Veşti mari pentru iubitorii fotbalului, porţile stadioanelor vor fi redeschise şi la meciurile de fotbal vor fi prezenţi un număr limitat de persoane. Ultimul meci care s-a disputat cu suporteri a fost pe data de 7 martie 2020, Poli Iaşi – Dinamo Bucureşti (3-1) în cea de-a doua rundă a play-out-ului. După ce s-a jucat acest meci a început pandemia de Covid-19 şi Starea de Urgenţă iar asta a cauzat închiderea arenelor sportive pentru public.
Însă, de această veste bună se pot bucura doar cei care s-au vaccinat, decizia a aparţinut celor de la UEFA care ne-ar fi luat dreptul de a găzdui cele 4 partide din Cadrul Euro 2020, dacă nu s-ar fi permis permiterea oamenilor pe stadioane. Datorită meciurilor de la Campionatul European de fotbal, în România se deschid stadioanele şi pentru meciurile interne, deoarece trebuie testate normale sanitare.
Euro 2020 se va desfăşura între 11 iunie şi va ţine până pe 11 iulie 2021.
Când se va juca primul meci cu spectatori
Primul meci în care vor fi prezenţi suporterii în tribunele stadioanelor va fi pe 22 mai 2021, la finala Cupei Roamniei. Momentan nu se ştiu finalistele fiind încă 4 echipe în cursa pentru trofeu. Anunţul a fost făcut de către Tudor Pop, preşedintele Comisiei de Tineret şi Sport din Camera Deputaţilor.
„Revenirea spectatorilor la evenimentele sportive este o decizie pe care trebuie să o cântărim cu atenţie. Incidenţa medie în România a ajuns acum la 1,24 şi trebuie să ne concentrăm şi pe zona sportivă, dacă tot se fac eforturi pentru repornirea economiei şi ne gândim la viaţa social. În perspectiva Campionatului European, avem nevoie de proiecte pilot, de revenirea graduală în arene, iar unul dintre ele este finală Cupei României. Ar urma să avem 7.500 de spectatori, din 15.000 de locuri, atât cât este capacitatea arenei Ilie Oană. Important de precizat că pe stadion vor intra doar suporterii vaccinaţi cu ambele doze. Este o decizie pe care o pot lua premierul, CNSU şi vicepremierii săptămâna viitoare”, a declarat Tudor Pop.
Potrivit declratiei lui Tudor Pop, stadionul Ilie Oană va primi 50% din capacitatea maximă la finala Cupei României. Dacă suporterii vaccinaţi vor fi prezenţi pe stadioane şi jucătorii vaccinaţi vor fi scutiţi de testele Covid-19 pe care le efectuează perioadic.
„La cum decurge vaccinarea în România, nu cred că fanii sunt o problemă de găsit, iar FRF a dovedit că are capacitatea de a organiza meciuri în condiţii speciale. Iar acum au la dispoziţie două săptămâni. Cert este că avem nevoie de entuziasmul fanilor pe stadioane. Din sezonul viitor al Ligii 1, spectatorii pot reveni pe stadioane, în oraşele unde rata de vaccinare va ajunge la 50%. Am propus ca jucătorii vaccinaţi cu ambele doze să nu mai fie nevoiţi să facă teste rapide sau PCR. Astfel, eliberăm mişcarea sportivă de COVID-19 şi dăm un semnal important în campania pentru vaccinare. În plus, ar fi o uşurare din punct de vedere financiar şi pentru cluburile din România”, a adăugat Tudor Pop.
La EURO 2020 vor fi prezenţi suporteri
Anul trecut turneul final a fost amânat din cauza pandemiei de Covid-19. Pe data de 6 aprilie s-a anunţat de către Ministrul Tineretului și Sportului, Carol-Eduard Novák, anunţul a fost făcut chiar de Ziua internaţională a Sportului.
”Ministerul Tineretului și Sportului marchează Ziua internațională a Sportului pentru Dezvoltare și Pace printr-o veste îndelung așteptată: meciurile organizate pe teritoriul României în cadrul Turneului Final al Campionatului European de Fotbal EURO 2020 se vor defășura cu spectatori în tribune. Prin aprobarea Memorandumul prezentat de Ministerul Tineretului și Sportului în cadrul ultimei ședințe de guvern, Guvernul României s-a angajat să adopte legislația necesară, astfel încât meciurile din cadrul Turneului Final al Campionatului European de Fotbal Euro 2020 organizate în 2021 pe teritoriul României să se poată desfășura cu prezența în tribune a unui număr maxim de 13.000 de spectatori, reprezentând 25% din capacitatea tribunelor Arenei Naționale”, a transmis Carol-Eduard Novák, ministrul Sportului.