Prima pagină » Actualitate » Viitoarele mămici din România vor primi voucherele Materna. Ce acte trebuie depuse pentru a beneficia de ajutorul financiar
Viitoarele mămici din România vor primi voucherele Materna. Ce acte trebuie depuse pentru a beneficia de ajutorul financiar

Viitoarele mămici din România vor primi voucherele Materna. Ce acte trebuie depuse pentru a beneficia de ajutorul financiar

23 aug. 2024, 08:05,
Mirela Gabriela Todosi în Actualitate

Viitoarele mămici din România vor primi voucherele Materna. Programul Materna are ca scop sprijinirea din punct de vedere financiar a femeilor însărcinate, contribuind astfel la creșterea natalității și sprijinirea familiilor. Programul Materna este inițiat de primăriile de la nivel local. Iată ce acte trebuie depuse pentru a beneficia de ajutorul financiar.

Viitoarele mămici din România vor primi voucherele Materna

Viitoarele mămici au aplicat pentru a beneficia de vouchere de 2.000 de lei prin Programul Materna. Fiecare primărie stabilește perioada și criteriile de acordare a banilor. De exemplu, în Botoșani, beneficiază de voucherele Materna femeile însărcinate cu vârsta de peste 18 ani și rezidente în municipiul Botoșani. Ele primesc 2.000 de lei, sumă destinată acoperirii costurilor pentru analize medicale și tratamente necesare pe parcursul sarcinii. Voucherele sunt distribuite în două tranșe, din fondurile bugetului local.

Viitoarele mame interesate trebuie să depună o cerere la Direcția de Asistență Socială a Municipiului Botoșani. Pentru a depune o cerere, sunt necesare următoarele documente: cerere tip completată, copie după cartea de identitate, certificat fiscal eliberat de Direcția Impozite și Taxe Locale, adeverință de la medicul ginecolog, ecografii care confirmă sarcina.

Ajutor de la stat pentru mamele defavorizate

Pe lângă voucherele Materna, viitoarele mame din categorii defavorizate primesc un ajutor de la stat în valoare de 2.000 de lei. Mamele defavorizate beneficiază de un sprijin financiar semnificativ pentru îngrijirea nou-născuților. Ajutorul de 2.000 de lei acordat într-o singură tranșă este destinat achiziției de produse necesare îngrijirii nou-născutului, precum: scutece, produse pentru toaleta nou-născutului, articole vestimentare pentru nou-născut, articole sanitare și medicale necesare pentru mamă și copil. Sprijinul financiar se adresează mamelor aflate în situații de dificultate, inclusiv celor fără venituri suficiente, cu dizabilități, în situații critice de viață, fără acte de identitate sau minore. Pentru a accea fondurile de la stat, trebuie ca nou-născutul să nu depășească vârsta de trei luni la momentul solicitării.

Statul vine și în ajutorul cuplurilor care își doresc copii, dar au probleme de sănătate.  Ministerul Familiei încearcă să motiveze tinerele familii cu ajutoare financiare. Este vorba despre programul privind fertilizarea in vitro. Statul român va oferi un sprijin financiar maxim de 15.000 de lei per beneficiar, iar fiecare cuplu va avea dreptul la 3 încercări. Acest sprijin va fi oferit sub forma a două vouchere: un voucher în valoare de 5.000 de lei, care acoperă costurile tratamentului medicamentos și un voucher în valoare de 10.000 de lei, care acoperă costurile procedurilor medicale. Guvernul promite mai mulți bani pentru mame în acest an. Actul normativ actualizat prevede că părinţii care, în ultimii 2 ani, anteriori naşterii copilului au realizat timp de 12 luni venituri supuse impozitului pe venit potrivit Codului fiscal beneficiază de concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copiilor până împlinesc vârsta de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copiilor cu dizabilităţi. Indemnizaţia acordată este de 85% din media veniturilor nete lunare realizate din ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului. De la 1 martie, indemnizațiia a crecut de la 1.495 de lei la 1.650 de lei. Atât mama, cât și tatăl copilului nou-născut pot depune dosarul cu actele necesare pentru obținerea indemnizației de creștere a copilului, fiecare dintre ei putând opta pentru a sta cu copilul în concediu de creștere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`