Prima pagină » National » Vladimir Beliș trage un semnal de alarmă în plină pandemie de coronavirus: „Aceste motive fac ca autopsia să fie absolut necesară”
Vladimir Beliș trage un semnal de alarmă în plină pandemie de coronavirus:

Vladimir Beliș trage un semnal de alarmă în plină pandemie de coronavirus: „Aceste motive fac ca autopsia să fie absolut necesară”

19 iul. 2020, 20:20,
Antonia Ceausu, în National

Fostul director al Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“ din Bucureşti (INML), Vladimir Beliș, consideră că neefectuarea autopsiei pecienților care au decedat din cauza infecției cu SARS-CoV-2 este o greșeală. Acesta afirmă că, odată cu stabilirea leziunilor organice se poate stabili și tratamentul adecvat.

„De unde ştim noi ca cel decedat etichetat cu coronavirus nu face parte din cei asimptomatici, unde adevărata cauză a morţii este alta, o boală organică? Este obligatoriu, spun că mediu legist, să se efectueze autopsia, care ere două scopuri. Cauza morţii este o boală organică veche sau nouă, sau este vorba de moartea prin leziuni datorate coronavirus? Al doilea motiv important pentru care autopsia ar trebuie să fie obligatorie este că tocmai ca fiind un virus necunoscut, singura modalitate de a stabili ce leziuni provoacă această boală, autopsia stabileşte leziunile caracteristice acestui fel de boală. Aceste motive fac ca autopsia să fie absolut necesară. Dacă stabileşti care sunt leziunile organice se poate stabili şi tratamentul adecvat”, a declarat Vladimir Beliș.

Situație alarmantă semnalată de medicul Virgil Musta la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara

Situație alarmantă semnalată de medicul Virgil Musta. Șeful secției de boli infecțioase de la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara a afirmat că în unitatea medicală pe care o conduce nu mai sunt locuri disponibile pentru pacienții infectați cu coronavirus. Odată cu creșterea numărului zilnic de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, foarte multe spitale au fost puse în dificultate. Totuși, conform autorităților, situația este momentan sub control.

„La noi pandemia e în creștere, e un număr tot mai mare de cazuri. În spitalul nostru, „Victor Babeș”, nu mai avem locuri. Dacă inițial, spitalul a făcut față fără probleme cazurilor noi de infecție, acum suntem copleșiți de numărul de cazuri. Dintre acestea, jumătate sunt forme medii spre severe. Vă pot spune doar că avem un număr de cazuri mare și avem forme grave, critice, la Terapie Intensivă e plină de cazuri cu evoluție severă.

Cum spuneam, la Spitalul Victor Babeș nu mai sunt locuri. Aceste cazuri de coronavirus sunt preluate acum de Spitalul de Dermatologie și Spitalul Municipal din Lugoj. Reprezintă un plan de rezervă în care pacienții noi internați sunt preluate de alte spitale, sunt evaluate de aceștia. În momentul în care nu vor mai fi locuri nici aici, va intra în funcțiune și Spitalul Militar”, a declarat Virgil Musta.

Fiți atenți! Bolnavii COVID-19 se plimbă cu mijloacele de transport în comun

Fiți atenți! Bolnavii COVID-19 se plimbă cu mijloacele de transport în comun. Românii sunt avertizați de către medici că pacienții testați pozitiv părăsesc spitalele, fără a putea fi opriți. Ba mai mult, aceștia folosesc mijloacele de transport în comun, potrivit unei declarații date de către profesorul Virgil Musta de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara. Conform ultimei raportări, au fost confirmați cu noul coronavirus aproximativ 660 de pacienți. Toate aceste persoane s-au externat la cerere, printre care și persoane care au simptome. Mulți dintre ei sunt adepții teoriilor conspiraționiste și nu cred în acest virus, iar ceilalți aleg să meargă acasă și să se trateze singuri.

”Majoritatea pacienților au solicitat să rămână internați pentru că vor să-și protejeze familia, dar au fost și pacienți care abia au așteptat pentru a pleca. Din păcate, nu toată lumea are responsabilitate. Pleacă chiar cu mijloace de transport în comun și noi nu-i putem opri. Ei spun că au acest drept și doresc să se izoleze la domiciliu.

Consideră că au fost tratați suficient și, simțindu-se bine, preferă să fie izolați la domiciliu”, a declarat medicul Virgil Musta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *