Ungaria a înregistrat primul caz de variola maimuţei. Potrivit informaţiilor oferite de medicul şef Cecilia Muller pentru agenţia de presă de stat MTI, este vorba despre un bărbat în vârstă de 38 de ani. Autorităţile investighează dacă acesta a călătorit recent în străinătate.
Ungaria a înregistrat primul caz de variola maimuţei la un bărbat de 38 de ani, a declarat medicul şef Cecilia Muller pentru agenţia de presă de stat MTI, potrivit Reuters. Autorităţile sanitare ungare investighează dacă bărbatul a călătorit în străinătate recent.
Variola maimuţei. Primul caz depistat în Ungaria
Boala nu se răspândeşte cu uşurinţă, doar prin contact apropiat, a spus Cecilia Muller într-o conferinţă de presă. Variola maimuţei persistă între două şi patru săptămâni şi se poate răspândi mai uşor la persoanele imunocompromise şi la femeile însărcinate, a mai precizat Muller.
Peste 20 de ţări în care variola maimuţei nu este endemică au raportat focare ale bolii virale, cu peste 300 de infecţii confirmate sau suspectate, mai ales în Europa. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat, duminică, faptul că variola maimuţei constituie ”un risc moderat” pentru sănătatea publică la nivel global după ce au fost raportate cazuri în regiuni unde boala nu este întâlnită de obicei.
Harta cazurilor de variola maimuţei
Trei ţări concentrează în prezent majoritatea cazurilor confirmate: Marea Britanie, prima ţară în care au fost observate cazuri neobişnuite la începutul lui mai, Spania şi Portugalia, potrivit ECDC. Cazuri de variola maimuţei au fost depistate şi în Belgia, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Cehia, Danemarca, Scoţia, Elveţia şi Suedia. Europa concentrează majoritatea cazurilor.
Canada, Statele Unite, Australia, Israel, Emiratele Arabe Unite şi Maroc sunt ţările din afara Europei cu cazuri considerate confirmate. Cazurile suspecte nu sunt luate în considerare în bilanţ.