Victor Slav și Bianca Drăgușanu au o fetiță împreună, în ciuda faptului că ei și-au spus „adio” cu mult timp în urmă.
Sofia are acum șase ani, locuiește cu mama sa, dar și tatăl este foarte prezent în viața sa. Astfel că sărbătorile de iarnă și le-au petrecut împreună, însă micuța a primit cadouri de la ambii părinți.
Victor Slav, lecții importante pentru fiica sa
Doar că, anul acesta, Victor Slav a vrut să aibă o discuție mai serioasă cu fiica sa, referitoare la venirea lui Moș Crăciun și darurile pe care acesta le aduce.
Fostul prezentator spune că oricât de mult ar încerca să nu îi satisfacă orice moft fiicei sale, acest lucru este greu de pus în practică.
Și asta pentru că magazinele sunt pline de tot felul de jucării, iar în fața unei rugăminți de ale Sofiei, nu poate spune ”nu”.
„Am avut de curând o discuție cu ea foarte interesantă, pentru că noi, părinții, ne propunem să nu le cumpărăm atât de multe jucării copiilor, nu prea reușești. Pentru că sunt peste tot, sunt și în mall, atâtea magazine și le vede. Îmi spune că vrea și nu poți să îi spui că nu are voie”, a spus Victor Slav, la un post de televiziune.
Însă, deși nu poate rezista în fața dorințelor sale, Victor Slav spune că a încercat să găsească o modalitate prin care Sofia să înțeleagă că nu are nevoie de atât de multe jucării.
Victor Slav: „A început să plângă”
Astfel că, el a condiționat oarecum venirea lui Moș Crăciun de darurile pe care fiica sa le primește aproape zilnic.
Mai mult decât atât, Victor Slav spune că a început deja să își educe fiica în așa fel încât să știe să împartă cu cei mai puțini norocoși din jurul ei, dar și să fie recunoscătoare pentru ce are și să se bucure de ceea ce primește.
„Am avut o discuție cu ea și i-am explicat să nu mai cumpărăm atât de multe jucării. M-am folosit de această perioadă și i-am spus că Moș Crăciun urmărește tot timpul anului ce face copilul și știe câte jucării primește, pentru că el aduce jucării de Crăciun, iar dacă ai foarte multe jucării și Moș Crăciun face asta, aduce jucării. A început să plângă și am zis că trebuie să facem într-un fel să luam maxim o jucărie pe săptămână… să putem să avem cadou de la Moș Crăciun, jucăriile astea multe să le strângem și le dăm la niște copii”, a mai spus Victor Slav.