Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a participat în perioada 7-10 iunie 2022 la conferința anuală și adunarea generală a Grupului Coimbra, găzduită anul acesta de Universitatea din Padova, Italia, alături de alți peste 200 de reprezentanți din cele 41 de universități membre ale Grupului Coimbra
O delegație a Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași a participat în perioada 7-10 iunie 2022 la conferința anuală și adunarea generală a Grupului Coimbra, găzduită anul acesta de Universitatea din Padova, Italia, alături de alți peste 200 de reprezentanți din cele 41 de universități membre ale Grupului Coimbra. Evenimentul a debutat cu o zi dedicată întâlnirilor, în sesiuni de lucru paralele, ale celor 12 grupuri de lucru Coimbra, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași fiind reprezentată în șase dintre acestea.
Universitatea „Cuza” din Iași, prezentă la conferința anuală cea mai importantă din Europa
Grupurile în care participă UAIC din Iași sunt: Social Sciences and Humanities (prof. univ. dr. Daniela Cojocaru, prorector pentru Relații Internaționale și Parteneriate de Studii și Cercetare), Doctoral Studies (prof. univ. dr. Adriana Zaiț), Education Innovation (prof. univ. dr. Nicoleta Laura Popa), STEM – Science, Technology, Engineering and Mathematics (conf. univ. dr. Alina Brîndușa Petre), Employability (dr. Diana Chihaia) și Research Support Officers (dna. Elena Felice). Reprezentanta Comisiei Europene, Tine Delva (coordonator adjunct al Departamentului pentru Învățământ Superior din cadrul Direcției Generale pentru Educație și Cultură) a susținut o prezentare a viitorului apel European Degree Label, care va permite alianțelor de universități să candideze pentru obținerea acestei certificări, în calitate de consorții axate pe dezvoltarea de programe de studii comune, finalizate printr-o diplomă europeană. De asemenea, au fost prezentate rezultatele proiectului Erasmus+ Unisafe, care se concentrează pe siguranța studenților si personalului academic în mobilitate internațională, în cadrul unui consorțiu din care face parte și UAIC.
Conferințe publice, pe tema libertății academice, respectiv a importanței alianțelor de universități europene
Programul evenimentului a continuat cu două conferințe publice, pe tema libertății academice, respectiv a importanței alianțelor de universități europene, precum și cu întâlnirea Rectorilor GC (Rectors’ Closed Meeting), întâlnirea reprezentanților GC din fiecare universitate cu Biroul Executiv și se va încheia cu Adunarea Generală anuală a membrilor Grupului Coimbra. Prima rețea paneuropeană de universități, Grupul Ciombra (GC) a fost fondat în anul 1985, ca o asociație a universităților europene multidisciplinare de tradiție și de înalt standard internațional. Grupul își propune să creeze legături academice și culturale pentru a promova, în beneficiul studenților, profesorilor și al universităților membre, internaționalizarea, colaborarea academică, excelența în educație și în cercetare, contribuția în beneficiul societății.
O constantă a activității Grupului Coimbra este participarea directă la formularea și implementarea politicilor europene în domeniul educației. Unele dintre cele mai vechi și prestigioase universități europene sunt membre ale Grupului Coimbra. Așadar, Universitatea „Cuza” din Iași a fost prezentă la conferința anuală cea mai importantă din Europa.