Prima pagină » Eveniment-Social » USV Iași organizează în acest weekend Zilele Recoltei, un eveniment așteptat de către toată lumea. Vor fi 2 zile pline de surprize

USV Iași organizează în acest weekend Zilele Recoltei, un eveniment așteptat de către toată lumea. Vor fi 2 zile pline de surprize

04 oct. 2024, 02:00,
Ștefana Șovea în Eveniment-Social

În zilele de 5 și 6 octombrie 2024, Universitatea de Științele Vieții (USV) Iași, organizează Zilele Recoltei, un eveniment așteptat de către toată lumea. Vor fi două zile pline de surprize, iar ieșenii sunt așteptați într-un număr cât mai mare. Evenimentul va avea loc pe stadionul USV din Rond Agronomie.

Weekendul acesta are loc evenimentul Zilele Recoltei, organizat de către USV Iași

Universitatea de Științele Vieții organizează, în zilele de 5 și 6 octombrie 2024, evenimentul mult așteptat, Zilele Recoltei. Legume, fructe, salate, compoturi, preparate din carne, sorturi de zacuscă, ciuperci pleurotus, miere și produse apicole certificate BIO, bere artizanală, dulciuri, fructe de cătină și nectaruri, produse lactate, produse de morărit și panificație, patiserie, înghețată, ulei de floarea-soarelui, must și vin – fac parte din lista produselor numeroase pe care ieșenii le vor putea găsi la eveniment.

„Suntem la a treia ediție a evenimentului. Cred că este unul dintre cele mai așteptate evenimente din cadrul universității și, zicem noi, un eveniment dedicat recunoștinței pentru colegii noștri mai tineri care lucrează în producție și care și-au adus aportul peste an la tot ceea ce înseamnă zona de producție agricolă primară sau procesată din domeniu. Datorită solicitărilor care sunt, în principal, de la consumatori și de la vizitatori, târgul a crescut de la un an, la altul. Sperăm, și în acest an, să ne apropiem de 15.000, poate chiar 16.000. Ne dorim, poate, ca și condițiile climatice să țină cu noi, pentru că este un eveniment dedicat atât copiilor, cât și persoanelor tinere și adulte, deci toată lumea care ne vizitează. Ceea ce ne bucură este că nu avem producători numai din zona Moldovei, ci au început acum să se extindă, să meargă și către colegii care sunt, spre exemplu, producători și procesatori din zona de sud a țării sau chiar din zona litoralului, ceea ce este un lucru destul de plăcut”, declară prof. univ. dr. Vasile Stoleru, prorector USV Iași.

Peste 80 de producători vor fi prezenți în cadrul evenimentului

În cadrul evenimentului vor fi prezenți peste 80 de producători din toată regiunea Moldovei. În program sunt incluse diverse ateliere de creație pentru copii (aranjamente în dovlecei, ateliere de gătit), iar în cele două zile vor fi organizate vizite la Baza hipică și la Muzeul de Anatomie.

În imediata apropiere a Arenei USV va fi amplasată zona gastronomică, de unde participanții vor putea mânca din preparatele pregătite pe loc.

„Toate categoriile de produse sunt prezente la eveniment, tot ce ține de zona de agrifood, produse primare și procesate – multe dintre ele –, dar, bineînțeles, ceea ce este foarte important, cred că sunt și poveștile din spatele acestor activități, adică colegii care își dedică permanent munca de a obține produse noi, de a crea, a inova și de a aduce în atenția publicului aceste produse. Vor fi prezenți peste 80 de producători în acest an, ne apropiem ușor de 100 și în fiecare an văd că numărul este tot mai mare, deci, probabil, de aici apare și nevoia unui campus special dedicat pentru astfel de evenimente”, adaugă prof. univ. dr. Vasile Stoleru, prorector USV Iași.

Ieșenii sunt așteptați în număr cât mai mare la Zilele Recoltei, eveniment organizat de către USV Iași și ajuns la cea de-a treia ediție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`