Prima pagină » Economic Local » Vin banii pentru culturile ecologice! Ieșenii trebuie să respecte angajamentele anuale, încheiate cu APIA
Vin banii pentru culturile ecologice! Ieșenii trebuie să respecte angajamentele anuale, încheiate cu APIA

Vin banii pentru culturile ecologice! Ieșenii trebuie să respecte angajamentele anuale, încheiate cu APIA

25 mart. 2023, 02:00,
Raluca COSTIN, în Economic Local

Fermierii din Iași primesc banii pentru culturile ecologice. Specialiștii APIA au început autorizarea cererilor de plată pentru beneficiarii subvențiilor. Cea mai mare subvenție este de 410 euro/hectar/an

Ieșenii înscriși în cultura ecologică primesc subvențiile de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Instituția a demarat autorizarea cererilor de plată, astfel că primii bani intră în conturile fermierilor din Iași, începând de săptămâna viitoare. Sumele sunt cuprinse între 21 de euro și 410 euro/hectar/an, iar fermierii trebuie să respecte angajamentele anuale, încheiate cu APIA.

Agricultorii primesc banii în Măsura 10, unde se acordă subvenții de 21, 100 sau 142 de euro la hectar pentru pajiști, în funcție de lucrările asupra terenurilor agricole. De asemenea, în pachetul pentru pajiști pentru păsări se acordă de la 80 la 310 euro la hectar. Lucrările făcute de fermieri asupra acestor terenuri nu trebuie să afecteze mai multe specii protejate prin lege, precum Crex crex sau Falco vespertinus. Alte subvenții din Măsura 10 se acordă pentru pachetul 4, culturi verzi, unde fermierii primesc 128 de euro la hectar pe an. Dacă fermierii ieșeni efectuează lucrări manuale pe pajiști pentru protejarea unor specii de fluturi, aceștia primesc subvenții în valoare de 331 de euro sau 410 euro la hectar, cea mai mare subvenție acordată în această măsură.

Fermierii din Iași primesc banii pentru culturile ecologice

Subvențiile sunt acordate și pentru fermierii care protejează terenurile arabile, ca zone de hrănire pentru gâsca cu gât roșu, respectiv 250 de euro la hectar. Aceeași situație este și în cazul acvilei țipătoare sau a dropiei. Fermierii care protejează aceste specii primesc de la 190 de euro la hectar și până la 269 de euro la hectar.

În ceea ce privește sectorul zootehnic și subvențiile pentru agro-climă și mediu, în pachetul 8 din cadrul Măsurii 10 este inclusă o subvenție pentru creșterea animalelor de fermă din rase locale ce se află în pericol de abandon. Suma acordată este de 87 de euro/UVM pentru ovine, 40 de euro/UVM pentru caprine, pentru bovine și taurine se acordă 200 de euro/UVM/an și pentru porcine, 176 de euro/UVM/an. Fermierii sunt furioși pe ministrul Daea pentru că vor primi cele mai mici subvenții din Europa pentru pierderile generate de tranzitul cerealelor din Ucraina.

Fermierii vor să protesteze, nemulțumiți fiind de lipsa ajutoarelor financiare

Fermierii ieșeni avertizează că vor falimenta, dacă nu-și vând produsele, și sunt furioși pe ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, pe care îl acuză că nu s-a implicat pentru soluționarea problemelor din agricultură. Una dintre acestea este criza de pe piață, generată de tranzitul cerealelor ieftine din Ucraina și de fondurile mici alocate drept despăgubiri.

Suma de 10,5 milioane de euro, propusă a fi alocată României, este extrem de mică, în comparație cu 30 de milioane de euro pentru Polonia, 16 milioane de euro pentru Bulgaria, în condițiile în care 60 la sută din tranzitul cerealelor este prin România. De asemenea, aceștia nu au primit despăgubirile promise pentru anul cu secetă pedologică – 2022. Piața a fost invadată cu cereale ieftine din Ucraina, de calitate îndoielnică. Fermierii vor să protesteze.

Pe de altă parte, banii pentru culturile ecologice ale fermierilor din Iași vor fi achitați până la finalul lunii iunie 2023.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *