Prima pagină » Local » Vasile Simionaș și Florin Briaur vor conduce Consiliul Director, respectiv Executivul CSM Politehnica Iași
Vasile Simionaș și Florin Briaur vor conduce Consiliul Director, respectiv Executivul CSM Politehnica Iași

Vasile Simionaș și Florin Briaur vor conduce Consiliul Director, respectiv Executivul CSM Politehnica Iași

17 iun. 2021, 19:08,
în Local

Asociația Clubul Sportiv Municipal Politehnica Iași are un nou Consiliu Director. În componența forului se află cinci persoane: Vasile Simionaș, Cezar Honceriu, Ilie Gheorghică, Vlad Ciobanu și Cristian Amironesei. Președintele Consiliului Director este Vasile Simionaș, unul dintre cei mai apreciați jucători și antrenori din istoria fotbalului ieșean. Directorul Liceului cu Program Sportiv din Iași, prof. Ilie Gheorghică, va fi vicepreședinte al Consiliului Director, în timp ce ceilalți trei nominalizați vor fi membri. Niciunul dintre cei enumerați nu va fi remunerat pentru activitatea în Consiliul Director și/sau Asociația Generală a Asociaților CSM Politehnica Iași. La ședința CD, care a stabilit întâlniri săptămânale pentru perioada imediat următoare, s-a discutat despre strategia pe termen scurt și mediu, soluțiile pentru banca tehnică și conducerea executivă. S-a mai hotărât că în cel mai scurt timp să fie efectuat un audit financiar și de personal la club.

Imediat după alegerea sa în conducerea Consiliului Director, președintele Vasile Simionaș a spus că, „în peisajul fotbalului românesc, Poli are un farmec deosebit și un loc aparte, dar nu neapărat pentru divizia a doua, deși a jucat destul timp și la „matineu”. Vreau ca împreună, noi cei din structurile de conducere și toți ceilalți care sunt mânați de gânduri bune, să readucem echipa între cele mai bune din țară, iar suporterii să aștepte cu nerăbdare, dar și cu încredere, partidele viitoare din Copou.”

Asociația Clubul Sportiv Municipal Politehnica Iași are, începând de astăzi, și un nou manager general. Florin Briaur va ocupa această funcție și va coordona activitatea Executivului. Timp de aproape două decenii, managerul general al Politehnicii a fost jurnalist sportiv la Bună Ziua Iași, una dintre cele mai urmărite publicații la nivel național. A devenit apoi redactor-șef al instituției media, iar la alegerile locale de anul trecut a fost votat de ieșeni în Consiliul Local din partea Partidului Mișcarea Populară. În „guvernul” local a preluat conducerea Comisiei pentru Tineret și Sport. Florin Briaur are 39 de ani și este căsătorit.

La scurt timp după numirea în noua funcție, Florin Briaur a declarat:

„Este o perioadă foarte încărcată în care trebuie să facem lucrurile repede și bine, mai ales. Chiar dacă, ierarhic, executivul este sub Adunarea Generală a Asociaților și Consiliul Director, activitatea celor din teren și de la birouri va fi extrem de importantă pentru revenirea echipei în Liga I, principalul meu obiectiv. Suntem în discuții avansate pentru completarea organigramei clubului și cu alți oameni care și-au demonstrat calitățile și priceperea în acest domeniu.

Foarte importantă e latura sportivă a activității, acolo unde imi doresc să colaborez cu profesioniști adevărați pe care îi aștept în zilele următoare în Copou. Suporterilor le transmit să aibă încredere în acest proiect nou, prin care vom face tot ce ne stă în putere pentru a readuce Politehnica in Liga I. De asemenea, îi asigur că în primele zile de mandat îi voi invita la o discuție sinceră despre prezentul și viitorul Politehnicii.”

În următorul sezon, CSM Politehnica Iași va evolua în eșalonul secund al fotbalului românesc. Campionatul este programat să înceapă în jurul datei de 31 iulie.

Bugetul.ro
Adio, Transfăgărășan și Transalpina! Cel mai atractiv traseu pentru cei care vor să vadă sălbăticia României este Transapuseana, aflat prin Munții Trascău și Metaliferi
redactia.ro
Criminalul Robert Lupu nu a fost luat de la morgă. Familia nu vrea să audă de el. Ar putea fi înmormântat pe banii statului
Bugetul.ro
Jale la Lidl, Carrefour, Mega Image sau Kaufland din mai 2025. ANPC a impus tuturor supermarketurilor să vândă produse din tutun după ce clienții suspecți vor prezenta CI
a1.ro
Cum arată locul în care Teodora Marcu și-a pierdut viața. Familia și prietenii au aprins lumânări pentru tânăra de doar 23 de ani
Playtech.ro
Dreptul locatarilor legat de banii asociaţiei de proprietari. Mulţi nu ştiu, dar pot avea acces la anumite lucruri
observatornews.ro
TVA de 22%, taxe mai mari la păcănele şi impozit mai mare pe drepturi de autor. Posibile măsuri de la 1 iulie
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Amenzi mari pentru cei ce stau la casă. Obligații mari, unele absurde
realitatea.net
Președintele, sub PAZĂ permanentă. Măsuri stricte de SECURITATE pentru Nicușor Dan și familia sa
SportpeSurse
Bărbatul pe care Dana Budeanu îl ține bine ascuns de mai bine de un deceniu. Ce meserie halucinantă are Tudor!
Playtech.ro
Cel mai comun nume de băiat, în România. De ce este special şi ce semnificaţie are
Dailybusiness.ro
ANPC a găsit alte nereguli în supermarketuri. Produse expirate, mizerie și amenzi de 140.000 lei
RomaniaTV
BREAKING NEWS! A ieșit rezultatul necropsiei Teodorei Marcu, iar medicii sunt șocați! Ce au descoperit legiștii în trupul său
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Adelina Pestrițu și-a făcut o scanare a creierului. Când a venit rezultatul, să cadă din picioare!
redactia.ro
De ce boală terminală ar fi suferit, de fapt, Robert Lupu. Bărbatul a ucis-o pe Teodora Marcu după ce ar fi aflat că i se apropie sfârșitul
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`