Sunt noi vești bune venite din Afganistan unde forțele aeriene române au misiunea de a transporta românii care se află în capitala Kabul dar și în alte regiuni. Conform MAE, incă 14 români au reuşit să ajungă la aeroport.
MAE anunţa faptul că aceștia urmează să fie evacuaţi din Afganistan cu o aeronavă românească. Autorităţile române au mai evacuat incă doi români.
14 români au reuşit să ajungă la aeroportul din Kabul şi urmează să fie evacuați din Afganistan
Conform comunicatului oficial transmis de autorităţile române, 14 români au reuşit să ajungă la aeroportul din Kabul. Situaţia este tensionată în Afganistan iar acest lucru este cauzat de faptul că talibanii au preluat controlul țării.
„Celula de criză interinstituțională, convocată la data de 13 august 2021 de către ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu, care a continuat să activeze în regim permanent pentru asigurarea evacuării cetățenilor români care și-au manifestat opțiunea de a fi repatriați din Afganistan, informează că în cursul dimineții de 20 august 2021 un grup format din 14 cetățeni români a fost transferat în incinta Aeroportului internațional din Kabul. Cetățenii români sunt în siguranță în incinta aeroportului, fiind pregătiți pentru evacuare pe cale aeriană.
Cei 14 cetățeni români sunt angajați ai unei companii de securitate cu activități în Afganistan. Aceștia s-au aflat până în cursul acestei dimineți într-o bază militară din afara aeroportului internațional, fiind transferați în incinta aeroportului în urma unor demersuri extrem de complexe și dificile realizate încă de la începutul săptămânii în curs de către autoritățile române din cadrul Celulei de criză interinstituționale, în coordonare cu și cu sprijinul unor parteneri internaționali ai României și în cooperare cu compania angajatoare. Acești 14 cetățeni români vor putea astfel să fie evacuați cu ocazia următorului zbor al aeronavei militare românești staționate în prezent la Islamabad”, transmite MAE.
Un alt român a fost evacuat din Afganistan
Evacuarea românilor poate fi considerată o victorie mai ales pentru că există raportări ale ONU care susţin că drumul spre aeroportul Kabul este extrem de dificil de făcut iar talibanii caută din casă în casă foşti colaboratori ai NATO sau ai fostului Guvern.
De altfel, în urmă doar cu câteva ore un alt român a fost evacuat de un avion al forţelor aeriene române şi a ajuns pe aeroportul din Islamabad. Românul a fost transportat alături de un cetăţean bulgar, unul american şi un unul britanic
Talibanii au dat asigurări că nu vor exista repercursiuni asurp
În pofida faptului că talibanii au dat asigurări, într-o conferinţă de presă, despre faptul că nu vor exista repercursiuni asupra cetăţenilor care au colaborat cu NATO și care au colaborat cu fostul Guvern, există raportări ONU referitor la faptul că aceştia caută din casă în casă astfel de persoane.
Există temeri că talibanii s-au schimbat puțin de la teribila guvernare din anii 90′. Avertismentul în care grupul viza „colaboratorii” a venit într-un document confidențial al Centrului Norvegian pentru Analize Globale RHIPTO, care oferă informații ONU. De altfel, raportul vine în contextul în care talibanii anunțau în cadrul unei conferinţe de presă că nu vor exista repercursiuni pentru cei care au colaborat cu NATO sau fosta guvernare.
„Există un număr mare de persoane care sunt în prezent vizate de talibani și amenințarea este limpede”, a declarat pentru BBC Christian Nellemann, care conduce grupul din spatele raportului.