Prima pagină » Eveniment-Social » Veteranii judoka din Iași au impresionat la Campionatele Naționale. Aceștia s-au întors acasă cu 5 medalii de aur: „Este modul prin care ne menținem tineri” – FOTO

Veteranii judoka din Iași au impresionat la Campionatele Naționale. Aceștia s-au întors acasă cu 5 medalii de aur: „Este modul prin care ne menținem tineri” – FOTO

29 nov. 2023, 02:00,
Petronel Ștefan în Eveniment-Social

La Campionatul Național de Judo, veteranii judoka din Iași au câștigat nu mai puțin de 5 medalii de aur. Sportivii de la CS Politehnica Iași au obținut cea mai bună clasare din istorie la această competiție. Grupul antrenat de Marin Chirazi a făcut diferența prin spiritul de echipă

Campionatul Național de Judo pentru veterani s-a desfășurat sâmbătă, 25 noiembrie, la Golești, Vrancea. Sportivii ieșeni au plecat cu gânduri mari, însă nici ei nu se așteptau să se întoarcă acasă cu atât de multe medalii. Pe lângă competiție, sportul este un mod prin care aceștia se mențin în formă, având în vedere că majoritatea au peste 50 de ani.

Veteranii judoka din Iași au câștigat 5 medalii

Marin Chirazi

Echipa din Iași a fost condusă de către Marin Chirazi, cel mai bun judoka la veterani în anul 2022

CS Politehnica Iași a cucerit 5 titluri de campion și patru alte medalii la ediția de anul acesta a Campionatului Național de Judo pentru veterani. Sportivii din Iași au fost următorii: Ciprian Cozma – locul 3 (categoria 50-55 de ani); Sorin Coțofrei – locul 2 (categoria 45-50 de ani); Adrian Dincă – locul 1 (categoria 45-50 de ani); Gheorghe Arghir – locul 1 (categoria 75-80 de ani); Marin Chirazi – locul 1 (categoria 55-60 de ani); Andrei Rusui – locul 1 (categoria 30-35 de ani); Alin Vlad- locul 1 (categoria 50-55 de ani); Gabriel Papadopol – locul 3 (categoria 50-55 de ani și Filip Manolachi – locul 3 (40-45 de ani). Echipa a fost condusă de Marin Chirazi, care în anul 2022 a fost cel mai bun jodoka la veterani din lume.

„Pentru noi, la vârsta la care am ajuns, participarea la competiții este un motiv în plus de a merge la antrenament. De la o anumită vârstă, voința de a face activități fizice scade, dacă noi ne propunem să mergem la concurs, este un motiv în plus să ne pregătim. O parte dintre noi au trebuit să-și ajusteze greutatea corporală, pentru că este competiția pe categorii de greutate. Desigur, este o posibilitate să ne vedem, peste ani de zile, cu cei care ne luptam în tinerețe. Fiind o activitate voluntară, nu ne obligă nimeni să venim, nu participă în fiecare an toți. Noțiunea de antrenament este diferită, trebuie să faci din ce în ce mai mult ca să evoluezi, la noi este vorba despre menținere mai mult, ne menținem într-o condiție bună”, a precizat prof. univ. dr. Marin Chirazi.

Sportul îi menține tineri

Majoritatea sportivilor sunt trecuți de vârsta de 50 de ani, iar faptul că încă participă la competiții este o motivație în plus pentru a face mișcare. Echipa se întâlnește săptămânal în sala de antrenament unde exersează și socializează.

„Sigur că da, socializarea este un lucru important pentru noi, noi când facem antrenamente, până la 8 sau 10 seara, chiar stăm între noi la discuții și glumim, să fim atenți, că mâine dimineață suntem la muncă. Băieții, deși avem o vârstă, așa ne spunem între noi, se simt foarte bine și asta se vede în starea de după antrenament. Ne ajută să ne menținem atât fizic, cât și psihic. Faptul că ne-am întors sănătoși acasă este o mare realizare pentru noi, pentru că, de la o anumită vârstă, riscul ca să te accidentezi este unul mult mai mare”, a mai adăugat prof. univ. dr. Marin Chirazi.

La Campionatul Național de Judo, veteranii judoka din Iași au fost cei mai titrați sportivi ai competiției. În frunte cu Marin Chirazi, au adus acasă 5 medalii de aur.

Bugetul.ro
Panică la Altex și Flanco după anunțul eMAG. Cum reușește cel mai mare magazin online din România să își depășească principalii rivali din piața autohtonă
redactia.ro
Rusia amenință România după expulzările diplomaților ruși de la București. Ce pregătește Moscova
Bugetul.ro
Cardurile românilor, alimentate cu 375 de lei. Guvernul a decis ca pensiile acestor seniori să fie majorate cu o sumă considerabilă în perioada următoare
a1.ro
A gătit într-un restaurant hollywoodian, iar acum Bogdan Iancu vine la audițiile sezonului 15 Chefi la cuțite
Playtech.ro
Cel mai mare cimitir din lume. Sunt milioane de morminte, imaginile filmate cu drona îţi dau fiori
observatornews.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Un loc din România a prins la străini. Vin cu miile ca să se relaxeze
SportpeSurse
Discuția secretă dintre Ion Iliescu și Ion Țiriac, devoalată de miliardarul român. Propunerea fostului președinte al României a fost refuzată pe loc
Playtech.ro
Premieră! O bancă românească oferă credite ipotecare / imobiliare cu dobândă fixă
Dailybusiness.ro
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
RomaniaTV
BNR, anunţ de ultimă oră despre banii CASH în România! Ce se întâmplă cu numerarul!!!
stiriromania.ro
Cum arată Eliza Iliescu acum, la 19 ani. Din ce bani trăiesc lunar Adriana Iliescu și fiica ei
RomaniaTV
O mai ții minte pe Raluca Lăzăruț? Cum arată acum și cu ce se ocupă în Chicago fosta prezentatoare TV. E plină de bani!
redactia.ro
Ce cadou îi pregătește Vladimir Putin lui Donald Trump pentru toată concesiile pe care SUA le face pentru Rusia
ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`