Cunoscuta artistă Andreea Bănică a plecat recent într-o vacanță la schi în Bulgaria alături de soțul său, Lucian, și cei doi copii. Deși escapada ar fi trebuit să fie un prilej de relaxare și distracție pe pârtie, vacanța s-a transformat într-o adevărată provocare pentru familia vedetei. Fanii au rămas uimiți când au aflat ce a pățit familia Andreei Bănică în Bulgaria.
Ce a pățit familia Andreei Bănică în Bulgaria
Vacanța de iarnă ar fi trebuit să fie una relaxantă, nu așa cum a pățit familia Andreei Bănică. Ajunși în Bulgaria, pentru a se bucura de pârtiile de schi și de peisajele montane, membrii familiei artistei s-au trezit că planurile lor au fost date peste cap.
Chiar de la începutul sejurului, familia s-a confruntat cu probleme de sănătate. Atât Lucian, cât și fiul lor, Noah, au răcit, iar starea acestora a necesitat îngrijire constantă. Vedeta a fost nevoită să petreacă nopți dificile, ocupându-se de tratamente și administrarea medicamentelor pentru cei doi. Deși fiul lor prezintă simptome mai ușoare, Lucian pare să fie afectat mai serios, lucru care a pus o presiune suplimentară asupra vacanței.
„Bună dimineața! Nu știu cât de bună este, dar dimineață este clar, pentru că nu văd bine de la soarele asta superb, divin. După cum ați văzut, am ajuns în Bulgaria, la schi, ai mei bolnavi, de fapt Lucian foarte bolnav, azi-noapte am stat cu frecții și cu medicamente, Noah puțin tușește și îl doare în gât, dar i-am dat și lui medicamente, eu am luat preventiv, sora trebuie să-ți dau și ție preventiv! (…)
Avem o priveliște superbă aici, dar vreau să mănânc ceva finuț, micul dejun e foarte mișto aici, au de toate. (…) După o noapte foarte mișto… dacă nu mă dau azi pe schiuri leșinată așa, o să mai am încă 10 kilograme luna asta”, a transmis Andreea Bănică în mediul online.
S-a bucurat de priveliștea spectaculoasă
În locul unei dimineți liniștite la munte, Andreea a avut parte de nopți albe, îngrijindu-și familia și asigurându-se că răceala acestora nu se agravează. În timp ce Noah a avut o tuse ușoară și dureri în gât, Lucian a fost mult mai afectat.
Deși contextul nu a fost ideal, artista încearcă să găsească partea pozitivă. Priveliștea spectaculoasă din stațiunea în care s-au cazat și atmosfera plăcută au reprezentat un mic respiro în mijlocul acestor dificultăți. Cu toate acestea, rutina vacanței a fost puternic afectată, iar planurile inițiale de relaxare și schi s-au transformat în grija constantă pentru cei dragi.
Altfel, Andreea Bănică a vorbit deschis despre abordarea sa în ceea ce privește viitorul fiicei sale, Sofia. Artista a menționat că îi oferă acesteia libertatea totală de a-și decide singură drumul în viață, fără a exercita vreo influență asupra alegerilor sale.
Discutând despre principiile după care se ghidează ca părinte, Andreea a accentuat cât de important este ca Sofia să aibă putere de decizie în privința carierei sale. Spre deosebire de părinții care încearcă să controleze deciziile copiilor, cântăreața își dorește să îi ofere sprijin, dar fără a-i impune propriile opinii. Astfel, vedeta se asigură că viitorul fiicei sale rămâne pe deplin alegerea acesteia.
Acum, fani iau rămas surprinși când au văzut ce a pățit familia Andreei Bănică în Bulgaria.