Prima pagină » Stiri si curiozitati » Viața Sfântului Mina, ocrotitorul celor păgubiți și neîndreptățiți

Viața Sfântului Mina, ocrotitorul celor păgubiți și neîndreptățiți

30 apr. 2024, 10:13,
în Stiri si curiozitati

Sfântul Mina este prăznuit atât de Biserica Ortodoxă, cât și cea Catolică pe 11, respectiv 24 noiembrie. Viața Sfântului Mina a fost una plină de încercări, el fiind torturat și omorât pentru credința sa.

Viața Sfântului Mina este un simbol al credinței drepte; el a fost un ostaș în armata romană, dar apoi s-a călugărit și s-a îndreptat spre Dumnezeu, fiind ulterior prins și torturat în cele mai nemiloase moduri pentru credința sa dreaptă. Moaștele sale de la București se spune că te vor ajuta să recuperezi ce ai pierdut și să găsești calea dreaptă spre Dumnezeu.

Viața Sfântului Mina: de la ostaș la martir al credinței

El era de origine din Egipt, născut în apropierea orașului Memphis, vechea citadelă și capitală a faraonilor. A trăit și a slujit în armata romană în timpul împăraților Dioclețian și Maximian. A intrat în legiunea romană după ce a rămas orfan de ambii părinți; mama sa a murit când avea doar trei ani, iar tatăl său când avea 11 ani.

Sfântul Mina a devenit unul dintre cei mai de seamă ostași din armata împăratului Dioclețian. Însă după ce împăratul a emis primul decret împotriva creștinilor, Sfântul Mina a părăsit armata și s-a retras în pustietate, dedicându-se vieții ascetice. După puțin timp, harul divin i-a oferit puterea de a face minuni.

În timpul vieții sale ascetice, el l-a întâlnit pe Sfântul Macarie Egipteanul, care i-a spus: „Ce cauți, Mina, de unul singur, între cer și pământ? Locul tău este printre oameni, ca aceștia să ia aminte la cuvintele și faptele tale. Dacă ai schimbat o haină de ostaș cu alta, atunci sfârșește pe câmpul de luptă, ca să înviezi ca un învingător fără sabie.”

La auzul acestor cuvinte, Sfântul Mina a simțit că chemarea sa divină nu mai este în deșert, așa că s-a întors înapoi spre oameni. A ajuns în Cotyaeum, la festivalul unei divinități păgâne, unde nu s-a sfiit și a mărturisit în fața oamenilor că este creștin. Soldații care cândva îl respectau l-au dus în fața prefectului Pyrrhus. Acesta l-a judecat și i-a impus să se lepede de credința sa, însă Sfântul Mina a refuzat, astfel că a fost torturat și i-au fost tăiate mâinile și picioarele, apoi a fost decapitat.

Moaștele Sfântului Mina făcătoare de minuni

Trupul sfântului a fost luat de sora sa și împreună cu câțiva soldați care încă îl iubeau a fost dus la Alexandria pentru a fi pus într-o biserică. O dată ce Constantin cel Mare a abolit persecuția creștinilor, un înger i s-a arătat Patriarhului Atanasie din Alexandria, spunându-i să ia trupul Sfântului Mina și să-l ducă în desertul de vest. Un alt înger însă a oprit cămila care îl ducea, și acolo a fost înmormântat. Mult timp după aceea, locul unde a fost înmormântat moaștele Sfântului Mina a rămas necunoscut, până când a dăruit vindecare miraculoasă unui cioban și turmei sale bolnave. Locul a devenit atât de cunoscut, încât fiica lui Constantin cel Mare a fost acolo pentru a se vindeca de lepră. În semn de recunoaștere, Constantin cel Mare a construit o biserică unde a fost înmormântat Sfântul Mina, punându-i moaștele într-un loc sacru din acea biserică. Astfel, în jurul bisericii s-a construit orașul Sfânta Mina, care din păcate a fost distrus de arabi în secolul al VII-lea. Totuși, moaștele au putut fi salvate și puse într-un loc ferit de inamici.

