Astăzi, 2 decembrie, la Iași, vor veni în vizită vicepremierul Raluca Turcan, Lucian Bode, ministrul Transporturilor, dar și Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene. În programul oficial se regăsesc vizite la Antibiotice SA și în comuna Miroslava.
UPDATE 13.39: Oficialitățile au ajuns la sediul companiei Apa Vital.
UPDATE 12.00: Vicepremierul Raluca Turcan şi Marcel Boloş, ministrul Fondurilor Europene, alături de Costel Alexe, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, au fost într-o vizită la fabrica Antibiotice SA, unde au văzut liniile de producţie, alături de Ioan Nani, directorul societăţii ieşene.
La această oră, vicepremierul şi ceilalţi oficiali din delegaţie participă la o prezentare a societăţii, alături de o parte a managerilor unităţilor medicale ieşene.
UPDATE 10.50: Vicepremierul Raluca Turcan şi Marcel Boloş, ministrul Fondurilor Europene, au fost la Parcul Industrial Miroslava, unde au discutat cu directorii unor firme care au sediul în această zonă.
Şefii Guvernului vor ajunge la terenul unde va fi ridicat noul Instituit de Boli Cardiovasculare din Iaşi.
Declarațiile oficialităților prezente la Iași
„Cred că sunt în asentimentul tuturor să mulţumim doamnei vicepremier Raluca Turcan că a fost la noi, că ne-a încurajat în programul nostru de dezvoltare viitoare. Am aflat multe lucruri noi şi de la dânsa şi de la ministrul Boloş în legătură cu viitorul program, plan naţional de redresare şi rezilienţă unde noi la fix ne încadrăm cu anumite investiţii pe care le gândim”, a declarat Ioan Nani, director general Antibiotice Iaşi
Raluca Turcan, despre compania Antibiotice Iași
„Încep prin a-l felicita pe dl director Nane şi întreaga echipă de la Antibiotice Iaşi pentru cei 65 de ani de activitate pentru viaţă. Pentru noi vizita de astăzi de la Antibiotice reprezintă un moment de bucurie şi de încredere pentru că am văzut o companie mare, prosperă şi cu un plan de investiţii destul de ambiţios. Evident că planul de investiţii al acestei companii trebuie să meargă umăr la umăr cu planul de sănătate pe care guvernul viitor şi-l propune. Programul nostru de guvernare, mai ales pe partea de medicamente, urmăreşte creşterea de medicamente generice şi biosimilare şi în acelaşi timp de reevaluare a tehnologiilor inovative pentru terapiile inovative decontate de la bugetul de stat. Nu în ultimul rând, inclusiv o reevaluare a activităţii Agenţiei Medicamentului, care într-adevăr să stimuleze noi terapii inovative prin evaluările pe care le face pentru terapii şi echipamente.
La Iaşi până în acest moment am vorbit despre sănătate. Mă bucur că am ocazia ca alături de preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, ca în judeţul Iaşi să se vorbească extrem de responsabil şi aplicat despre sănătate.
O să punctez proiecte mari de investiţii pe care sunt convinsă că ieşenii le aşteaptă şi în care îşi pun speranţa că vor fi sprijinite şi că vor deveni realitate. Avem spitalul regional despre care guvernele anterioare au vorbit foarte mult dar guvernul PNL a adus finanţarea şi suntem în faza de proiectare, o investiţie de 500 de milioane de euro. În acelaşi timp avem două mari investiţii de insitute de sănătate, unul pe oncologie, celălalt pe boli cardiovasculare, institute care vor fi finanţare prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru că reprezintă investiţii pe de o parte în combaterea unor boli care generează decese prevenibile. Pe de altă parte, pentru că există o piaţă foarte mare de pacienţi care aşteaptă tratament în special pe boli cardiovasculare.
În acelaşi timp, astăzi suntem în măsură să anunţăm că încă 122 milioane de lei vor merge pentru decontarea achiziţiei de aparatură medicală, echipamente medicale şi de protecţie în combaterea infectării cu SARS-CoV-2. Aceste proiecte sunt depuse de unităţile medicale din subordinea Consiliului Local şi autorităţilor publice locale şi prevăd achiziţia directă, rapidă de aparatură medicală, aparatură care pe de o parte foloseşte în această etapă de combatere a crizei dar vor rămâne şi pe viitor în spitalele din judeţul Iaşi.
Noi în acest proiect pe fonduri europene de decontare a achiziţiei de aparatură medicală am plecat de la un plafon de 350 milioane de euro, la început, au ajuns 1,2 miliarde de euro pentru că necesarul de aparatură în timpul acestei pandemii a fost uriaş în România, ţinând cont că am intrat în această criză sanitară cu un sistem medical complet nepregătit, fără stocuri de urgenţă, fără echipamente, fără aparatură, cu instituţii depopulate, fie că vorbim de medici sau de direcţiile de sănătate publică. Cu toate acestea, la nivel de gestionare a crizei sanitare în acest moment putem spune că România a gestionat comparativ această criză cu ţări cu sisteme sanitare puternice. Lucrul acesta s-a realizat doar pentru că am pus sănătatea publică pe primul loc şi nu capitalul electoral. În acelaşi timp, rezultatul este cu atât mai încurajator dacă privim spre viitor, pentru că în sistemul de sănătate românesc am avut parte de un efort susţinut al cadrelor medicale dar în acelaşi timp şi de deblocarea unor resurse de finanţare care până acum au fost blocate.
