Virusul West Nile este un virus din familia Flaviviridae și este considerat a fi unul dintre cele mai periculoase din lume. Acesta se transmite în general prin înțepătura de țânțar infectat și poate duce la boli grave. Totuși, în majoritatea situațiilor, persoanele se confruntă cu simptome mai puțin severe, cum ar fi durerile de cap și febra.
Prezent în numeroase regiuni din lume, inclusiv în Europa, acest virus reprezintă o problemă majoră de sănătate publică, mai ales în lunile când începe să fie cald. În general în această perioadă populația de țânțari este la apogeu.
Care sunt cauzele și simptomele virusului West Nile?
Virusul West Nile nu afectează numai oamenii, ci și păsările și animalele. Principala cauză este mușcătura de țânțar. Foarte rar se poate întâmpla ca transmiterea virusului să se realizeze prin transfuzii de sânge, transplant de organe, alăptare sau prin placentă, de la mamă la făt. Virusul intră în corp prin înțepătură și se înmulțește la nivelul celulelor pielii. Când ajunge în sânge provoacă febră. În cazuri grave, ajunge inclusiv la creier, provocând daune serioase.
Perioada de incubație a virusului West Nile este cuprinsă de obicei între 2 și 6 zile, dar poate varia de la 2 până la 14 zile și poate atinge chiar câteva săptămâni la persoanele imunodeprimate. Majoritatea persoanelor infectate nu prezintă simptome. Totuși, în unele situații poate cauza efecte ușoare, sau severe, mai ales la persoanele în vârstă. Forma ușoară se manifestă prin simptome precum: febră moderată, dureri de cap, oboseală intensă, greață, vărsături, erupție cutanată în zonele trunchiului sau ganglioni limfatici inflamați.
Formele severe se manifestă în general la mai puțin din 1% din populația infectată. Virusul ajunge la creier, provocând encefalită sau meningită. Simptomele grave includ febră foarte ridicată, dureri intense de cap, rigiditate a gâtului, confuzie, convulsii, paralizie.
Diagnosticare și tratament
Diagnosticul se bazează pe simptome, istoricul expunerii și teste de laborator. Pe baza analizelor de sânge, medicul vede dacă pacientul are anticorpi specifici virusului. Cele mai utilizate analize sunt testul ELISA, care detectează anticorpii specifici, puncția lombară, imagistica și elctroencefalograma.
În formele severe ale infecției se utilizează următoarele analize. Puncția lombară se folosește pentru a exclude alte infecții neurologice. Testul implică introducerea unui ac în coloana vertebrală, de unde se extrage puțin lichid care va fi analizat în laborator. Imagistica cerebrală, cum ar fi RMN-ul este utilă pentru detectarea unei inflamații la nivelul creierului. Electroencefalograma este metodă medicală prin care se măsoară activitatea creierului ce poate fi folosită în scopul diagnosticării infecției cu virusul West Nile. Diagnosticul diferențial pentru infecția cu virusul West Nile este complex și necesită o analiză detaliată a istoricului pacientului.
În ceea ce privește tratamentul, nu există unul specific virusului și nici un vaccin care poate fi folosit sub formă de prevenție. În formele ușoare, sunt recomandate de către medic medicamente care să țină sub control durerile de cap sau febră. În cazurile severe care evoluează spre encefalită sau meningită, pacienții trebuie spitalizați și monitorizați pentru a primi tratament de susținere. Aceștia vor avea nevoie de fizioterapie și terapie ocupațională pe termen lung în centre de reabilitare pentru a-și recăpăta funcțiile motorii și cognitive. După infecție, leziunile neurologice cauzate de virusul West Nile pot include anomalii motorii și cognitive.