Prima pagină » Local » Urme adânci lăsate de COVID-19! Zeci de ieșeni încearcă să se recupereze de peste un an de la infectare: Dr. Mădălina Staicu: „Încă au nevoie în continuare de recuperare”
Urme adânci lăsate de COVID-19! Zeci de ieșeni încearcă să se recupereze de peste un an de la infectare: Dr. Mădălina Staicu:

Urme adânci lăsate de COVID-19! Zeci de ieșeni încearcă să se recupereze de peste un an de la infectare: Dr. Mădălina Staicu: „Încă au nevoie în continuare de recuperare”

23 nov. 2021, 02:00,
Andreea Pădurescu în Local

De mai bine de un an de la îmbolnăvire, ieșenii care au fost infectați cu COVID-19 merg și astăzi la medic, pentru că au nevoie de recuperare. Cei mai mulți dintre aceștia au avut o formă gravă a bolii și au și alte afecțiuni asociate. Odată cu încheierea valului 4, specialiștii se așteaptă la un număr mare de pacienți ce vor avea nevoie de recuperare

Ieșenii care au fost infectați cu noul coronavirus în prima lună a pandemiei din anul 2020 se prezintă și astăzi la medic pentru recuperare post-COVID-19. Aceștia prezintă diferite afecțiuni și, la mai bine de un an de la îmbolnăvire, se prezintă la spital pentru tratament post-Covid. Cei mai mulți dintre aceștia sunt printre cei care au trecut printr-o formă gravă a bolii și aveau și alte afecțiuni asociate. Specialiștii susțin că, la astfel de pacienți, recuperarea poate dura și mai mult de un an.

„Mai sunt și pacienți post-COVID-19 care, după un an de la infectare, încă se prezintă la reevaluare și au nevoie în continuare de recuperare. Cei mai mulți dintre aceștia sunt cei care au trecut printr-o formă gravă a bolii și aveau și alte afecțiuni asociate, cum ar fi pacienți cronici, oncologici, cei cu hipertensiune etc. Pacienții care, după o perioadă atât de îndelungată de la infectare, necesită recuperare post-COVID-19 sunt persoane în vârstă care, în special, au rămas cu fibroză pulmonară. Paleta de afecțiuni post-COVID-19 este una foarte largă și variază de la oboseală, afectare articulară, pulmonară sau cardiacă”, a declarat dr. Mădălina Staicu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iași.

Dr. Carmen Dorobăț: „Pacienții care necesită recuperare pe o perioadă lungă sunt cei de peste 50 de ani”

Medicii infecționiști sunt cei care îi evaluează pe pacienții care ajung la spital cu diferite afecțiuni, iar, mai apoi, sunt redirecționați către alți specialiști, în funcție de patologia fiecărui pacient. Cei mai mulți dintre cei care ajung la medic cu simptome post-COVID-19 și au nevoie de o recuperare ce se întinde pe o perioadă mai lungă sunt cei trecuți de 50 de ani.

„Recuperarea se face de către medicul infecționist, mai exact evaluarea pacientului care a trecut prin boală, acesta urmând să fie redirecționat către specialistul care se ocupă strict de recuperare în funcție de partea afectată. De cele mai multe ori, aceste afecțiuni sunt cardiace, afecțiuni ale sistemului nervos central și, în urma evaluării periodice făcută de medicul infecționist, se va face un program de recuperare care se regăsește individualizat, pe patologia fiecărui pacient. Sunt și pacienți care încă se prezintă la control, acuzând diferite simptome post-COVID-19, dar nu sunt multe aceste cazuri. De regulă, pacienții care necesită recuperare post-COVID-19 pe o perioadă lungă sunt cei de peste 50 de ani”, a spus prof. dr. Carmen Dorobăț, specialist în boli infecțioase.

Medicii ieșeni se așteaptă la apariția valului 5

Specialiștii ieșeni se așteaptă la valul 5, dar și la un nou val de pacienți ce vor necesita recuperare după terminarea valului 4, în care au fost cazuri extrem de grave. Astfel, medicii ieșeni se pregătesc pentru un nou val de pacienți ce vor necesita recuperare post-COVID-19.

„Având în vedere valul 4, care tocmai s-a terminat, vom începe o nouă eră post-Covid și de recuperare. Se cunoaște deja că, în acest val, au fost cazuri extrem de grave și foarte multe decese și ne așteptăm la un număr destul de mare de pacienți post-COVID-19 care vor necesita recuperare”, a mai precizat dr. Mădălina Staicu.

Deoarece se apropie Sărbătorile de iarnă, medicii se așteaptă la apariția valului 5 al pandemiei.

„Ne așteptăm și la apariția valului 5 al pandemiei după sărbători, prin simplul fapt că vor exista foarte multe deplasări, oamenii vor circula și, odată cu ei, și virusul. Vor avea loc din nou întâlniri între grupuri mari de persoane și transmiterea va fi firească, însă totul depinde de noi.

Dacă vor fi respectate toate măsurile de protecție și prevenție, acest val 5 poate fi mai ușor sau mai greu decât valul 4! Valul 4 a fost unul foarte greu și agresiv, dar, ținând cont că foarte multe persoane au început din nou să se imunizeze împotriva COVID-19, există șanse ca formele bolii din valul 5 să fie unele mai ușoare și nu vom mai avea foarte multe cazuri grave și decese, așa cum a fost în luna octombrie 2021. Noi nu le facem secvențiere Delta tuturor pacienților, dar se cunoaște foarte clar că această tulpină a fost dominantă în valul 4 în Iași – și nu numai”, a încheiat prof. dr. Carmen Dorobăț.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`