Aici la Antibiotice Iaşi există o mare resursă de dezvoltare prin finanţarea prin fondul de coeziune a unor proiecte de cercetare ample, de dezvoltare a procedurilor inovative. Avem convingerea că întreaga echipă de la Antibiotice Iaşi va putea să beneficieze şi să folosească această oportunitate pe care noi am creat-o împreună cu preşedintele Klaus Iohannis în momentul în care am deblocat cea mai mare sursă de finanţare pe fonduri europene de care a beneficiat România până acum. Această sursă de finanţare, de 80 de miliarde, până în momentul de faţă a fost fructificată la maximum, ajungând prin ministrul Fondurilor Europene să fim campioni la absorbţia de fonduri europene şi să avem cea mai mare rată de absorbţie de la momentul integrării în Uniunea Europeană. Toate acestea cu un parlament care în permanenţă a blocat şi a fost potrivnic. Aşadar, îi îndemn pe ieşeni să privească cu încredere şi în activitatea autorităţilor locale, şi în proiectele pe care guvernul le va putea dezvolta aici în judeţul Iaşi în primul rând pe partea de sănătate”, a transmis Raluca Turcan.
Ministrul Marcel Boloș, după vizita de la Iași
„Felicit compania SC Antibiotice SA pentru modelul de performanţă economică pe care îl au şi pe care l-am văzut la celebrarea celor 65 de ani de existenţă. Nu este puţin lucru să menţii o activitate de cercetare cu 110 cercetători dar şi să realizezi un volum al exporturilor de 150 de milioane de lei dintr-o cifră de afaceri de aproape 350 milioane de lei. Cu asta trebuie să se mândrească judeţul Iaşi, că aveţi aici un model antreprenorial şi un model de business naţional care este de referinţă pentru România. Iată că 40% din activitatea pe care o are compania este destinată exportului. Discutăm de Europa, de America de Sud, sunt exemple de ţări care apreciază calitatea pe care aceasta pe care produsele româneşti o au.
Făcând referire la activitatea de redresare şi rezilienţă îl felicit pe domnul preşedinte Costel Alexe pentru că prin demersurile pe care dumnealui le-a făcut în judeţul Iaşi este pe un loc fruntaş în ceea ce priveşte investiţiile medicale. Aşa cum a menţionat dna viceprim ministru discutăm de trei mari obiective pe care deşi le-a precizat doamna viceprim ministru îmi fac datoria să le reiau puţin din nou pentru ca să rămână întipărite în discursul nostru. Discutăm de Spitalul Regional Iaşi cu o valoare de peste 500 de milioane de euro, de viitorul Institut de Boli Cardiovasculare, care este o nevoie pentru Moldova şi pentru cei care au aceste afecţiuni la nivelul judeţului Iaşi, cu o valoare estimată la peste 300 milioane de euro, dar şi de Institutul Oncologic care se va bucura de o investiţie estimată la 50 de milioane de euro. Cu aceste investiţii, judeţul Iaşi, din perspectiva planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă este aproape pe primele locuri, pentru că sunt investiţii în valoare de peste 850 milioane de euro, investiţii aş putea spune record. Pentru acest lucru vă felicităm dle preşedinte al CJ.
De asemenea, din perspectiva echipamentelor medicale şi a cererilor de finanţare depuse pentru echipamentele medicale să ştiţi, aşa cum a menţionat dna vice prim ministru aveţi un număr de 7 cereri de finanţare cu 122 milioane de lei. Dintre acestea, Institutul Oncologic are deja contractul de furnizare a echipamentelor medicale semnat. Acesta ar fi rezumatul investiţiilor din perspectiva Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă în domeniul medical. Ocupaţi un loc fruntaş. Să le puteţi duce la bun sfârşit şi să poată să servească oamenii şi să poată să fie investiţii cu accesibilitate pentru oamenii care au nevoie de servicii medicale”, a declarat ministrul Marcel Boloș.
Agenda vizitei delegației guvernamentale
2.12.2020
Ora | Activitatea | Locul de desfășurare | Participanți |
10.00-11.00 | Vizită Parc industrial Miroslava și Amplasament Institutul de Boli Cardiovasculare | Parc Industruial Miroslava | Delegația guvernamentala
Oficialități locale Parlamentari (maximum 20 persoane) |
11.00-12.00 | Vizită Antibiotice
Întâlnire manageri spitale Covid |
Antibiotice SA | Delegația guvernamentala
Parlamentari Managerii spitalelor (maximum 20 persoane) |
12.00-12.15 | Declarații de presă (Posibil…) | Antibiotice | Vicepremier Raluca Turcan
Ministrul Marcel Boloș |
12.30-13.10 | Vizită Colegiul Pedagogic Vasile Lupu Iași | Colegiul Pedagogic | Delegația guvernamentala
Oficialități locale Parlamentari |
13.15-13.50 | Întâlnire Apavital | Sediu Apavital | Delegația guvernamentala
Oficialități locale Parlamentari
|
14.00-15.00 | Masa de prânz | Delegația guvernamentala
Oficialități locale Parlamentari
|
|
15.00-16.00 | Dezbatere PNNR – Întâlnire oameni de afaceri camera de comert si industrie | Palatul Culturii Iași | Vicepremier Raluca Turcan
Marcel Boloș Lucian Bode Costel Alexe Mihai Chirica Marian Grigoraș
|
16.00-16.30 | Conferința de presă | Palatul Culturii Iași | Vicepremier Raluca Turcan
Marcel Boloș Lucian Bode Oficialități locale |
16.30-17.00 | Întâlnire rectori universități ieșene (TBC) | Palatul Culturii | Vicepremier Raluca Turcan
Ministrul Marcel Boloș (maximum 20 persoane) |
17.00 | Întâlnire Primăria Iași: proiectele pentru Iași | Primărie | Ministrul Marcel Boloș
Oficialități locale Parlamentari |