Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări cu privire un bărbat care a încercat să scoată din țară un autovehicul cu număr fals de înmatriculare.
În data de 17 noiembrie a.c., în jurul orelor 00.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa-I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, C.V., cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 65 de ani, conducând un ansamblul de vehicule, format dintr-un autocamion şi o semiremorcă, înmatriculat în Belgia.
Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a mijloacelor de transport, lucrătorii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că seria de sasiu a camionului poansonată şi cea menţionată în documentul de înmatriculare sunt diferite.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.
Remorcă radiată din circulaţie, descoperită în P.T.F. Albiţa
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări cu privire la un cetăţean român care conducea o remorcă radiată din circulaţie.
În data de 16 noiembrie a.c., în jurul orei 21.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, S.S., cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 30 de ani, conducând o autoutilitară, înmatriculată în România şi o remorcă marca Hulco Medax, ce avea aplicate plăcuţe de înmatriculare germane.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control pentru remorca în cauză, lucrătorii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că mijlocul de transport figurează ca fiind radiat din circulaţie de autorităţi, începând cu data de 19.12.2019.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare.
Autoutilitară cu număr fals, descoperită în trafic de polițiștii de frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Berezeni efectuează cercetări pe numele unui bărbat care a fost depistat în trafic conducând o autoutilitară basculantă cu număr fals de înmatriculare.
În data de 16 noiembrie a.c., în jurul orei 17.50, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni – I.T.P.F. Iași au oprit pentru control, pe raza localității de frontieră Bumbătă, o autoutilitară basculantă marca Roman 10215, înregistrată în județul Vaslui, condusă de un vasluian, în vârstă de 43 de ani.
La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că remorca aparţine unei societăţi şi este înmatriculată în judeţul Mureş.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare.
Purtător de cuvânt al I.T.P.F. Iaşi:
Comisar- şef de politie LAZĂR DENIS