Viorica de la Clejani a făcut o adevărată baie de mulțime, chiar și în Dubai. Aceasta a fost înconjurată de fani care voiau să se fotografieze cu ea.
Viorica de la Clejani e internațională
Celebra cântăreață are succes pe oriunde ar merge. O demonstrează fotografiile postate de ea pe rețelele de socializare. Aceasta este înconjurată de fani care își doresc să facă selfie-uri cu artista. Nu știm dacă i-a atras talentul ei sau frumusețea, cert este că un grup foarte mare de indieni, din ce se vede, au dorit să o fotografieze. Viorica poartă o ținută tradițională arăbească, semn că a vrut să se încadreze în peisajul de acolo.
De altfel, aceasta a mers să își viziteze și fiul, care de câteva luni s-a mutat în însoritul Dubai. Fulgy a decis să părăsească România ca să se poată concetra mai bine pe muzică. Nu de alta, dar aici părea că tot timpul mai apare ceva care să îi distragă atenția.
Fulgy se reinventează
Nu că acolo ar sta doar concentrat pe muzică, având în vedere că postează destul de des din cluburi și restaurante de lux. Dar a decis să stea ceva mai departe de scandaluri. De altfel și-a șters și foarte multe poze de pe Instagram și a rămas doar cu cele care nu îl pun într-o lumină proastă. Semn că acum încearcă să își curețe și imaginea, destul de afectată de faptele lui din trecut.
Acesta a avut de înfruntat mai multe dosare penal în România. Într-unul magistrații au stabilit că va fi obligat să își ia tratamentul medicamentos. Nu de alta, dar era tratat pentru depresie, însă evita pastilele prescrise de medici. Acum, fiul Clejanilor pare mult mai liniștit, mai ales că duce o viață de huzur în Dubai. Cea care a dispărut de tot din peisaj este Marga, sora lui, care nu mai este vizibilă pe internet de mai bine de doi ani de zile.