Deputatul ieșean Vasile Cîtea a precizat modalitatea prin care Autostrada Unirii Iași – Târgu Mureș este văzută de Executivul lui Ludovic Orban.
Deputatul ieșean Vasile Cîtea, despre autostrada Unirii (A8) văzută de guvernul PNL
„În fine, Guvernul Orban II a înţeles că, după ce s-a stabilit data alegerilor locale, trebuie să înceapă aburirea alegătorilor cu promisiuni zornăitoare și lucioase. A emis “o Ordonanță de Urgență care modifică o Lege deja adoptată privitoare la realizarea unui proiect de investiții”. Pe scurt, este vorba despre Autostrada Unirii Iași – Tg. Mureș.”, a transmis Vasile Cîtea, deputat ieșean.
De asemenea, deputatul Cîtea a precizat că doar dupa acceptarea proiectului de OUG se va purcede la punerea în pagină a documentației tehnice. Mai apoi, va urma o realizare a studiilor de fezabilitate. Astfel, în 3, 4 sau mult mai mulți ani România va avea autostrada A8.
„Abia după acceptarea proiectului de Ordonanță de Urgență, se va purcede la punerea în pagină a documentației tehnice. Mai urmează o etapă, cea a realizării studiilor de fezabilitate, în lipsa cărora sus numitele investiții nu sunt posibile.
Tradus în anii de viață omenească 3, 4 sau mai mulți ani, depinde de alegerea firmelor implicate și de interesele lor. Dacă au noroc și sunt longevivi, nepoții noștrii vor zări din avion Autostrada Unirii, la decolarea către un loc de muncă, undeva, în lumea civilizată.”, a mai adăugat deputatul ieșean.
Deputatul Cîtea Vasile, despre Guvernul Orban: „Se bâlbâie, uită astăzi ceea ce dorea ieri, nu ține minte ce își propune pentru maine, face declarații pe care le contrazice imediat”
Deputatul Cîtea Vasile, membru în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport și vicepreședinte în Comisia pentru tehnologia informației a discutat despre declarația de luni a premierului Ludovic Orban. Acesta consideră că membrii Cabinetului Orban „se bâlbâie, uită astăzi ceea ce dorea ieri, nu ține minte ce își propune pentru maine, face declarații pe care le contrazice imediat”.
„Barele de cupru
Guvernul Orban II se gândește la scheme. Este declarația prim ministrului făcută luni, în plenul Parlamentului. Este exact ceea ce susținem și noi, social –democrații.
– scheme de epurare politică a aparatului administrativ, adică de înlocuire a tot ceea ce mișcă cu peneliști contribuabili sau merituoși;
– scheme de achiziții publice directe, fără licitație, în favoarea firmelor arondate P.N.L.
– scheme de echilibrare a balanței comerciale prin vânzarea de bușteni, cereale și forța de muncă.
Un guvern minoritar, monocolor este o struțo-camilă.Nu poate rezista prea mult, mai ales dacă este instalat în momente dificile.
Ce face cabinetul care, spre nefericirea lui și a noastră este astăzi la putere? În principiu nu face nimic. Se bâlbâie, uită astăzi ceea ce dorea ieri, nu ține minte ce își propune pentru maine, face declarații pe care le contrazice imediat.
Ce program de guvernare are Cabinetul Orban II? Anticipate, Amenzi, Autoritarism, Amatorism, Abuzuri. Iată cei 5 A ai Guvernului Orban.Și s-a mai blocat în ceva prim ministrul, în barele de cupru. Nu bunăstarea populației, nu repornirea ecnomiei, nu starea deplorabilă a sistemului de sănătate, a educației, nu grija față de tineret, de sportivi, de investitorii români, de medici, de pensionari. Barele de cupru menționate cu tristețe de domnul Ludovic Orban în Parlament sunt problema – cheie a peneliștilor. Putea să fie preocuparea față de criptograme, de anticariate sau de televizoare. Liberalii sunt mortificați de barele de cupru.
De ce nu ne mai surprinde?”, a declarat Cîtea Vasile.