Valentin, tânărul de 18 ani găsit închis într-o cameră declarată depozit de spital, moare în condiții misterioase

Filmul morții lui Valentin, un adolescent de 18 ani, descoperit închis în camera unui spital, despre care personalul spunea că e depozit de mobilă. Astăzi, după zeci de ani de abuzuri scoase la iveală în instituțiile psihiatrice și multiple condamnări ale statului român la CEDO, sistemul de sănătate mintală din România rămâne blocat în timp, axat pe spitale și nu pe nevoile pacientului și ale comunității, potrivit unui articol publicat de Snoop, care deschide o serie de analize asupra sistemului de sănătate mintală din țară.

România a fost sancționată de CEDO în 17 hotărâri pentru încălcări ale drepturilor persoanelor cu dizabilități, internate în spitale de psihiatrie sau alte instituții. Snoop aduce în prim-plan unul dintre aceste cazuri și oferă o imagine de ansamblu asupra actualului sistem public de sănătate mintală, prin prisma cifrelor.

Stirile PROTV

Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ

RomaniaTV

Anunţul momentului pentru români. Când aduce poştaşul a 13-a pensie

Valentin a fost descoperit încuiat în camera unui spital

În seara de 20 februarie 2004, Valentin Câmpeanu, un tânăr de 18 ani fără familie, aflat în grija statului de la naștere, a murit la Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Maximă Poiana Mare, din județul Dolj. Cu doar câteva ore înainte, o echipă a Centrului de Resurse Juridice (CRJ) făcuse o vizită neanunțată la spital, unde erau internați sute de pacienți cu dizabilități psihice sau intelectuale. Georgiana Pascu, manager de programe la CRJ, și colegii ei au cerut să vadă toate încăperile spitalului, insistând să le fie descuiată o cameră pe care personalul o prezenta ca depozit de mobilă. În acea încăpere neîncălzită, l-au găsit pe Valentin singur, într-un pat fără lenjerie, îmbrăcat doar cu o bluză de pijama.

Tânărul, incapabil să se hrănească sau să se deplaseze singur la toaletă, era neglijat de personalul spitalului, care refuza să-l îngrijească de teama de a nu se infecta cu HIV, deoarece băiatul era seropozitiv.

Valentin s-a născut la 15 septembrie 1985. Nu i se cunoștea tatăl, iar mama l-a abandonat la naștere. Primele cinci ani i-a petrecut într-un orfelinat, iar în 1990 a fost depistat ca seropozitiv. În plus, medicii l-au diagnosticat și cu „întârziere mintală profundă”. Timp de ani de zile, Valentin a fost transferat dintr-o instituție în alta, dezvoltând în acest timp tuberculoză, hepatită și pneumonie, toate asociate cu HIV.

În ultimele sale 17 zile de viață, a fost transferat de patru ori între trei instituții care nu doreau să-l îngrijească: centrul de plasament nr. 7 din Craiova, unitatea medico-socială Cetate și Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare. Transferurile au fost efectuate fără ca el să fie consultat sau reprezentat juridic.

Când a ajuns la Cetate pe 3 februarie 2004, Valentin era într-o stare de „degradare psihică și somatică” avansată, îmbrăcat într-un trening rupt, fără lenjerie sau încălțăminte, cântărind doar 45 kg la o înălțime de 1,68 m. El a fost transferat fără medicație antiretrovirală și fără informații clare despre starea sa de sănătate.

Cu o săptămână înainte de moarte, Valentin a fost mutat din nou, de la Cetate la Spitalul Poiana Mare, pentru a trata „hiperagresivitatea sa”. A ajuns într-o secție de psihiatrie care nu avea medic psihiatru. Pe 19 februarie, tânărul a refuzat să mai mănânce și să-și ia medicamentele.

Deși, conform legii, ar fi trebuit să fie efectuată o autopsie medico-legală, spitalul nu a urmat procedura, considerând că decesul nu era „suspect” din cauza celor două afecțiuni grave pe care le avea: retard mental și HIV.

România, condamnată la CEDO

Georgiana Pascu și echipa CRJ au încercat să tragă statul la răspundere pentru tratamentul inuman și să îmbunătățească condițiile pentru zecile de mii de oameni cu dizabilități din România. După opt ani de procese în instanțele românești, cazul lui Valentin a fost adus în fața CEDO.

Pe 4 septembrie 2013, cazul Valentin Câmpeanu vs. România a ajuns la Marea Cameră a CEDO. Era pentru prima dată când CEDO accepta un caz în care un ONG reclama moartea unui tânăr cu dizabilități aflat în grija statului. În iulie 2014, la zece ani de la moartea lui Valentin, România a fost condamnată de CEDO pentru tratamentul inuman aplicat acestuia.

În anul care a precedat moartea lui Valentin, la spitalul de psihiatrie Poiana Mare au murit alți 100 de pacienți. Analizele medicale indicau că mulți dintre ei au murit din cauza frigului sau a foametei, iar majoritatea certificatelor de deces menționau cașexia, o formă gravă de malnutriție, ca fiind cauza principală. Bolnavii nu primeau hrană adecvată, nu erau hidratați corespunzător și nu primeau tratamente pentru afecțiunile fizice de care sufereau, arată raportul CRJ.

De-a lungul anilor, monitorizările CRJ au arătat că peste 1.500 de oameni mor anual în instituțiile publice de sănătate mintală și de protecție a persoanelor cu dizabilități, o cifră mult mai mare decât cele aproximativ 100 de decese din penitenciare.

Cu toate acestea, nicio administrație nu a prioritizat reformarea sistemului de sănătate mintală sau dezinstituționalizarea psihiatriei, un proces amânat de mai bine de cinci decenii în România.