Operaţiunea militară continuă în Ucraina de peste 40 de zile. Astfel, în acest context, Ursula von der Leyen se duce la Kiev însoţită de şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell.
Oficialii Uniunii Europene se vor întâlni cu Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei.
Ursula von der Leyen se duce la Kiev pentru a se întâlni cu Volodimir Zelenski
Săptămâna aceasta, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi Josep Borrell, şeful diplomaţiei europene, vor merge la Kiev, capitala Ucrainei.
Conform purtătorului de cuvânt al Comisiei Europene, Eric Mamer, cei doi înalţi diplomaţi vor avea o întâlnire cu Volodimir Zelenski înainte de evenimentul „Stand Up For Ukraine”, care va avea loc sâmbătă la Varșovia.
Reamintim faptul că săptămâna trecută, președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a călătorit în Ucraina pentru a se întâlni cu şeful de la Kiev și s-a adresat parlamentului ucrainean.
Vizita ei a fost salutată de liderul ucrainean care, într-un discurs postat pe rețelele de socializare, a numit-o un „moment important” pentru țară.
Luna trecută, prim-miniștrii Poloniei, Republicii Cehe și Sloveniei au călătorit și ei la Kiev.
Boris Johnson, premierul Marii Britanii, a fost în Ucraina
Înainte a izbucni operaţiunea militară pe teritoriul Ucrainei, premierul Regatului Unit al Marii Britanii, Boris Johnson, a fost într-o vizită la Kiev. Oficialul britanic a susţinut o conferinţă de presă comună cu preşedintele Volodimir Zelenski. La acel moment, nimeni nu putea să spună concret dacă preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, ar putea da startul unui război de mari proporţii.
„Sunt unii care spun că noi exagerăm ameninţările, că Statele Unite şi Marea Britanie amplifică lucrurile. Dar rapoartele serviciilor arată altceva. Există un pericol clar şi prezent”, a declarat Boris Johnson pe 1 februarie 2022, potrivit cotidianului The Guardian.
Liderul de la Kiev, Volodimir Zekenski a explicat atunci că Ucraina adoptă o abordare responsabilă față de acordul de la Minsk privind încetarea focului în estul Ucrainei, însă nu a fost de acord cu Rusia cu privire la secvențierea modului în care acordul ar fi pus în aplicare.
Vă aducem aminte că la finalul lunii martie s-a organizat un Summit al NATO la Bruxelles, Belgia, unde a participat și prim-ministrul Boris Johnson.
Papa Francisc s-ar putea deplasa la Kiev
Reamintim faptul că la începutul acestei luni, Papa Francisc a anunţat că ar putea face o vizită la Kiev în viitorul apropiat. Un reporter care se afla la bordul aeronavei Vaticanului l-a interpelat, iar suveranul pontif nu a refuzat să răspundă în timp ce se îndrepta spre Malta.
„Da, este luată în considerare”, a răspuns Papa Francisc.
Suveranul pontif a avut primul discurs în faţa autorităţilor şi a corpului diplomatic din Malta, la palatul prezidenţial. Acesta s-a deplasat cu un catamaran în Gozo, cea mai nordică dintre cele trei insule locuite din arhipelagul maltez, unde a avut loc o rugăciune la sanctuarul naţional Ta’Pinu.
În momentul în care Ursula von der Leyen se duce la Kiev și se va întâlni cu Volodimir Zelenski, cei doi oficiali vor ține cel mai probabil o conferință de presă comună în care vor explica concluziile luate în urma discuțiilor.