UMF Iași renunță să mai condiționeze accesul studenților la activitatea didactică și în căminele universității de vaccinare, testare anti-covid sau de trecerea prin boală din semestrul al doilea.
„Practic, UMF Iași recunoaște că:
Nu a avut în vedere nicio „logică epidemiologică” și niciun fundament științific: a adoptat hotărârile când erau cca. 4000 de cazuri și le revocă acum, când avem peste 26.000. Totul a fost din pixul rectorului, ca să îi iasă lui promisiunea față de Sorin Câmpeanu, ministrul Educației și ca să nu rămână cu stocuri de teste „prietenii UMF” care dețin centre de testare.
A adoptat decizii care sunt în afara cadrului legal, pe care o universitate nu le poate adopta, din moment ce de acum se vor respecta doar restricțiile impuse la nivel național. Dar, din nou, UMF Iași nu a fost o universitate, ci s-a comportat ca Umefistan.
UMF Iași a recunoscut în instanță că în perioada 3 iunie – 14 septembrie a condiționat în mod ilegal accesul studenților la bibliotecă proprie. Art. 297 Cod Penal vă spune ceva?
n ceea ce privește situația de la UMF Iași, Avocatul Poporului a constatat că prin deciziile luate de universitate ,,s-ar transforma activitatea de vaccinare într-o obligație”. Totodată, „necesitatea prezentării unui test RT-PCR negativ înainte de fiecare examen nu este echitabilă întrucât supune anumiți studenți la un efort financiar suplimentar, încălcându-le acestora accesul la educație”. 💁♂️ Voi în cine aveți încredere mai mare? În Avocatul Poporului său în „reprezentanții studenților” și „organizațiile studențești” din UMF Iași?
Să vă păstrați testele și bonurile cu care le-ați plătit! Urmează acțiunile pe anulare și recuperarea prejudiciilor materiale!
Liga Studenților (LS IAȘI) va duce la bun sfârșit toate demersurile pentru se constată în mod definitiv ilegalitatea deciziilor UMI Iași și pentru atragerea răspunderii penale a persoanelor cu funcție de conducere sau de „reprezentare” care au emis și susținut măsurile abuzive”, a transmis LS Iaşi.