarea câmpului !