Prima pagină » Local » Veşti proaste pentru ieşeni. Preţul apei potabile a crescut
Veşti proaste pentru ieşeni. Preţul apei potabile a crescut

Veşti proaste pentru ieşeni. Preţul apei potabile a crescut

01 mart. 2021, 12:16,
Elena Nicoleta BUJOR în Local

Prima zi din lună martie a anului 2021 aduce creşteri ale preţului apei potabile. Astfel, ieşenii începând de astăzi, 1 martie 2021, vor plăti mai mult cu 31 de bani pentru fiecare metru cub de apă consumat.

Preţul pentru un metru cub de apă potabilă, cu TVA inclus, va fi de 5,13 lei, fiind o majorare a preţului cu 6,5 procente. De asemenea, tarifele la serviciile de canalizare şi epurare au fost mărite cu 24 de bani, ajungându-se la 4,19 lei pentru un metru cub, cu tot cu TVA. În ceea ce priveşte preţul apei industriale, acesta rămâne acelaşi de 3,51 lei/ mc cu TVA inclus.

Preţuri mai mari pentru apă, plătite de ieşeni

Conform companiei care au ca scop furnizarea acestor servicii, strategia tarifară a fost una dintre condiţiile de finanţare a proiectelor de investiţii în infrastructura de apă efectuată din fonduri publice acordate de la bugetul de stat şi/sau din fonduri nerambursabile.

Reamintim faptul că firma ApaVital a încheiat la debutul lunii ianuarie un contract de finanţare în cuantum de 509 milioane de euro (429 de milioane de euro, fonduri europene nerambursabile) pentru extinderea celor două reţele şi construirea mai multor staţii de epurare în judeţul Iaşi.

Augmentarea preţului la apă din acest an, cu 6,5%, este mult mai mică decât cea aplicată în anul 2020, 18%. În anul 2022, preţul va creşte cu 11,puncte procentuale, iar în 2023, cu 12,5 procente. În următorii ani, strategia de tarifare a Apavital are în vedere majorări de până la 2% în fiecare an. Cu privire la serviciile de canalizare/epurare vor cunoaşteo creştere notabilă, de 12,90 la sută anul viitor, respectiv 34,2 la sută în 2023, după care coeficienţii anuali de majorare a tarifului vor scădea sub 1,5 la sută.

ApaVital SA cheltuie 150.000 de euro pe tratarea apei potabile

O serie de echipamente vor fi achiziționate de compania ApaVital SA, care vor fi utilizate pentru tratarea apei din zona stației de pompare din comuna Victoria, județul Iași. Două companii vor să intre în contractul de 150.000 de euro. Oferta cu prețul cel mai mic va fi declarată câștigătoare în această licitație.

Compania ApaVital SA efectuează o nouă licitație în cadrul programului de investiții. Cu puțin timp în urmă, compania de apă – canal a demarat procedura în ceea ce privește cumpărarea  mai multor echipamente pentru tratarea apei potabile. Prevederea bugetară a licitației este dîn cuantum de 730.000 de lei, fără TVA, circa 150.000 de euro. La sesiunea de deschidere a ofertelor s-au prezentat două societăți: Aqua System Plus SA și Alfera Pumps SRL.

Prima companie are sediul social în Capitală și este controlată de doi asociați: Bogdan Nistor și State Ciulinaru. În anul 2019, cifra de afaceri a societății a fost de 7,2 milioane lei, profit de 1,2 milioane de lei, datorii de 1,6 milioane de lei, cu un număr de 19 angajați. Astfel, a doua societate are sediul social în județul Ilfov. Firma este condusă de Felicia Catiu. Ultimele date arată că firma a înregistrat în 2019 o cifră de afaceri de doar 27.602 lei, pierderi de 11.266 lei, datorii de 65.095 de lei, fără niciun angajat.

„În momentul de față, sistemul de distribuție din zona Țigănași – Victoria este alimentat de stația de pompare Victoria, având o capacitate de tratare de 35 – 40 mc/h. Prin achiziția acestei stații compacte de tratare a apei brute, pentru sistemul din sat Sculeni – comuna Victoria, se va realiza reținerea suspensiilor și reducerea turbidității apei brute, reducerea și oxidarea substanțelor organize, îmbunătățirea proprietăților organoleptice (aprecierea calității cu ajutorul văzului, mirosului, gustului și, uneori, al pipăitului-n.r.) și dezinfecția bacteorologică”, se arată în caietul de sarcini.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
27 noiembrie 2024
27 noiembrie 2024