Prima pagină » Eveniment-Social » USV Iași, într-o listă selectă la nivel național! Totul implică transformarea substanțială a educației din România
USV Iași, într-o listă selectă la nivel național! Totul implică transformarea substanțială a educației din România

USV Iași, într-o listă selectă la nivel național! Totul implică transformarea substanțială a educației din România

08 mai 2023, 02:00,
Valentin HUȚANU în Eveniment-Social

USV Iași, într-o listă selectă la nivel național! Totul implică transformarea substanțială a educației din România. Aceasta este singura din oraș ce se află pe lista intermediară a celor 29 de proiecte eligibile pentru dezvoltarea consorțiilor regionale de învățământ dual, publicată de Ministerul Educației. De menționat este că au fost acceptate 18 primării și 11 universități. Proiectele declarate eligibile au intrat în etapa a II-a de evaluare calitativă

Universitatea de Științele Vieții (USV Iași) „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, într-o listă selectă la nivel național! Totul implică transformarea substanțială a educației din România. Concret, entitatea academică ieșeană este singura din oraș ce se află pe lista intermediară a celor 29 de proiecte eligibile pentru dezvoltarea consorțiilor regionale de învățământ dual, publicată de Ministerul Educației. De menționat este că au fost acceptate 18 primării și 11 universități. Proiectele declarate eligibile au intrat în etapa a II-a de evaluare calitativă.

USV Iași, într-o listă selectă la nivel național!

Ministerul Educației arată:

„Obiectivul apelului este dezvoltarea și dotarea de consorții profesionale integrate care să contribuie la dezvoltarea învățământului profesional, atât prin creșterea numărului de domenii de calificări și de absolvenți, cât și prin asigurarea unui parcurs educațional complet pentru elevii înscriși în învățământul dual”.

Alocarea financiară totală a apelului de proiecte este de 338 de milioane de euro, valoare eligibilă din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), fără TVA. Valoarea maximă a unui proiect aferent unui consorțiu este de 21,12 milioane de euro.

Universitatea de Științele Vieții din Iași, pilon principal al Consorțiului AGRITECH

În total, 33 de proiecte au fost depuse. În listă apar și școli, doar că în dreptul lor sunt menționate alte apeluri, unitățile de învățământ fiind respinse. Eventualele contestații se pot transmite în format electronic, în perioada 5 – 10 mai 2023. Lista oficială a Ministerului Educației arată că universitățile acceptate sunt următoarele: Universitatea de Știinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, Universitatea Politehnica din București, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea „Ovidius” din Constanța, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad.

Pe acest plan, de reliefat că USV Iași este pilon principal (având ca partener valoros, direct implicat cu resurse umane, infrastructură, dotări, laboratoare, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași) în punerea bazei Consorțiului AGRITECH.

Rectorul USV Iași: „Legăturile cu mediul economic și social vor deveni mai puternice prin investițiile în construcția campusului integrat pentru învățământul profesional și tehnic”

Proiectul va presupune construcția, în regiunea Ezăreni, pe un teren pus la dispoziție de USV Iași, a unui complex integrat pentru îmbinarea activităților teoretice cu cele practice. Complexul respectiv presupune realizarea unui spațiu integrat cu toate serviciile sociale necesare: cantină, cazare, sală de sport, laboratoare dotate cu echipamente de ultimă generație, pentru a se putea desfășura practica la diverse niveluri, după cum dorește fiecare universitate în parte.

Prof. univ. dr. ing. Gerard Jităreanu, rectorul USV Iași, a explicat că, prin participarea la un astfel de proiect, universitatea își asumă să încerce să răspundă unei mari provocări a mediului economic: crearea de rute profesionale complete pentru învățământul tehnic superior. Rectorul consideră că formarea consorțiului în județul Iași reprezintă cea mai bună decizie. Motivele variază de la faptul că Iașul este cel mai important centru universitar din Moldova, județul are cea mai mare diversitate economică din Regiunea de Nord-Est a țării, iar TUIASI și USV Iași sunt cei mai mari formatori în domeniul ingineriei.

„În condițiile creșterii intensității de utilizare a tehnologiei în multe activități economice, astfel de programe devin necesare pentru a asigura o mai bună corespondență între oferta de formare și economia reală, precum și pentru a asigura formarea practică pentru calificări avansate. Legăturile cu mediul economic și social vor deveni mai puternice prin investițiile în construcția campusului integrat pentru învățământul profesional și tehnic, prin accesul la o educație bazată pe inovare, creativitate și specializare inteligentă.

Investițiile vor ajuta, de asemenea, firmele partenere și universitatea să își consolideze cadrele de formare profesională, precum și să ajute partenerii să își valorifice la maximum resursele. Viitorii lucrători, absolvenți sau persoane recalificate vor sprijini ecosistemele industriale regionale cu competențe aplicabile la tendințele în schimbare ale pieței muncii”, a precizat prof. univ. dr. ing. Gerard Jităreanu.

Așadar, USV Iași este într-o listă selectă la nivel național care implică transformarea substanțială a educației din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
26 noiembrie 2024
26 noiembrie 2024