Prima pagină » National » Vlad Voiculescu, despre criza de locuri la ATI: „Ne îndreptăm către această sumă de 1.600 de paturi”
Vlad Voiculescu, despre criza de locuri la ATI: „Ne îndreptăm către această sumă de 1.600 de paturi”

Vlad Voiculescu, despre criza de locuri la ATI: „Ne îndreptăm către această sumă de 1.600 de paturi”

16 mart. 2021, 20:56,
în National

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a afirmat, marţi, că sunt 1.400 de locuri de ATI pentru apcienţii cu coronavirus şi vor fi operaţionalizate în scurt timp alte 190. Asta, în timp ce 1.226 dintre ele sunt deja ocupate. Voiculescu precizează, însă, că nu paturile în sine sunt problema, ci resursa umană, care este limitată. ”Oamenii sunt obosiţi, în spitale avem nevoie de o gură de aer”, a afirmat ministrul făcând apel la respectarea regulilor în continuare.

Vlad Voiculescu a anunţat, marţi, suplimentarea numărului de paturi ATI pentru pacienţii cu coronavirus, cu 190 în întreaga ţară.

Întrebat dacă este suficient, ministrul a afirmat: ”Este ceea ce se poate în acest moment, vorbim despre 190 de paturi suplimentare, dar nu este atât de simplu, nu este vorba numai de infrastructură, nu este vorba numai să cumpără un pat şi echipamentele aferente, este vorba despre resursa umană care este limitată”.

Voieculescu a afirmat că sunt în prezent ”undeva la 1.400 de paturi de ATI, dar numărul este dinamic”.

”Ne îndreptăm către această sumă de 1.600 de paturi, dar (…) avem limitări cu privire la resursa umană, nu este ceva ce să putem schimba de azi pe mâine, oamenii sunt obosiţi, în spitale avem nevoie de o gură de aer”, a mai afirmat Voiculescu.

Întrebat despre reducerea numărului de paturi AT la care făcea referire premierul, Voiculescu a precizat: ”Paturile nu au dispărut. (…) Nici măcar un singur pat de terapie intensivă nu a dispărut prin magie în ultimele luni”.

Premierul Florin Cîţu a precizat, marţi, că este necesar să crească urgent numărul de paturi la secţiile de terapie intensivă la 1.600 şi a adăugat că există resursele necesare la Ministerul Sănătăţii pentru ca acest lucru să se întâmple.

”Numărul de paturi în ATI scăzuse de la începutul anului până acum, deşi am spus clar că nu vreau să văd acest lucru. Dar unii manageri de spitale au decis să reducă numărul de paturi în ATI. Am cerut foarte clar şi urgent să crească numărul de paturi la 1.600. Este noua ţintă pentru medicii din CNCCI. Ştiu că Ministerul Sănătăţii a avut două întâlniri pe această temă. Avem nevoie să creştem urgent numărul de paturi la ATI la 1.600 cel puţin în perioada următoare ca să ne asigurăm că nu vom avea probleme. Nu lipsesc resursele. Toate ministerele şi Ministerul Sănătăţii are resursele necesare pentru a creşte numărul de paturi”, a afirmat Florin Cîţu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 noiembrie 2024
22 noiembrie 2024