Prima pagină » Eveniment-Social » Universitatea de Agronomie din Iași, noul partener al emisiunii „România văzută din Tractor”, inițiativă unică la nivel național
Universitatea de Agronomie din Iași, noul partener al emisiunii

Universitatea de Agronomie din Iași, noul partener al emisiunii „România văzută din Tractor”, inițiativă unică la nivel național

18 mart. 2021, 02:00,
Valentin Hutanu în Eveniment-Social

Noul partener instituțional al emisiunii „România văzută din Tractor”- inițiativă unică la nivel național – este Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași. Astfel, la instituția de învățământ superior ieșeană vor fi trase concluziile celui de-al treilea sezon de călătorii ale realizatorilor. De asemenea, USAMV Iași a recomandat ferme reprezentative din zona Moldovei, de unde vor fi oferite exemple de bună practică ale tinerilor care au crezut în agricultură

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) „Ion Ionescu de la Brad” din Iași este partenerul instituțional al cunoscutei emisiuni în domeniu „România văzută din Tractor”- inițiativa unică la nivel național. Deoarece în sezonul trei vor fi traversate județele din Estul țării, USAMV Iași a recomandat ferme reprezentative din zona Moldovei, de unde vor fi oferite exemple de bună practică ale tinerilor care au crezut în agricultură – ca domeniu esențial, au investit și au povești de succes pe care să le împărtășească.

La instituția de învățământ superior ieșeană vor fi trase concluziile celui de-al treilea sezon de călătorii ale realizatorilor

De asemenea, tot la instituția de învățământ superior ieșeană vor fi trase concluziile celui de-al treilea sezon de călătorii ale realizatorilor. De menționat că Patricia Pop este jurnalist, storyteller expert, realizator – prezentator al emisiunii „România văzută din Tractor” și prima persoană care traversează România la volanul unui tractor.

„Sprijinim această inițiativă unică, pentru că agricultura este cel mai important motor al economiei românești, agricultura este cea mai importantă industrie din lume. Împreună ne dorim să promovăm valorile adevărate, să facem cunoscute poveștile de succes, să vedem soluții, idei, investiții inteligente și, bineînțeles, să cunoaștem oamenii harnici și valoroși care stau în spatele poveștilor de succes. Sunt sigur că pe parcursul călătoriei, de la Tulcea la Brăila și străbătând cele 8 județe ale Moldovei, vor fi experiențe minunate, iar la final, la USAMV Iași, se vor putea trage concluziile acestei lungi și frumoase călătorii. Mult succes Patriciei Pop, mult succes echipei, drum bun pe parcursul călătoriei, iar tuturor fermierilor le dorim recoltă bogată”, a transmis conf. univ. Dr. Denis Țopa, decanul Facultății de Agricultură a USAMV Iași.

În ultimii ani, Patricia Pop a făcut o pasiune pentru editarea video a materialelor filmate în vizitele sale pe la fermieri, iar pe canalul său de YouTube împărtășește tuturor experiențele marca – „România văzută din Tractor”.

USAMV Iași deține un singur brand de vin, o singură gamă sub care se regăsesc aproximativ 15 soiuri de struguri pentru vin

În acest context, USAMV Iași îmbuteliază de anul acesta, sub brand specific, propriul vin obținut de către studenți în Ferma Didactică „Vasile Adamachi”. Stația micro-pilot de vinificație din cadrul USAMV Iași are multiple avantaje, primul și cel mai important este reprezentat de faptul că studenții pot să pună în practică ceea ce învață teoretic la cursuri și laboratoare.

„Vinul, așa cum știm, ne împrumută aura sa foarte plăcută și atrage publicul larg. O Universitate care are propriul brand de vin capătă puncte în plus tot timpul în evaluările generale. Iată că noi, la USAMV Iași putem să producem, la propriu, vinul personalizat, din struguri obținuți tot de noi, aici, on-site în centrul viticol Copou”, a punctat șef lucrări univ. dr. Cintia Colibaba de la disciplina de Oenologie din cadrul Facultății de Horticultură a USAMV Iași.

Universitatea de Agronomie din Iași deține un singur brand de vin, o singură gamă sub care se regăsesc aproximativ 15 soiuri de struguri pentru vin – Muscat Ottonel, Busuioacă de Bohotin, Fetească Neagră, Pinot Noir, Cabernet Sauvignon, Merlot.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`