Prima pagină » Local » Vizită oficială la Iași. Reprezentanți ai Comisiei Europene au vizitat comuna Tomești
Vizită oficială la Iași. Reprezentanți ai Comisiei Europene au vizitat comuna Tomești

Vizită oficială la Iași. Reprezentanți ai Comisiei Europene au vizitat comuna Tomești

16 dec. 2024, 13:23, 2 ,
în Local

Vizită oficială la Tomești! Reprezentanți ai Comisiei Europene s-au aflat în comuna ieșeană pentru a evalua proiectele destinate incluziunii sociale și dezvoltării comunitare.

În cadrul acestei întâlniri deosebite, au fost prezentate progresele obținute până în prezent și planurile de viitor, printre care se numără înființarea unui centru de recuperare pentru seniori și a unui centru cultural-sportiv destinat copiilor.

De asemenea, oficialii europeni au subliniat aprecierea lor față de viziunea locală și eforturile depuse în atragerea fondurilor europene.

„Am avut o vizită din partea Comisiei Europene. Au verificat centrul de zi care a fost realizat prin fonduri europene. Avem un proiect foarte frumos, un centru pentru bătrâni care va intra în implementare. Am făcut o prezentare şi a complexului multifuncţional sportiv-cultural. Avem izbândă să-l prindem la finanţare.
Au rămas impresionaţi pozitiv de ceea ce au văzut la tomeşti. Am arătat că banul european este investit bine şi speram să dispară acea lozincă că banii europeni merg în altă parte sau se fură.

Bugetul.ro
Cel mai analfabet județ din România. Un vlogger din țara noastră a întocmit un clasament al județelor unde gradul de analfabetism este foarte ridicat
redactia.ro
Cine este tânărul de la SPP care-l păzește pe Nicușor Dan. Poza lui a devenit virală. "Ce fain arată băiatul de la SPP! Dar ce băiat! Mândru și chipeș, ca bradul de înalt!”
Bugetul.ro
Panică la Raiffeisen Bank, BT, ING, CEC Bank sau BCR după decizia celei mai noi bănci românești. Suma tentantă oferită pentru orice tranzacție
a1.ro
Gafa făcută de George Simion în timp ce transmitea live pe TikTok. A filmat mai mult decât voia
Playtech.ro
Leguma care conține mai mult potasiu decât peștele. Tot mai mulți români o includ în alimentația zilnică
observatornews.ro
Ce a găsit o româncă în camera de hotel din Egipt după ce a lăsat bacșiș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Se formează un ciclon în Marea Neagră. Va fi potop săptămâna viitoare
realitatea.net
Colesterolul redus într-o săptămână. Cinci pași recomandați de nutriționiști
SportpeSurse
George Simion l-a umilit cu martori. Declarații despre evenimentele incredibile din culisele AUR
Playtech.ro
Vreme cum nu a mai fost în iunie de ani de zile, în România. Fenomenele periculoase anunţate
Dailybusiness.ro
Cum să-ți cureți bijuteriile din aur rapid și natural cu bicarbonat de sodiu
RomaniaTV
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
CÂŞTIGĂTOR ROMÂNII AU TALENT 2025. Ce surpriză! ce a spus Andi Moisescu
redactia.ro
George Simion a plecat din țară în ziua în care Nicușor Dan a fost validat președintele României. Simion a fost surprins într-un loc neobișnuit la discuții
ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Comentarii
  • Bravo! Pe deasupra Iașului cred ca, doar, au zburat…

  • Iluminat arhitectutal la o cladire fara personalitate, care arata ca o cazarma reprofilata? Iluminatul nu scoate nimic in evidenta decat habarnismul si egocentrismul tantalaului care a dispus asa ceva. Restul e gargara. Auzi, Tomesti! Ha!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
24 mai 2025
24 mai 2025