Prima pagină » International » Uniunea Europeană își redeschide granițele externe începând cu 1 iulie
Uniunea Europeană își redeschide granițele externe începând cu 1 iulie

Uniunea Europeană își redeschide granițele externe începând cu 1 iulie

10 iun. 2020, 16:41,
în International

Uniunea Europeană își redeschide granițele externe începând cu 1 iulie. Comisia Europeană îşi va publica în această săptămână propunerile cu privire la ridicarea „progresivă şi parţială” a restricţiilor de călătorie la frontierele externe ale UE începând de la 1 iulie. Anunţul a fost făcut astăzi de Josep Borrell, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate şi totodată vicepreşedinte al Comisiei, citat de AFP.

Se are în vedere ridicarea restricţiilor cu anumite ţări terţe, luând în considerare „un anumit număr de principii şi criterii”, în baza unei „abordări comune” între statele membre, a explicat el.

Interdicţia de călătorii non-esenţiale spre UE, în vigoare în prezent până la 15 iunie, a fost instituită la 17 martie în mod coordonat între statele membre şi Comisia Europeană pentru a combate propagarea epidemiei de COVID-19, fiind prelungită de două ori până acum.

Uniunea Europeană își redeschide granițele: Măsurile sunt progesive

La sfârşitul săptămânii trecute, miniştrii de interne din cele 27 de state membre au convenit să coordoneze această redeschidere progresivă pentru călătorii care vin din ţări din afara spaţiului Schengen şi UE.

Executivul european poate emite doar un aviz, decizia finală revenind fiecărui stat membru.

Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a indicat săptămâna trecută că nu toate ţările au fost de acord cu criteriile care trebuie luate în considerare pentru redeschidere.

Grecia, de exemplu, a cărei economie depinde în mare măsură de turism, a anunţat deja că va relua transportul aerian începând din 15 iunie pentru o listă de ţări, inclusiv state din afara UE şi spaţiul Schengen, precum Australia, China şi Coreea de Sud.

Referitor la frontierele interne ale Uniunii, „mai multe state membre sunt în mijlocul procesului de ridicare a controalelor”, a menţionat Borrell. Potrivit căruia Comisia „consideră că aceste proceduri trebuie să fie finalizate în cursul lunii iunie”.

Bulgaria și-a redeschis granițele pentru cetăţenii din UE şi spaţiul Schengen

Bulgaria a anulat interdicţia de intrare pentru vizitatorii provenind din Uniunea Europeană şi ţările din spaţiul Schengen. La mijlocul lunii martie, Bulgaria, ţară membră a UE, a interzis intrarea pe teritoriul său pentru călătorii din multe ţări cu scopul de a încetini propagarea noului coronavirus. Ministerul Sănătăţii de la Sofia a anunţat că ridicarea interdicţiei vizează de asemenea San Marino, Andorra, Monaco şi Vatican.

Potrivit ministerului, Bulgaria menţine carantina de 14 zile pentru persoanele care sosesc pe teritoriul său. Dar acest termen de 14 zile nu se mai aplică în cazul cetăţenilor bulgari şi cetăţenilor din alte ţări membre ale UE care călătoresc din motive umanitare şi persoanelor care „reprezintă activităţi comerciale, economice şi de investiţii”.

De asemenea, carantina nu se va aplica persoanelor care au legătură directă cu construcţiile. La fel și în cazul celor care asigură mentenanţa, operaţiunile şi asigurarea securităţii infrastructurilor strategice şi critice din Bulgaria.

Bulgaria a ajuns la un acord cu ţările vecine Grecia şi Serbia. De la 1 iunie, au fost instituite măsuri de relxare, fiind ridicate restricţiile de călătorie instituite pentru a limita răspândirea noului coronavirus.

Stat riveran Mării Negre, dependent de turism, Bulgaria a început relaxarea măsurilor restrictive după ce numărul de contaminări cu SARS-CoV-2 s-a diminuat.

Bugetul.ro
A sărăcit Anca Alexandrescu? Vedeta Realitatea Plus și-a petrecut concediul „pe austeritate” la malul mării
redactia.ro
Anunț important de la stat pentru preoți, călugări și călugărițe. Ce nu mai au voie să facă de la 1 septembrie
Bugetul.ro
Hârjoneala dintre Anca Alexandrescu și Victor Ponta continuă. Fostul premier al României i-a transmis un mesaj de la distanță vedetei de la Realitatea TV
a1.ro
Cum arăta George Vornicu în ziua nunții cu fosta soție. Cât de mult s-a schimbat concurentul de la Insula Iubirii sezonul 9
Playtech.ro
Dezvăluiri intime din tinereţea lui Ilie Bolojan! Aşa nu ţi-l închipuiai pe premier, ce făcea mereu în liceu spre uimirea colegilor
observatornews.ro
Cât va plăti un român care a acumulat o pensie privată de 100.000 de lei. Guda: "Numai din cauza acestor taxe"
Playsport.ro
Nicuşor Dan, criticat de români pentru un detaliu. Deşi mulţi l-au...
Evz.ro
Culisele vânzării G4Media. Detalii despre banii și tranzacția lui Radu Budeanu
realitatea.net
Creșterile salariale de la începutul anului, anulate de austeritatea lui Bolojan. Câți bani pierd 1,8 milioane de angajați: calcule BNS - VIDEO
SportpeSurse
O minoră de doar 14 ani i-a luat mințile lui Gigi Becali, care s-a îndrăgostit până peste cap
Playtech.ro
Noi reguli pentru şoferi. Testele de vedere devin obligatorii, noutăţi legate şi de alcoolemia la volan, în Marea Britanie
Dailybusiness.ro
Coletele Shein si Temu vor avea de suferit. Guvernul introduce taxa de 25 de lei pentru coletele sub 150 de euro din afara UE
RomaniaTV
Ozana Barabancea a slăbit 24 de kg în doar 3 luni! Cum a reușit: Îmbrac hainele fiicei mele. Am renunțat la îmbuibarea de care eram dependentă
stiriromania.ro
Cât costă o porție de ceafă cu cartofi prăjiți în Mamaia: prețurile de autoservire ajung la niveluri gourmet
RomaniaTV
Contrast climatic, un anticiclon loveşte România. Elena Mateescu anunţă inversiuni termice
redactia.ro
Revoluție fiscală în România! Guvernul Bolojan majorează cu 30% impozitele auto!
ego.ro
Șoc pentru toată lumea! Ce se întâmplă acum între Irina și Irinel Columbeanu. Toți sunt emoționați

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
13 august 2025
13 august 2025