Are o siluetă foarte armonioasă și acum a recunoscut. Valentina Pelinel face asta de cinci ori pe săptămână. Frumoasa blondină a recunoscut că este foarte pofticioasă și tocmai de aceea este nevoită pentru a-și menține forma fizică să facă foarte mult sport.
Valentina Pelinel face asta de cinci ori pe săptămână
Valentina Pelinel este un fost model de talie internațională și, în ciuda vârstei, are forme de invidiat. La 42 de ani, blondina dezvăluit ce anume face pentru a-și menține silueta.
Valentina Pelinel are 3 copii cu fostul patron al lui Dinamo, Cristi Borcea, pe Indira, Rania şi Milan. Aceasta spune că a renunţat să mai defileze pe cele mai importante podiumuri şi s-a dedicat vieţii de familie. Chiar şi aşa, reuşeşte să scape rapid de kilogramele în plus.
Aceasta susține că este „pofticioasă” atunci când vine vorba de mâncare, dar că nu face excese. Pentru a-și păstra formele, blonda compensează în sala de sport, acolo unde merge de cinci ori pe săptămână. Soţia lui Borcea anunţă că are 64 de kilograme şi că este ajutată de un antrenor personal.
„Cea mai mare grijă o am când deja am pus un kilogram-două, dar recunosc că sunt și pofticioasă, îmi place să mănânc! Sunt perioade și perioade. Uneori când mă comport ca la carte, uneori când mai scap, așa, dar e uman și e normal, că de asta facem mișcare. Sunt atentă la mâncare dar nu întotdeauna. Îmi fac și poftele dar încerc să mențin un echilibru“, spune Valentina Pelinel.
Blondina susține că merge la sala câte cinci ore pe săptămână.
„Fac sport 5 zile pe săptămână, câte o oră pe zi, cu pauză în weekend. Mi-am dat seama că la vârsta mea nu se poate fără sport, nu te simți bine, tine de sănătate. Nu aș putea să trăiesc fără sport“, a menționat Valentina Pelinel.
Care este relația cu Cristi Borcea
În ceea ce-i privește pe copiii Valentinei, aceasta spune că și ei sunt pasionaţi de sport.
„Copiii fac sport de mici, după ce i-am născut i-am dus destul de devreme la înot și înoată și astăzi. Milan face și baschet și karate, cu doamna profesoară, și fotbal. Eu îi ajut și îi las să încerce ce le place. Și fetițele merg la înot de două ori pe săptămână“, adaugă fostul model.
Valentina a recunoscut că relația cu Cristi Borcea nu este extraordinară, însă formează un cuplu solid și nu lasă problemele să le strice liniștea familiei. Vedeta a mărturisit că există scene de gelozie din ambele părți, însă reușesc să le gestioneze.
„Soțul meu este un bărbat dorit și sunt conștientă de asta. Dar am ales să fim parteneri de viață și avem împreună o familie frumoasă și unită. Suntem persoane publice și adesea suntem în situația de a face poze cu persoane care ne recunosc, atât separat cât și împreună. Ne iubim și iubirea vine la pachet cu o doză de gelozie care este normală și sănătoasă, atâta timp cât nu se întrec limitele.Ca orice cuplu, am avut si noi provocările noastre, de-a lungul timpului. Nu ne certăm, mai degrabă discutăm și găsim o soluție la o problemă punctuală. Ne răsfățăm reciproc și cunoaștem rolurile în casă, atât eu ca femeie, cât și Cristi ca bărbat. El este capul familiei“, a conchis Valentina Pelinel, face sport de cinci ori pe săptămână.