Prima pagină » Actualitate » Veste bună dată de medicul Virgil Musta: „Au fost primele zile în care am avut locuri libere pe secția ATI“

Veste bună dată de medicul Virgil Musta: „Au fost primele zile în care am avut locuri libere pe secția ATI“

15 mai 2021, 22:31,
în Actualitate

Renunțarea la mască, în aer liber, este privită drept lumina de la capătul tunelului și de medicii aflați în prima linie. Șeful secției de boli infecțioase de la Spitalul Victor Babeș Timișoara, Virgil Musta, spune că trebuie, totuși, să fim în continuare prudenți și să ne vacccinăm.

„E binevenită această regulă de relaxare, atâta timp cât nu frecventam locuri aglomerate. Dacă suntem într-o zona aglomerată e bine să avem masca la noi și să ne-o punem cât tranzităm zona respectivă.

Astăzi și ieri au fost primele zile în care spitalul nostru a avut locuri libere pe secția AȚI. De anul trecut noi n-am mai fost într-o situație atât de bună. Foarte mulat lume îmi spune că n-o să mă mai recunoască, pentru că s-au obișnuit cu imaginea mea cu masca. Iată că de acum încolo mă pot vedea și fără masca și să ne cunoaștem din nou”, „, spune medicul Musta.

Medicul Virgil Musta: „Nu trebuie să ne relaxăm“

Medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara, membru în Comisia Naţională de Management Clinic şi Epidemiologic al COVID-19, consideră că trendul descendent al infecțiilor în România va continua în perioada următoare, dacă românii nu vor renunța total la regulile de protecție.

„Eu cred că nu trebuie să ne relaxăm. Trebuie, în continuare, să fim foarte, foarte prudenţi ca să putem încetul cu încetul, să revenim la o viaţă normală respectând, totuşi, anumite reguli”; a declarat, duminică după amiază, Virgil Musta.

Întrebat când crede că va trece al treilea val al pandemiei, doctorul a subliniat importanţa vaccinării.

„Eu am speranţa că în jumătate de lună, o lună, el (al treilea val al pandemiei – n.r.) va ajunge la un nivel care să ne permită să ne desfăşurăm activităţile normal. Adică eu cred că trendul descendent va continua şi s-ar putea să fie mai mulţi factori care să intervină în acest sens, evoluţia normală a infecţiei, dacă ţineţi minte, în urmă cu un an, în luna iunie numărul de cazuri era foarte mic pentru că şi infecţia, pe de o parte, a avut un trend de scădere natural. Pe de altă parte, măsurile luate şi respectate au dus la scăderea acestui număr. Dacă se înţelege ca în continuare să ne vaccinăm cât mai mulţi şi cât mai rapid, sunt convins că lucrurile vor merge bine”, a adăugat medicul.

Bugetul.ro
Adio, Transfăgărășan și Transalpina! Cel mai atractiv traseu pentru cei care vor să vadă sălbăticia României este Transapuseana, aflat prin Munții Trascău și Metaliferi
redactia.ro
De ce boală terminală ar fi suferit, de fapt, Robert Lupu. Bărbatul a ucis-o pe Teodora Marcu după ce ar fi aflat că i se apropie sfârșitul
Bugetul.ro
Jale la Lidl, Carrefour, Mega Image sau Kaufland din mai 2025. ANPC a impus tuturor supermarketurilor să vândă produse din tutun după ce clienții suspecți vor prezenta CI
a1.ro
Legătura neștiută dintre Tzanca Uraganu și Tedora Marcu, fosta concurentă de la Insula Iubirii, care a fost împușcată mortal
Playtech.ro
Taxa pe care aceşti pensionari ar putea să o plătească la stat. Măsura stârneşte deja controverse printre seniori
observatornews.ro
Asasinul Teodorei mărturisea într-o carte obsesia pentru fată de când avea 14 ani. Bărbatul, bolnav de cancer
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Secretul apelor blestemate. Comoara ascunsă care a sfidat timpul și a revenit din adâncuri. Foto
realitatea.net
Președintele, sub PAZĂ permanentă. Măsuri stricte de SECURITATE pentru Nicușor Dan și familia sa
SportpeSurse
Ilie Bolojan i-a lăsat un bilețel lui Nicușor Dan pe care i-a scris o dată și cel mai mare eveniment care a marcat România
Playtech.ro
Cum recunoști roșiile tratate cu chimicale: semnele simple la care să fii atent înainte de a le cumpăra
Dailybusiness.ro
Rabla pentru Tractoare. Statul oferă 44.000 € și schimbă regulile jocului
RomaniaTV
Adelina Pestrițu și-a făcut o scanare a creierului. Când a venit rezultatul, să cadă din picioare!
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
BREAKING NEWS! A fost transportat de urgență la spital! A făcut AVC!
redactia.ro
Unde se afla Alex Marcu când soția lui, Teodora s-a stins din viață
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`