Prima pagină » Local » Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași a găzduit ședința comună a Comisiilor juridice și a Comisiilor de politică externă din Parlamentele României și Republicii Moldova

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași a găzduit ședința comună a Comisiilor juridice și a Comisiilor de politică externă din Parlamentele României și Republicii Moldova

20 mai 2022, 18:20,
în Local

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași a fost gazdă astăzi, 20 mai, a ședinței comune care s-a desfășurat cu Comisiile juridice și Comisiile de politică externă din Parlamentele României și respectiv, a Republicii Moldova.

Întrunirea s-a desfășurat în Aula Magna „Carmen Sylva”, care a devenit din nou, ca un arc peste timp, cel mai important loc al relațiilor interne și internaționale din România, după perioada 1916 – 1918, când retragerea administrației la Iași în Primul Război Mondial a transformat aula în locul desfășurării lucrărilor Senatului.

Rectorul Universității a deschis lucrările

La deschiderea lucrărilor, a participat, din partea universității, prof. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”. Acesta a expus pentru parlamentarii prezenți de pe ambele maluri ale Prutului istoria aulei în care se află, dar și dificultățile prin care a trecut: de la momentul construcției, la distrugerile suferite în cel de-Al Doilea Război Mondial și la munca imensă depusă de profesorii și studenții Politehnicii de astăzi pentru reconstrucția de după bombardamentele sovietice.

„Acest spațiu constituie un fragment de istorie al României”, a spus, în debutul discursului său, prof. dr. ing. Dan Cașcaval.

Prof.dr.ing. Dan Cașcaval a vorbit despre istoria instituției

 El le-a explicat invitaților că reconstrucția de după 1950 a vizat integral cupola de deasupra Bibliotecii TUIASI, după ce tirurile de artilerie au distrus mai mult de jumătate din instituție. Însă frescele din bibliotecă nu au putut fi refăcute până astăzi fiindcă nu s-a regăsit nicio carte poștală colorată pentru a putea reproduce fidel conceptul inițial

„În timpul Primului Război Mondial, în perioada 1916 – 1918, exact în această Aulă s-au desfășurat lucrările Senatului României și, pentru o perioadă mai scurtă, providențial, aici a fost găzduit și Ministerul Justiției. Iată că și reuniunea dumneavoastră de astăzi nu este doar providențială, în spiritul istoriei acestor locuri, ci și în spiritul dorinței înaintașilor noștri, ca istoria să nu uite rolul Iașului în momentele de cumpănă ale poporului român”, a spus prof. dr. ing. Dan Cașcaval în discursul său

Cine a mai participat la reuniune

Reuniunea a fost condusă de președintele Comisiei Juridice din Senatul României, Laura Scântei, și de președintele Comisiei pentru Politică Externă din Senatul României, Titus Corlățean. Ei au fost însoțiți la masa prezidiului de omologii lor – deputatul Olesea Stamate, președinte Comisia Juridică din Parlamentul Republicii Moldova și deputatul Doina Gherman, președintele pentru politică externă și integrare europeană din Parlamentul Republicii Moldova. Au avut intervenții online în debutul conferinței Cătălin Predoiu, ministrul Justiției, dar și Igor Grosu, președintele Parlamentului Republicii Moldova.

Bugetul.ro
Prigoana ANAF bagă spaima în proprietarii de mașini din România. Controalele autorității s-au întețit, iar inspectorii sunt neiertători cu cei care încalcă legea
redactia.ro
Zodiile cu noroc scris în stele în iulie 2025. Totul se schimbă în favoarea lor
Bugetul.ro
Plecarea lui Dorinel Umbrărescu s-a produs în mod oficial. Drumarul din județul Bacău și-a luat la revedere de la oamenii din zona Buzăului
a1.ro
Cine este și cum arată fiica cea mare a premierului Ilie Bolojan. Lucia Maria îl face mândru
Playtech.ro
Ce trebuie să faci săptămânal cu roșiile din grădină ca să nu se oprească din crescut. Așa obții o producție bogată până toamna
observatornews.ro
Bugetarii cu salarii de zeci de mii de euro, deşi companiile lor sunt in "groapă"
Playsport.ro
Cel mai lung tunel rutier din România, de 900 de metri, a fost construit cu prețul vieților omenești și...
Evz.ro
Legea pentru cei mai săraci pensionari, promulgată de Nicușor Dan
realitatea.net
Guvernul Bolojan. Accize majorate cu 10%, facturi mai mari la electricitate și gaze. Cu cât s-ar putea scumpi carburanții, țigările și alcoolul
SportpeSurse
Mihai Leu a fost operat și a intrat în comă profundă! Ioan Andone: ”A suferit o hemoragie”. EXCLUSIV
Playtech.ro
Românii riscă amendă dacă țin aerul condiționat pornit în mașină. Ce spune legea
Dailybusiness.ro
O nouă Directivă Europeană va intra în vigoare din 28 iunie. TOATE site-urile trebuie să respecte regula!
RomaniaTV
PRIMELE declarații ale Elenei Udrea, după decizia judecătorilor. A început să plângă în fața magistraților: Munca a fost grea, am spălat toalete
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Daniela Gyorfi a aflat de la un preot cu har că o să fie mamă. Ea nu putea să aibă copii: Mi-a spus că o să am o fată și să-i pui numele Maria
redactia.ro
Povestea de dragoste dintre ministrul Finanțelor și o îndrăgită cântăreață de muzică populară. Ce diferență de vârstă există între eiv
ego.ro
I-a spus aceste cuvinte surorii ei mai mari, iar după câteva ore, s-a sinucis, din cauza examenului de evaluare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`