Aici s-a petrecut și una dintre cele mai frumoase minuni ale Sfântului Mina, atunci când un bărbat a fost găzduit la o gazdă lângă capela care ținea moaștele Sfântului Mina. Stăpânul acelei case, știind că musafirul avea bani, l-a așteptat să se culce și l-a omorât. Apoi l-a tăiat bucăți și l-a pus într-o coșniță, ascunzând trupul în cea mai întunecată cameră a sa. În noaptea următoare, când ucigașul se gândea unde să ascundă trupul și era tulburat de griji, Sfântul Mina i s-a arătat sub forma unui ostaș călare. El l-a întrebat pe gazdă ce a făcut cu trupul oaspetelui, dar acesta a încercat să-l mintă pe Sfântul Mina și a spus că nu știe nimic. Atunci sfântul, intrând în camera unde era ascuns trupul, l-a întrebat pe ucigaș: „Cine este acesta?” De frică, ucigașul a căzut la picioarele Sfântului Mina, mărturisindu-și fapta. Apoi sfântul l-a ridicat pe mort și l-a readus la viață, spunându-i: „Dă lauda lui Dumnezeu”. Astfel, mortul s-a ridicat ca din somn și l-a slăvit pe Dumnezeu. După acestea, Sfântul Mina s-a suit pe cal și i-a zis omului care a înviat: „Du-te, frate, în calea ta”. Apoi a încălecat și s-a făcut nevăzut.

Viața Sfântului Mina a fost una plină de har; după moartea sa, el a continuat să facă minuni prin moaștele sale și puterea lui Dumnezeu.

Bugetul.ro
Adio, 0,50 lei din garanția SGR! Românii care colectează sticle și PET-uri vor avea parte de schimbări importante în viitorul nu foarte îndepărtat
redactia.ro
Doliu în politica românească. A murit un membru important USR. S-a și filmat înainte să se arunce de la etaj
Bugetul.ro
Orașul în care nu a mai plouat de 600 de ani. Una dintre cele mai exotice capitale de pe planetă se bucură și de un fenomen meteorologic neobișnuit
a1.ro
Artista din România care și-a asumat relația cu o fată. Cum s-a filmat alături de noua ei iubită | VIDEO
Playtech.ro
Moneda din ’75 care se vinde acum cu peste 33.000 de lei. Detaliul care o face atât de scumpă
observatornews.ro
Şapte judeţe au intrat de la ora 12:00 sub cod galben de ploi şi vijelii, cu grindină şi descărcări electrice
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Primești 1.000 de lei dacă ai cont la Revolut. Care e singura condiție
realitatea.net
Se anunță scumpiri în lanț. Expiră plafonările pe care Guvernul nu se știe dacă le va mai prelungi
SportpeSurse
Frații Pavăl de la Dedeman au dat marea lovitură! Au plătit o avere pentru comoara din București
Playtech.ro
Insula din Grecia mai frumoasă decât Santorini. Cazările sunt mult mai ieftine, iar peisajele sunt unice în lume
Dailybusiness.ro
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
RomaniaTV
Bomba zilei! Salarii majorate cu 25% pentru bugetari, diferenţa se plăteşte retroactiv, adaptată la inflaţie, din 2018
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Românii nu vor mai plăti cash sau cu cardul. Noua metodă de plată care va deveni obligatorie
redactia.ro
Care au fost, de fapt, ultimele cuvinte ale Papei înainte de a muri. Gestul emoționant pe care l-a făcut cu puțin timp înainte să intre în comă
ego.ro
Anca Alexandrescu, de nerecunoscut! În aceste imagini, îți e greu să-ți dai seama că ea este FOTO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
24 aprilie 2025
24 aprilie 2025