Viata si opera lui Albrecht Dürer

Albrecht Dürer (n. 21 mai 1471, Nürnberg – d. 6 aprilie 1528, Nürnberg) a fost un pictor german, creator de gravuri si teoretician al artei, una din personalitatile de seama ale istoriei universale a artei. Opera sa impregnata de ideile Renasterii, Umanismului si Reformei a exercitat o deosebita influenta in special asupra artistilor germani si olandezi de mai tarziu. Cu cele ca. 350 de gravuri in lemn si 100 gravuri in cupru a contribuit in mod hotaritor la dezvoltarea gravurii ca forma de arta de sine statatoare.

Albrecht Dürer s-a nascut la 21 mai 1471 in Nürnberg, al treilea fiu din cei 18 copii ai lui Albrecht Ajtósi, mester originar din Regatul Ungariei, stabilit la Nürnberg, si Barbara  (nascuta Holper) Dürer. Tatal sau era giuvaergiu, lucra in special cu aur, meserie pe care ar fi dorit sa o transmita si fiului sau. Tanarul Albrecht are insa mai degraba inclinatii spre desen, lucreaza pe pergament si incearca primele sale gravuri. Intre anii 1486 si 1490 isi face ucenicia in atelierul pictorului si gravorului Michael Wolgemut, fiind influentat de gravurile in lemn ale acestuia pentru ilustrarea cartii „Weltchronik” („Cronica lumii”, 1488-1493) de Hartmann Schedel, la care ar fi si colaborat. Conform obiceiului german din epoca medievala, incepand cu anul 1490, Albrecht Dürer intreprinde calatorii prin diverse centre (Strasbourg, Colmar si Basel), pentru a invata de la alti maestri ai vremii. Lucrarile sale din aceasta perioada demonstraza influenta scolii vechi olandeze (Robert Campin, Jan van Eyck, Rogier van der Weyden). In 1494 se casatoreste cu Agnes Frey, dintr-o instarita familie burgheza din Nürnberg.

In octombrie 1494 pleaca pentru prima data in Italia, si anume la Venetia, unde studiaza operele maestrilor din secolul al XV-lea si copiaza gravurile in cupru ale lui Andrea Mantegna. Intors la Nürnberg, isi deschide in 1497 propriul atelier. Din aceasta perioada dateaza operele sale „Apokalypse” („Apocalipsa”, o serie de gravuri in lemn, 1498), Der verlorene Sohn („Fiul pierdut”, gravura in cupru, 1498), „Autoportret” (1498) aflat la Museo del Prado din Madrid si autoportretul din 1500 – reprodus la inceputul acestui articol – care sugereaza chipul lui Iisus. Legaturile lui Dürer cu Umanismul se reflecta in ilustrarea cartii „Quatuor libri Amorum” (1502) de Conrad Celti.

Intre anii 1505 si 1507, Dürer intreprinde o noua calatorie la Venetia, unde cunoaste pe Giovanni Bellini, pe care il considera drept cel mai bun pictor („Bester in der Malerei”) si de la care preia forta si profunzimea coloritului. Primeste din partea negustorilor germani din Venetia comanda unui tablou de altar, „Rosenkranzfest” („Sarbatoarea Rozariului”, 1506), care este apoi cumparat pentru o mare suma de bani de imparatul Rudolf II si adus la Praga, unde se gaseste si astazi, in „Národni Galerie”. Intors la Nürnberg, unde se bucura de mare prestigiu, este numit in consiliul orasenesc. In anul 1507 picteaza tabloul „Adam si Eva”, versiune plastica a unei gravuri din 1504. In acest tablou se recunoaste influenta Renasterii italiene cu privire la legile perspectivei, ale proportiilor si ale reprezentarii ideale a figurii omenesti ca postulat obligatoriu in pictura. In anii 1509-1516 (1511?) realizeaza pictura „Anbetung der heiligen Dreifaltigkeit” („Adoratia Sfintei Treimi”), destinata initial unei capele din Landau, ajunsa mai tarziu in posesia imparatului Rudolf al II-lea. Un punct culminant din aceasta perioada il reprezinta cele trei gravuri in cupru „Ritter, Tod und Teufel” („Cavalerul, Moartea si Diavolul”, 1513), „Der heilige Hieronymus” („Sfantul Hieronimus”, 1514) si „Melencolia I” („Melancolia I”, 1514). Prin aceste opere, Dürer elibereaza gravura de functia auxiliara a pregatirii unor tablouri si ii confera un rang major in artele plastice. In anii 1511-1513 picteaza pentru galeria orasului Nürnberg portretele unora din cei mai reprezentativi imparati germani, printre care portretul lui Carol cel Mare.

Dürer a executat mai multe opere din insarcinarea imparatului Maximilian I, destinate renumelui si fastului imperial, printre care portretul imparatului „pe fond verde” (1519). Dupa moartea lui Maximilian, Dürer incearca sa se apropie de urmasul lui, imparatul Carol Quintul, care il primeste in audienta 1520 intr-una din resedintele sale din Tarile de Jos si ii acorda o serie de privilegii. Calatoria in Tarile de Jos, reprezinta un adevarat triumf. Magistratul orasului Anvers ii ofera un venit anual de 300 de guldeni-aur, o casa, intretinere gratuita si garantia cumpararii tuturor operelor create, cu conditia de a se stabili in acest oras. Dürer, imbolnavit intre timp de malarie, se intoarce totusi la Nürnberg. In aceasta ultima perioada a vietii sale, realizeaza, printre alte opere tardive, cele doua tablouri monumentale (1526) reprezentand pe apostolii Petru si Pavel si pe evanghelistii Marcu si Ioan. 

Dupa imbolnavirea lui de malarie, Albrecht Dürer, se intoarce acasa in Nürnberg, avand o splina marita, pe care o schiteaza medicului sau intr-o scrisoare. 

 Albrecht Dürer moare in Nürnberg, la 6 aprilie 1528, cu putin timp inainte de a implini 57 de ani. Este inmormantat in cimitirul bisericii St. Johannis din Nürnberg si lasa o avere de 6.000 de Gulden.