Dragoş Damian, CEO Terapia, reacționează la candidatură la alegerile prezidențiale a lui Marcel Ciolacu spunând că nu a observat, printre delegații PSD, vreun om care să fi construit o fabrică în România, sau să fi condus una.
În lipsa unor fabrici, tot gazul extras din Marea Neagră va fi consumat în afara României. Acest lucru afectează mediul de afaceri din țară și statul pierde mulți bani.
Unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri din România, despre candidatura lui Marcel Ciolacu: ”Câți dintre PSD-iștii de la Congres au construit o fabrică?”
Dragoș Damian, CEO al companiei Terapia, și-a exprimat părerea despre candidatura lui Marcel Ciolacu la alegerile prezidențiale, criticându-l indirect pentru lipsa de experiență în conducerea sau construcția unei fabrici în România. Damian sugerează că niciunul dintre delegații PSD nu are o astfel de experiență practică, subliniind o problemă mai largă în politica românească: lipsa de înțelegere și interes pentru industrializarea țării.
Damian continuă prin a critica „super-experții” în macroeconomie, care, după 35 de ani de capitalism, au realizat abia acum efectele negative ale dezindustrializării: stagnare economică, pierderea forței de muncă specializate, creșterea importurilor și a deficitului de balanță comercială. El descrie un cerc vicios în care România este prinsă, unul care duce la îndatorare pe termen lung și din care nimeni nu pare să aibă soluții concrete pentru ieșire. Acești experți, afirmă el, sunt mai preocupați să analizeze cifre și să participe la conferințe decât să găsească soluții reale.â
Pe de altă parte toți cetățenii au observat faptul că la congresul PSD, a fost o adevărată mascaradă. Politicienii actuali de la PSD, PNL, USR vin și propun diverse proiecte dar în realitate sunt doar minciuni pentru că nimeni nu angrenează specialiști în acest efort.
Fabricile lui Ceaușescu transformate în Mall-uri
Damian compară situația actuală cu perioada lui Ceaușescu, când se construiau fabrici și, în jurul acestora, orașe întregi cu toate infrastructurile necesare. După căderea comunismului, însă, aceste fabrici au fost considerate învechite și poluante și au fost demolate, fiind înlocuite de mall-uri și clădiri de birouri. Acest lucru a dus la dispariția școlilor și a altor instituții care pregăteau personal calificat pentru industrie, iar mulți români au fost nevoiți să plece în străinătate pentru a lucra în fabrici din alte țări.
Damian amintește cum, în drum spre fabrică, trece pe lângă foste fabrici emblematice ale României, acum înlocuite de clădiri rezidențiale sau comerciale, și se întreabă dacă a fost înțelept să renunțăm la atât de multe fabrici fără a construi altele în schimb. El subliniază necesitatea urgentă a reindustrializării României și a construirii de fabrici noi, indiferent de capital, în diverse domenii precum alimentație, chimie, energie și apărare.
În final, Damian sugerează că un discurs autentic pentru viitorul României ar trebui să recunoască importanța industriei și să promoveze o cultură în care oamenii să fie mândri să construiască și să muncească în fabrici, făcând astfel aluzie la o poveste despre nevoia de a avea „lucrul tău”, ca o metaforă pentru independență și autosuficiență economică.