Prima pagină » Sanatate » Vitamina K oprește menstruația? Iată ce spun specialiștii

Vitamina K oprește menstruația? Iată ce spun specialiștii

31 mart. 2022, 11:39,
în Sanatate

Ești curioasă dacă vitamina K oprește menstruația? Ei bine, iată ce spun specialiștii despre rolul pe care îl are, de fapt, această vitamină pentru sănătatea femeilor.

Menstruaţia și ciclul menstrual reprezintă o serie de schimbări fiziologice, care se produc sub control hormonal la femeia în perioada fertilă. Menstruaţia presupune o sângerare vaginală normală, care apare lunar, semn că organismul femeii este pregătit să susţină o sarcină. Însă, uneori se întâmplă ca perioada menstruației să coincidă cu un eveniment important sau chiar cu o vacanță planificată de mai mult timp. În astfel de situații, unele femei apelează la mai multe trucuri, de exemplu la vitamina K, pentru a-și opri menstruația și pentru a se bucura cum se cuvine de respectivul eveniment. Dar o fi oare adevărat ? Află ce se întâmplă, de fapt, în organismul tău, atunci când iei această vitamină.

o femeie cu mâinile pe abdomen

Menstruaţia și ciclul menstrual reprezintă o serie de schimbări fiziologice, care se produc sub control hormonal la femeia în perioada fertilă.

Vitamina K oprește menstruația?

Adevărul este că nu. Vitamina K nu oprește menstruația, însă reduce sângerarea în mod semnificativ. În acest fel, îți va fi mult mai ușor să treci peste perioada menstruală. Poți apela la această soluție, dacă nu folosești pilule anticoncepționale, astfel încât luând două folii de pastile consecutiv, fără a mai face pauză de şapte zile între ele, să împiedici apariţia menstruaţiei. Cu toate acestea, înainte de a lua vitamina K, cere sfatul unui medic, pentru a te asigura că nu te vei confrunta, apoi, cu o dereglare serioasă.

Rolul vitaminei K nu se oprește aici. Găsindu-se în două forme, K1 și K2, are și alte utilități, și anume: vitamina K2 ajută la redirecţionarea calciului în organism spre oase, în așa fel încât să nu se formeze depozite periculoase în rinichi şi în vasele de sânge; întârzie apariţia semnelor îmbătrânirii (ridurile, pielea lăsată) ți previne instalarea osteoporozei.

Medicii sunt de părere că femeile cu vârsta de peste 18 ani trebuie să consume 90 de micrograme de vitamina K2 zilnic, în timp ce bărbaţii trebuie să consume 120 de micrograme. Această vitamină poate fi preluată din alimente, precum: broccoli, spanac, napi, ficat de pasăre, gălbenuş de ou, piept de pui, unt, carne tocată de vită, brânzeturi.

Prin urmare, vitamina K nu oprește menstruația, ci doar diminuează fluxul menstrual. În schimb, beneficiile acestei vitamine sunt mult mai importante decât acest aspect.

alimente bogate în vitamina k

Această vitamină poate fi preluată din alimente, precum: broccoli, spanac, napi, ficat de pasăre, gălbenuş de ou, piept de pui, unt, carne tocată de vită, brânzeturi.

Metode naturale de întârziere sau grăbire a menstruației

De-a lungul timpului, s-a observat că efortul fizic intens poate întârzia menstruația, însă rezultatele nu sunt foarte ușor de atins. Cu atât mai mult cu cât corpul fiecărei femei reacționează diferit, această metodă nu este potrivită pentru oricine. Însă, dacă obișnuiești să faci sport în mod regulat, ai putea apela la această metodă, pentru a întârzia puțin menstruația. Ai grijă, totuși, să nu te suprasoliciți prea mult! Acest lucru ar putea face mai mult rău decât bine.

De asemenea, există multe femei care consumă oțet, paracetamol, lămâie sau gelatină, pentru a-și întârzia menstruația. În același timp, se recomandă evitarea alimentelor picante, deoarece acestea pot crește circulația sanguină.

O altă metodă are la bază declanșarea mai devreme a menstruației. Recomandate în acest sens sunt frunzele de pătrunjel, ceaiul de ghimbir, coada șoricelului sau mărar, sucul de țelină sau morcovi. Acestea te pot ajuta să îți grăbești menstruația, atunci când vrei să mergi liniștită la un eveniment important sau chiar în vacanță.

reprezentare artistică a menstruației

De-a lungul timpului, s-a observat că efortul fizic intens poate întârzia menstruația, însă rezultatele nu sunt foarte ușor de atins.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`